Bronz european pentru reşiţeanca Alina Vuc

Luptătoarea de la CSM Reşiţa s-a clasat pe locul trei la Campionatele Europene de cadeţi de la Sarajevo. La doar o săptămână după ce Andrei Franţ a ocupat locul cinci mondial la juniori I, şcoala reşiţeană de lupte se poate lăuda cu un alt rezultat mare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Alina Vuc a luptat excelent în Sala Sporturilor din Sarajevo, gazda Campionatelor Europene pentru cadeţi, şi a devenit numărul trei pe bătrânul continent. Specialiştii spun că sportiva legitimată la CSM Reşiţa ar fi putut câştiga chiar titlul mondial, dar accidentarera suferită în meciul de debut şi-a spus cuvântul până la urmă. Componentă a Centrului Olimpic de junioare al României şi pregătită de antrenorul Nicolae Constantin, Alina nu s-a declarat pe deplin mulţumită cu medalia de bronz, simţind poate cel mai bine că a fost atât de aproape de titlul european la categoria 48 kg.
„Acest Campionat European a fost o competiţie grea. Am avut patru meciuri tari. Mai întâi am luptat cu o sportivă din Germania, pe care am bătut-o în două reprize. Este vorba de campioana Germaniei şi vicecampiona europeană de anul trecut. Al doilea meci l-am avut cu campioana Bulgariei, pe care am bătut-o tot în două reprize. Apoi am întâlnit campioana Azerbaidjanului, care m-a bătut în trei reprize, iar ultimul meci a fost cu o sportivă din Finlanda. Am învins şi am terminat pe locul trei”, a declarat sportiva. Un rezultat mare, dar Alina ar fi vrut mai mult. „Pe podiumul european am simţit cea mai mare fericire. Am avut multe emoţii, nu ştiu, n-am cuvinte să descriu ce am simţit atunci. Păcat că nu am putut mai mult”, a adăugat lupătătoarea reşiţeană.


Se luptă cu fete mai mari
Antrenorul Nicolae Constantin confirmă faptul că Alina a trecut de puţin pe lângă aurul continental. „Alina a muncit foarte mult pentru medalie. O am în pregătire din 2003, e o sportivă ambiţioasă, dornică de a face performanţe şi niciodată nu s-a dat bătută. A fost la competiţii de pregătire în zonă, unde, neavând sportive la categoria ei, a luptat şi la categorii mai mari, învingându-şi adversarele. Dacă nu era accidentarea la claviculă din primul meci putea fi chiar mai sus. A câştigat prima repriză cu campioana Adzerbaidjanului, dar a cedat în ultimele două”, a spus antrenorul Alinei.
Premiată de Direcţia de Sport
    Proaspăta medaliată la Europenele de la Sarajevo a fost primită acasă ca o campioană. “Este o performanţă importantă, un prim pas în cariera ei de viitor sportiv de mare performanţă şi sunt sigură că, prin ambiţia şi prin dăruirea ei, Alina nu se va opri aici. O felicit, de asemenea şi pe antrenorul ei, Nicolae Constantin, pentru că este o mare performanţă pentru luptele din Caraş Severin şi pentru Clubul Sportiv Municipal”, a declarat Liliana Dacica, directorul Direcţiei pentru Sport Caraş-Severin, nu înainte de a-i înmâna un premiu din partea instituţiei.


Alina Vuc bate tot ce prinde
Rusalin Fîc, directorul CSM Reşiţa, vorbeşte în termeni elogioşi despre sportiva care a realizat cea mai bună performanţă a anului pentru clubul reşiţean. „Alina face parte din generaţia de excepţie a luptătorilor de la Clubul Sportiv Municipal Reşiţa. Anul acesta a participat, deşi este cadetă, şi la Campionatele Naţionale de juniori şi seniori. Este campioană naţională de cadete, vicecampioană naţională de juniori şi medaliată cu bronz la Campionatele Naţionale de seniori. Era aproape natural ca Alina să obţină şi o medalie europeană. Într-un fel, dacă nu apărea accidentarea de la umăr, Alina putea să obţină aurul european. Poate că e mai bine că a luat doar bronz, deoarece statistica spune că 90% din campionii mondiali şi olimpici n-au obţinut medalii la juniori”, a spus Fîc.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: