Clădirea unei foste prefecturi, scoasă la vânzare de o societate comercială. Cum s-a ajuns la această situaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Wikmapia
FOTO Wikmapia

Italienii de la Bedi Agri S.R.L, societate care este proprietara clădirii în care a funcţionat la Lugoj Prefectura Judeţului Severin şi-au anunţat intenţia de vânzare a imobilul contra sumei de trei milioane de euro.

Clădirea a fost ridicată între anii 1843 – 1859 şi a fost sediul administrativ al Comitatului Severin (1860 –1880), sediul administrativ al Comitatelor Caraş şi Severin (1881-1926) şi Prefectura judeţului Severin (1927 – 1948)”. Face parte din ansamblul declarat monument istoric Piaţa Iosif Constantin Drăgan”.

Având în vedere trecutul istoric al imobilului Direcţia Judeţeană de Cultură Timiş şi Primăria Lugoj au prioritate dacă doresc să-l achiziţioneze. Direcţia de Cultură a anunţat deja că nu îşi exercită dreptul de preemţiune şi că transferă acest drept, conform legii, Primăriei Lugoj.

Primarul Lugojului cere consilierilor locali ca, în şedinţa de joi, să-şi exprime votul dacă sunt sau nu de accord ca imobilul fostei prefecturi să fie achiziţionat de către administraţia locală şi să revină în patrimoniul local. “Clădirea a fost vândută, înainte de a fi eu primar cu suma de 870 de mii de euro. Acum cer pe ea trei milioane de euro. Adică de trei, aproape patru ori preţul, ceea ce, Primăria nu numai că nu are banii necesari, dar este şi ilegal să plătim de patru ori preţul cu care am vândut noi. Părerea mea este că nu ar trebui să ne exprimăm dreptul de preemţiune”, a declarat Francisc Boldea.

În 2007, clădirea, aflată într-o avansată stare de degradare a fost scoasă la licitaţie de către Primăria Lugoj contra sumei de 871 de mii de euro şi achiziţionată italienii de la Bedi Agri au cumpărat imobilul, iar în următorii doi ani l-au reabilitat complet. De atunci însă, clădirea a stat cu lacătul pe uşă, incercările proprietarilor de a o transforma pe rând în mall, spaţiu pentru birouri şi policlinică au eşuat. Un aspect important este faptul că pe clădirea respectiv este pusă o ipotecă, de către o bancă, în valoare de 1.150.000 de euro.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite