Cea mai nouă organizaţie de mediu atrage atenţia asupra unui fenomen grav: câinii sălbăticiţi care atacă în haită şi ucid animalele pădurii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotograful cărăşean Ciprian Floare, împreună cu încă doi prieteni, cu toţii pasionaţi de natură, au pus bazele celei mai noi asociaţii ecologiste din Banat.

Wild Caraş-Severin a primit, în 8 martie, hotărârea judecătorească prin care i s-a aprobat personalitatea juridică.  Tinerii din Wild CS, sunt o mână de oameni şi fac voluntar această activitate în sprijinul mediului de mulţi ani, însă acum au decis că e bine să aibă şi o formă legală prin care să se exprime. Aşa a luat fiinţă asociaţia lor. Wild CS are însă deja mii de prieteni pe Facebook, iar imaginile rare pe care le surprind fac deliciul iubitorilor de natură.

De la fotografii cu peisaje extraordinare, până la filmări în care apar animele sălbatice aşa cum le vedem poate doar în reportajele de pe canalele tv, specializate în acest tip de reportaje. “Toţi suntem iubitori de natură şi, la un moment dat, am cumpărat nişte camere şi ne-am propus să filmăm nişte animale. În timp, am reuşit să ne apropiem de natură, să înţelegem comportamentul animalelor. Pe urmă a fost o chestie care a venit de la sine. Ne-am propus să facem o asociaţie şi să dăm o formă legală activităţilor noastre. Vrem să promovăm zona, că de aici a venit Wild, de la sălbăticia din Caraş-Severin, vrem să derulăm proiecte care au legătură cu biodiveristatea din Caraş-severin, tot ce înseamnă floră şi faună, vrem să promovăm potenţialul deosebit din Caraş-Severin pentru că sunt zone cu o sălbăticie şi o frumuseţe ieşite din comun şi poate printre puţinele locuri virgine pe care le mai avem în ţara asta. Caraşul e judeţul cu cele mai multe arii protejate”, spune Ciprian, care este şi preşedintele noii asociaţii.  

Tânărul anunţă că în perioada următoare, pe pagina de Facebook a grupului vor face recrutări pentru noi membri. Următorii paşi sunt să lărgim gaşca, să ne completăm echipa cu care să lucrăm. Însă trebuie să precizăm de la început că punem accentul pe calitate nu pe cantitate. Nu vrem 500 de membri, vrem câţiva dar buni! Să fie dedicaţi şi cu adevărat iubitori de natură. O să încercăm să atragem şi fonduri, chiar dacă noi facem voluntariat, planurile mari de viitor fiind să derulăm câteva proiecte, să rămână ceva după noi, pe cele trei direcţii: biodiversitate, tursim de sălbăticie, pentru oameni care iubesc cu adevărat natura şi promovarea judeţului cu potenţialul pe care îl are”, a mai precizat Ciprian Floare, preşedintele Wild CS.  

Campanie împotriva câinilor sălbăticiţi

Dacă activităţiile de promovare a zonei sunt deja creionate şi în scurt timp vor fi făcute şi publice, tinerii de la Wild Caraş-Severin vor să devină şi un fel de protectori ai zonei. Vor fi cu ochi în patru şi vor semnala tot ce se întâmplă ilegal şi anormal în judeţ.

Deja trag un semnal de alarmă în legătură cu haitele de câini care s-au sălbăticit şi atacă animalele din zonă. E o problemă mare. Avem şi o filmare cum măcelăresc o căprioară. Sunt în Reşiţa, dar sunt şi pe lângă toate oraşele din Caraş-Severin. La Reşiţa, la ieşirea către Oraviţa era groapa de gunoi şi, la un kilometru, padocul de câini. Hingherii prindeau câinii, era perioada când nu se crotaliau, îi inventariau şi le dădeau drumu. O parte se reîntorceau în oraş, dar o parte rămâneau la groapa de gunoi şi mâncau ce vroiau. Acum trei-patru ani, s-a închis groapa şi cei care trăiau acolo au rămas fără mâncare. Pădurea e la doi paşi şi normal că s-au sălbăticit şi au devenit extrem de periculoşi. Sunt mai periculoşi decât lupii. Sunt atât de bine organizaţi, în haită 15-16 exemplare, că, atunci când atacă, mănâncă tot ce mişcă: iepuri, căprioare, puiet de animale sălbatice, ouă etc.”, spune Ciprian, care cere autorităţilor să intervină şi să stopeze acest fenomen.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite