Cea mai simplă reţetă pentru a ţine răceala departe cu ingrediente naturale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO ARHIVA
FOTO ARHIVA

Toamna şi iarna sunt anotimpurile în care şi răcelile se înmulţesc. Dureri de gât sau înroşirea acestuia, dureri de cap şi febră, înfundarea nasului sau scurgerea de secreţii nazale, strănut, respiraţie dificilă şi uneori febră sunt manifestările resimţite atunci când răceala ne dă târcoale.

Dr. Virginia Faur, cercetător şi inventator de medicamente din Banat, are o reţetă despre care spune că ţine răceala departe.

"Produsul este plin de antioxidanţi care contribuie la creşterea longevităţii prin neutralizarea radicalilor liberi. Este un afrodisiac puternic şi îmbunătăţeşte fertilitatea. Poate reduce problemele prostatei şi poate regenera organele sexuale datorită conţinutului în substanţe seminale. Îmbunătăţeşte vitalitatea, capacitatea de rezistenţă a organismului. Favorizează dezvoltarea şi definirea musculaturii. Reduce producţia de histamină, neutralizând foarte multe alergii. Concentraţia mare de vitamine din complexul B contribuie la construcţia scutului de apărare împotriva stresului, sporeşte longevitatea, curăţă acneea, inversează procesul de îmbătrânire, inclusiv cel de creare a ridurilor. Reduce simptomele diabetului tip 2 prin restabilirea deficienţelor minerale şi metabolice.”, spune Virginia Faur. Aşa că dacă nu vreţi să aveţi de-a face cu răceala, încercaţi reţeta de mai jos.

Ingrediente:

400 g miere

400 ml suc de lămâie

90 g polen

1 linguriţă scorţişoară

Preparare:

Se adaugă sucul de lămâie peste polen; se aşteaptă până se dizolvă, apoi se adaugă mierea. Amestecul se lasă 24 de ore la întuneric. După 24 de ore se adaugă linguriţa de scorţişoară şi se amestecă bine.

Mod de folosire:

1 linguriţă la 1 pahar cu apă; se bea cu 30 de minute înainte de masă de 3 ori/zi.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite