Cât costă o viaţă de şmecher în cluburile de fiţe, asigurată din fraude pe Internet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Băieţii isteţi din Reşiţa şi Caransebeş au câştigat milioane de dolari din clonare de carduri şi fraude pe site-uri de comerţ electronic. Tinerii din cele două grupări ar putea să-şi ia adio de la cluburile de fiţe ani buni de acum încolo, cu toţii riscând să ajungă în puşcărie.

Şi-au riscat libertatea pentru câţiva ani în care s-au scăldat în lux, dar cei mai mulţi dintre ei sunt convinşi că a meritat. Asta, probabil, şi pentru că au pus suficient deoparte astfel încât, după ispăşirea pedepsei, să ducă până la adânci bătrâneţi o viaţă frumoasă. Calculele lor au toate şansele însă să dea greş, deoarece constituirea unui grup infracţional organizat, una dintre infracţiunile pentru care răspund în faţa legii, se pedepseşte cu până la 20 de ani de închisoare. Practic, averea pe care au agonisit-o păcălindu-i pe americani sau pe italieni ar putea să le asigure doar o bătrâneţe liniştită. În schimb, cei mai frumoşi ani, cei ai tinereţii, ar putea să-i petreacă în spatele gratiilor, cu gândul la sutele de mii sau milioanele care le-au ajuns în buzunar atât de uşor. Laurenţiu Adam, Sebastian Papavă şi ceilalţi membri ai grupului destructurat cu ajutorul FBI au câştigat fabuloasa sumă de 20 de milioane de dolari. Hackerii din Caransebeş au scos şi ei din conturile mai multor italieni cel puţin 350.000 de euro. Cu toţii riscă acum riscă să se întâlnească în penitenciar.

Reşiţa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite