FOTO VIDEO Trucuri inteligente pentru a nu mai face risipă de mâncare. Metode corecte de păstrare a alimentelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cum să nu faci risipă alimentară - depozitarea corectă a fructelor şi legumelor Foto Adevărul
Cum să nu faci risipă alimentară - depozitarea corectă a fructelor şi legumelor Foto Adevărul

Românii se află în topul primelor 10 ţări la risipa de mâncare. Există însă o serie de trucuri care ne pot ajuta să facem economii la acest capitol.

GALERIE FOTO

  La finele anului trecut, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului, Laszlo Borbely declara că românii aruncă la gunoi 6.000 de tone de alimente pe zi şi circa 2,2 milioane de tone pe an. O cantitate suficientă pentru a plasa România în topul primelor 10 ţări risipitoare când vine vorba de mâncare.

La nivel mondial se aruncă zilnic 1,3 miliarde tone de alimente, susţinea aceeaşi sursă, în timp ce 820 de milioane de oameni practic nu au ce mânca.  

Promoţiile din magazine, cumpărăturile în exces, alimentele de proastă calitate, dar şi depozitarea incorectă sunt printre principalele motive pentru care românii aruncă mâncarea în neştire. 

Ne vom opri asupra ultimului dintre motive pentru a vă oferi trucuri inteligente menite să vă ajute să depozitaţi corect mâncarea, să refolosiţi ingenios resturile şi, în final, să faceţi cât mai puţină risipă. Un clip viral pe Facebook ne arată cum să punem în aplicare aceste idei. 

De la creşterea propriilor legume şi ierburi, până la depozitarea corectă a alimentelor, clipul video împărtăşeşte 14 moduri uşoare de a economisi bani şi de a salva în acest mod planeta! 

Spre exemplu, fursecurile învechite pot fi transformate într-un delicios desert, coaja de parmezan ne ajută să facem un sos delicios, iar pâinea învechită o putem transforma în crutoane cu usturoi. Din cozile de pătrunjel putem face ulei aromatic, din laptele prins o delicioasă brânză pentru micul dejun, din coaja de portocală - coji de citrice confiate, iar din frunzele de sfeclă şi morcov - pesto, cu nuci, parmezan, busuioc, coajă de lămâie, usturoi, sare, piper şi ulei. Cojile de legume: ceapă, usturoi etc. şi verdeţuri, în loc să le aruncaţi, pot fi transformate într-o supă - bază pentru alte mâncăruri.

Clipul oferă, de asemenea, şi idei despre cum să depozităm fructele şi legumele în mod corect pentru a se păstra proaspete timp îndelungat. Roşiile, spre exemplu, nu se depozitează niciodată în frigider. După ce le-au fost îndepărtate frunzele, ele trebuie lăsate într-un bol ceramic la soare.

Ceapa, usturoiul şi cartofii nu rezistă împreună. Cel mai bine este ca fiecare legumă să fie depozitată în pungi de hârtie în care s-au creat dinainte găuri pentru aerisire, într-un loc întunecat, dar în care circulă aerul. Ceapa verde, nu se depozitează nici ea în frigider. Cel mai bine este să o puneţi într-un borcan cu apă. După ce aţi consumat frunzele şi aţi înlocuit apa, lăsaţi ceapa în continuare în borcan şi veţi avea mereu ceapă verde. Ciupercile se păstrează timp îndelungat în pungi de hârtie, desfăcute, dar nu în apropierea altor alimente cu miros persistent.

Nici fructele nu se depozitează împreună, aşa cum obişnuim cu toţii să le punem într-un bol. Bananele se păstrează mult timp dacă nu le rupeţi cotorul care trebuie izolat cu folie alimentară. Aceasta trebuie refăcută de fiecare dată când consumăm o banană.

Videoclipul oferă soluţii legate de cum putem avea în permanenţă fructe şi legume proaspete din propria „grădină” improvizată. Dacă ceapa se pune întreagă la încolţit într-un ghiveci, cartoful trebuie tăiat, iar în cazul usturoiul se pune doar un căţel. Puteţi avea salată proaspătă dintr-un cotor care a stat timp de o săptămână într-un pahar cu apă, iar apoi este transferat în pământ. La fel puteţi proceda şi cu cozile de verdeţuri. 

În final, sunt prezentate câteva reţete delicioase şi rapid de făcut: de la lasagna cu ciuperci, la inele de ceapă umplute cu bacon, parmezan şi ou întreg fiert, în crustă cu cocă şi pesmet. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite