Cel târziu până în decembrie 2013 Banatul va avea hărţi de hazard la inundaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Banatul va avea un Plan de Management al Spaţiului Hidrografic
Banatul va avea un Plan de Management al Spaţiului Hidrografic

Planul de Management al Spaţiului Hidrografic are ca principal scop fundamentarea măsurilor, acţiunilor, soluţiilor şi lucrarilor pentru atingerea şi menţinerea obiectivelor de mediu, diminuarea efectelor negative ale presiunilor antropice şi reducerea poluării.

Obiectivele ţintă ale acestui plan se stabilesc pe o perioadă de 6 ani. Planul de Management conţine măsuri pentru atingerea acestor obiective ţintă. 

Primul Plan de Management al Spaţiului Hidrografic Banat include atingerea obiectivelor de mediu pe perioada 2009-2014 şi constituie împreună cu celelalte 10 Planuri de Management ale Spaţiilor Hidrografice din ţară  Planul Naţional de Management. În mod firesc, din anul 2015, acesta se va reactualiza, deci va fi elaborat cel de-al doilea  Plan de Management al Spaţiului Hidrografic Banat, care îşi va stabili obiectivele pe perioada 2015-2021.

Planul de Management al Riscului la Inundaţii (MRI) are ca scop fundamentarea măsurilor, acţiunilor, soluţiilor şi lucrărilor pentru diminuarea efectelor negative ale inundaţiilor privind sănătatea umană, mediu, patrimoniul cultural şi activitatea economică. Administraţia Bazinală de Apă Banat va realiza primul Plan de Management privind Riscul la Inundaţii pe perioada 2015-2021. 

Un pas important  în elaborarea Planului MRI îl constituie hărţile de hazard şi risc la inundaţii. În acest sens A.B.A Banat are în derulare un proiect cu finanţare europeană în valoare de 15.701.923 lei (fără TVA), proiect care are ca scop realizarea hărţilor de hazard la inundaţii până cel târziu în luna decembrie 2013. Aceste hărţi de hazard stau la baza realizării hărţilor de risc la inundaţii.

Administraţia Bazinală de Apă Banat a elaborat “Calendarul şi Programul de lucru privind activităţile de participare a publicului în scopul realizării celui de-al 2-lea Plan de Management al Spaţiului Hidrografic Banat şi al Planului de Management al riscului la inundaţii”, pe care l-a publicat în 22 decembrie 2012 (fiind disponibil spre consultare timp de 6 luni) şi se găseşte pe site-ul A.N.A.R.

Activităţile de participare a publicului vizează în primul rând discutarea acţiunilor şi termenelor privind etapele cheie de realizare a celor două planuri mai sus amintite. Luna iunie 2013 este perioada limită pentru încheierea consultării publicului referitor la acest calendar şi program de lucru, care poate fi modificat în funcţie de interesul manifestat de public. În acest context se aşteaptă în continuare observaţiile sau comentariile tuturor celor interesaţi de îmbunătăţirea Planului de Management al Spaţiului Hidrografic Banat şi a Planului MRI până la data de 22 iunie 2013, la sediul A.B.A.B. Timişoara, B-dul M.Viteazul nr.32, cod poştal 300222, pe fax: +40 256-491798 sau la adresa de e-mail: corina.todorescu@dab.rowater.ro.

“Prin acest calendar se urmăreşte ca factorii interesaţi să participe activ la gestionarea durabilă a apei, pentru ca în anul 2015 să materializăm scopul principal al Planului de Management: acela de a avea ape mai curate. Etapa consultării pubicului contribuie semnificativ la creşterea gradului de conştientizare a populaţiei, precum şi la îmbunătăţirea celor două Planuri de Management, pe baza observatiilor sau comentariilor primite din partea acestora”   Ervin LUCI,  directorul Administraţiei Bazinale de Apă Banat.

   CITEŞTE ŞI:

Apele Dunării în continuare peste cotele multianuale la Baziaş

Se menţine riscul de inundaţii pe Dunăre

Alertă de gradul zero în Clisura Dunării, unde valul de poluare se apropie fulgerător de Baziaş

Reşiţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite