VIDEO Tur pietonal prin 600 de ani de istorie în Râmnicu Vâlcea, cu ajutorul artei stradale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi tineri, ghizi turistici din Bucureşti, susţin o nouă idee de a promova un orăşel de provincie, printr-un tur pietonal în care istoria se îmbină cu arta stradală.

GALERIE FOTO

Livia Morega şi Tudor Urse, ambii din Bucureşti, propun descoperirea municipiului Râmnicu Vâlcea, la pas, printr-un tur pietonal în care, cu ajutorul artei stradale şi a poveştilor, să dezvăluie o istorie fascinantă, dar şi farmecul „oraşului domniei lui Mircea cel Bătrân”.

Ideea de a cunoaşte oraşele României prin tururi pietonale nu este deloc nouă. La Râmnicu Vâlcea însă situaţia stă un pic diferit, pentru că aici arta stradală redă în imagini oraşul de odinioară, din care s-au mai păstrat câteva lucruri până în zilele noastre.

„Râmnicu Valcea are atâtea de povestit: noi şi vechi, istorie, artă, arhitectura şi, mai nou, artă stradală. O istorie de mai mult de 600 de ani pe care ne propunem să o parcurgem la pas, cu ajutorul minunatelor picturi murale care au apărut în oraş în ultimii ani, stârnind curiozitatea şi bucurând privirile localnicilor”, sună invitaţia lansată de cei doi ghizi veniţi din Bucureşti pentru a descoperi la pas, printr-o plimbare unică, oraşul de la poalele Dealului Capela, în jurul căruia s-a dezvoltat urbea.

„Istorie şi artă stradală, de la Mircea cel Bătrân până astăzi”

Cei interesaţi vor avea astfel ocazia de a afla lucruri inedite, dar şi de a cunoaşte istoria oraşului prin intermediul a ceea ce s-a mai păstrat: clădirile istorice, de patrimoniu, precum: Palatul Copiilor, Poşta centrală, Colegiul Naţional Alexandru Lahovari, sediile Judecătoriei Râmnicu Vâlcea şi Tribunalului Judeţean, Hala din Piaţa Centrală. Le vor putea vedea aşa cum arată acestea astăzi, dar şi cum arătau odinioară, dezvăluite prin intermediul artei stradale.

Iniţiativa, lansată pe pagina de Facebook «Liv Tu Visit Your City», poartă denumirea „Istorie şi artă stradală în Râmnicu Vâlcea, de la Mircea cel Bătrân până astăzi” şi urmăreşte să răspundă la o serie de întrebări de genul: cum s-a transformat oraşul, ce a pierdut şi ce a câştigat, ce personalităţi istorice şi evenimente notabile au marcat evoluţia orasului, cu ce am contribuit etc..

„Venim să dăm plus valoare unei urbe curate şi verzi, atât de apreciate chiar de către însuşi Nicolae Iorga, care spunea: «Ai plăcerea de a te găsi într-un giuvaer de orăşel, într-una din cele mai curate aşezări urbane»”, explică motivul iniţiativei cei doi ghizi.

Livia şi Tudor - „pasionati de istorie, poveşti şi artă stradală, de peste tot, recent întorşi, după 12 ani locuiţi în capitală” - au lansat prima invitaţie pentru ziua de sâmbătă, 18 iulie, începând cu ora 18.00.

Turul care va dura o oră şi jumătate va cuprinde „părţile cele mai cunoscute: pornind de la Parcul «Mircea cel Bătrân» până pe faleza râului Olăneşti”, cu promisiunea că „ne vom uita la oraşul nostru dintr-o perspectivă cu totul nouă. Vom parcurge istoria oraşului cu ajutorul operelor de artă stradală, create de Adrian Luţă: culoare, istorie, arhitectură”.

Pentru că vor exista grupuri doar de câte 10 persoane per ghid, înscrierile au loc în prealabil pe mail (livtubrand@gmail.com), turul fiind remunerat pe baza de donaţie. Banii strânşi vor merge spre continuarea proiectului de înfrumuseţare a Vâlcii prin arta stradală, „demarat de Adrian Luţă şi susţinut prin fonduri proprii”. 

Oraşul înconjurat de mii de obiective turistice

Râmnicu Vâlcea este un orăşel dintr-un judeţ aflat la graniţa a două provincii istorice: Oltenia şi Ardeal, înconjurat de dealuri, traversat de râul Olt şi afluentul său Olăneşti, cu o istorie seculară. Are avantajul de a se afla în preajma a nu mai puţin de trei staţiuni balneare, până la care nu sunt decât aproximativ 20 km: Călimăneşti – Căciulata, Băile Olăneşti şi Băile Govora; precum şi de o staţiune de interes local – Ocnele Mari, cu cele mai importante puncte de interes ale sale: Salina Ocnele Mari şi ştrandurile cu apă sărată, care se află la numai 10 km depărtare. 

Capitală de judeţ, oraşul este aşezat în apropierea a nenumărate bogăţii culturale şi turistice: Capitala Ceramicii Româneşti – Horezu, cu ale sale obiective din patrimoniul UNESCO: ceramica de Hurez şi Mănăstirea Hurezi, la 40 km depărtare, de „oraşul dintre vii” şi ale sale podgorii celebre – Drăgăşani – 60 km, de oraşul care l-a dat pe „inventatorul stiloului” dar şi al steagului în forma sa actuală – Petrache Poenaru – Bălceşti – 80 km, de staţiunea montană Voineasa (80 km) cu minunile sale: Lacul Vidra, Obârşia Lotrului, domeniul schiabil Ski Resort Transalpina, cu ţinutul cascadelor şi lacurilor: din zona Brezoi – Malaia şi cu inegalabila Ţară a Loviştei şi multe alte minuni, printre care şi Transalpina – cea mai înalt drum asfaltat din România etc. 

Turul pietonal de la Râmnicu Vâlcea nu este o acţiune singulară a celor doi ghizi: Livia şi Tudor. Pe pagina lor de Facebook «Liv Tu Visit Your City» mărturisesc pasiunea lor şi cum poţi descoperi alături de ei frumuseţile unei ţări uimitoare: „România este un mix de oraşe şi oraşe uimitoare care deţin fiecare o bucată din puzzle care este istoria şi identitatea ţării noastre. Noi, Livia şi Tudor, dorim să decojim strat după strat şi să găsim cele mai surprinzătoare, antrenante, palpitante şi distractive poveşti ale fiecăruia dintre ele. Şi să lăsăm ceva în urmă în fiecare oraş care să fie continuat de localnici pentru localnici şi pentru viitorii noştri turişti străini. Alătură-te pentru a afla poveşti pe care niciun turist nu le-a mai auzit...” 

Vă mai recomandăm şi: 

FOTO Superbele vile în ruină de la Băile Govora, vizate de o iniţiativă comunitară de salvare a patrimoniului

FOTO Ce activităţi se pot face în starea de alertă: trasee montane în Cozia, Făgăraş şi Căpăţânii sau plajă la „Marea Olteniei“

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite