Alpinistul Coco Galescu devine cetățean de onoare al județului Caraș-Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce a înregistrat mai multe premiere pentru România, privind cucerirea unor vârfuri neatinse de alți alpiniști români, aleșii județeni l-au propus pe caransebeșean pentru acordarea titlului de cetățean de onoare. Dezbaterea pe acest subiect are loc la prima ședință din acest an.

Anul 2011 a însemnat pentru alpinistul Cornel Galescu o premieră pentru România, dar și multă muncă și antrenamente dure, ca să ajungă la Polul Sud, alături de un echipaj complex. Alpinistul a fost însoțit de omul de afaceri Romeo Dunca.

Cel mai puternic alpinist român, aşa cum este prezentat de americanul Michael Kodas în cartea „High Crimes: The fate of Everest in an Age of Greed“, bănăţeanul Cornel Galescu s-a îndrăgostit de munte la vârsta de zece ani.

„Pe vremea aceea practicam atletismul sub îndrumarea domnului Almăjan Guţă Toma şi iarna mergeam în cantonament pe Muntele Mic. Pentru că nu funcţiona telescaunul am fost obligaţi să urcăm pe jos. A fost o provocare care mi-a plăcut, chiar dacă mă simţeam extrem de obosit după ce am mers mai bine de şase ore cu schiurile în spate. Am simţit însă că asta mă reprezintă pe mine, lupta, dorinţa de a merge până la capăt”, îşi aminteşte Coco.

Carte de vizită

Alpinismul l-a descoperit cu adevărat în facultate. „Eu iubeam muntele de mic. M-am îndrăgostit la prima vedere de munte şi de schi, sentiment care n-a încetat nici astăzi. Când am ajuns la facultate m-am apucat de alpinism”, spune bănăţeanul. În 1985, s-a înscris în Clubul Politehnica din Timişoara şi a învăţat tehnica alpină sub îndrumarea profesorului Eugen Seracin. Între 1986 şi 1990 a câştigat nenumărate concursuri de schi şi alpinism.

Viaţa la înălţime

În 1990 a plecat într-o expediţie în Caucaz, cucerind vârfurile Gumaci, GianTuGan, Ghermoghenov, Cheget, Shelda şi Elbrus, toate peste 5.000 de metri. Doi ani mai târziu, a câştigat Cupa României la alpinism, pentru ca, în 1993, să realizeze o premieră mondială, în Turcia, pe Muntele Kackar. În 1996, Coco a participat la o expediţie pe Himalaya, ducând tricolorul românesc la 8.168 m, atât cât măsoară Vf. Dhaulagiri. În Munţii Taurus, din Turcia, bănăţeanul a realizat o altă premieră mondială. În 1997, Alaska a reprezentat o nouă provocare pentru Coco. Împreună cu Constantin Lăcătuşu, a format prima echipă românească ajunsă pe Vf. McKinley, înalt de 6197 m.

În acelaşi an, a escaladat Mont Blanc-ul, iar în 1998 a efectuat o expediţie în Anzi (Vf. Aconcagua, 6 962 m), ceea ce reprezintă altă premieră românească pe ruta „Polish Glacier“. Participarea lui Galescu la expediţia din Himalaya (Vf. Cho-Oyu, 8201 m), prima acţiune românească de acest gen în Tibet, a fost urmată peste doi ani de premiera românească din Patagonia (Cerro Solo).

Între 2002 şi 2005, Coco a ajuns pe crestele mai multor munţi, reuşind să escaladeze şi Everestul cu cei 8.848 de metri ai săi. Un lucru de care alpinistul îşi aminteşte cu mare plăcere este atingerea Polului Nord. „Am stat în cap în «Capul Pământului»”, spune Coco.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite