Şeful de bancă poate scăpa de dosarul valutei false

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alexandru Franţ a intrat în concediu trei săptămâni, pe durata anchetei. Directorul sucursalei Alpha Bank din Caransebeş este acuzat de aderare la grup infracţional organizat şi riscă până la 20 de ani de închisoare.

Avocatul bancherului din Caransebeş a intrat astăzi în posesia dosarului, care îl pune sub acuzare pe Alexandru Franţ din Caransebeş. Deşi în urmă cu câteva zile directorul de bancă declara pentru „Adevărul de Seară” Reşiţa că nu îi cunoaşte pe cei implicaţi în acest caz, dosarul arată că, totuşi, tânărul ar fi purtat conversaţii telefonice cu unul dintre ei.
Contactat telefonic, bancherul a refuzat să precizeze cu care dintre învinuiţi ar avea vreo legătură. „Nu pot să fac această precizare. Voi discuta cu avocatul meu, iar ulterior, voi şti ce pot declara şi ce nu”, a afirmat în această dimineaţă Alexandru Franţ.

Acuze spulberate 
Pe de altă parte, apărătorul tânărului de 29 de ani spune că singura acuză care i se aduce este de „aderare la un grup infracţional organizat”. „Această învinuire poate fi adusă numai în cazul în care Franţ ar fi cunoscut cel puţin trei persoane dintre cei implicaţi în caz. În situaţia de faţă, clientul meu cunoaşte un singur învinuit”, a declarat Cosmin Bolosin. Mai mult decât atât, potrivit unei hotărâri a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, probele telefonice trebuie, obligatoriu, să fie coroborate cu alte dovezi, ori acest lucru este exclus. „Urmărirea penală este secretă, dar am înţeles că Franţ ar fi fost menţionat într-o convorbire telefonică”, susţine Bolosin. Asta înseamnă că, dacă dovezile nu sunt clare şi suficient de stufoase, tânărul ar putea fi chiar scos de sub urmărire penală. „Pedeapsa pentru aderarea la un grup infracţional organizat este de 10 şi până la 20 de ani de închisoare, dar totul este discutabil, cel puţin deocamdată”, subliniază apărătorul bancherului.
La finele săptămânii trecute, procurorii DIICOT din Bihor şi Timişoara au „săltat” o reţea de falsificatori de bani, care urmau să fie plasaţi pe piaţă.

Reşiţa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite