VIDEO Top 10 minuni ale lumii: de la Taj Mahal la Canionul Antilopei, marea barieră de corali sau cel mai umed sat

VIDEO Top 10 minuni ale lumii: de la Taj Mahal la Canionul Antilopei, marea barieră de corali sau cel mai umed sat

Top 10 minuni ale lumii  - locuri fără seamăn pe planetă Foto colaj

Există locuri incredibile pe tot globul pământesc, dar unele întrec orice imaginaţie. Un clasament de acest gen a fost făcut de un canal YouTube.

 

Potrivit unui clasament al celor mai minunate locuri de pe pământ, alcătuit de cei de la 4 Ever Green, pe locul 10 se sitează Munţii Curcubeului din China - o minunăţie geologică a lumii. Parcul Naţional Danxia - Zhangye este situat în Provincia Gansu în Nord Estul Chinei şi se întinde pe o suprafaţă de 200 mp de mile - adică, 1280 mp. 

Parcul a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO în 2009, fiind o destinaţie preferată de mulţi chinezi şi turişti internaţionali. De asemenea, munţii au fost incluşi în Top 10 minuni geografice ale lumii selectate de National Geographic. Se află la 1700 km depărtare de Beijing.

Culorile neobişnuite ale stâncilor, ireale la prima vedere, ce par să imite curcubeul, se datorează mineralelor şi gresiei acumulate de peste 24 milioane de ani, din Cretacic, dinainte de  formarea Munţilor Himalaya. 

Cascadele Îngerului din Venezuela - cea mai înaltă cădere de apă din lume
 
Cascadele Îngerului din Venezuela, întâlnite şi sub numele de „Salto Cherun Meru”, sunt recunoscute drept cea mai înaltă cădere de apă din lume, fiind de 19 ori mai înaltă decât Cascada Niagara. 
 
Apa se prăvăleşte de la peste 979 de metri, iar la bază are o lăţime de peste 150 de metri. Din cauza junglei dese care înconjoară cascada, cea mai bună privelişte asupra ei este din aer.
 
 
Canionul Antilopei - Antelope, sau magia culorilor din Arizona
 
Canionul Antelope, din Arizona, Statele Unite ale Americii, reprezintă o mică dar minunată formaţiune geologică din nordul statului american, o porţiune de pământ considerat sfânt de către tribul Navajo. 
 
Nefiind parc naţional, este deseori ocolit de către turiştii aflaţi în căutare de locuri speciale. Nu-ţi răpeşte mai mult de o oră sau două, dar merită tot timpul din lume. Frumuseţea sa unică te lasă pur şi simplu fără suflare.
 
 
Formaţiunea sculptată de ape îmbracă diferite culori în funcţie de anotimp şi de oră, dar devine o capcană periculoasă în perioadele cu precipitaţii când canionul se umple de ape repezi. 
 
Arang Kel, satul luxuriant din Pakistan, de la poalele Munţilor Himalaya
 
Situat la peste 2.500 m altitudine, pitorescul sat Arang Kel cunoscut ca Perla Văii Neelum-ului, este situat în Azad Kashmir. Este una dintre aşezările umane la care se ajunge cel mai greu. Cel mai interesant însă este faptul că ea reprezintă cea mai ieftină destinaţie turistică din acest clasament, fiind denumită şi „Raiul pe pământ”, datorită combinaţiei de culori şi peisaje. 
 
Micul sat luxuriant de la poalele Munţilor Himalaya se transformă iarna într-un ţinut de basm, când stratul de ninsoare atinge uneori şi şase metri, iar locul devine impracticabil pentru turişti. 
 
Mawsynram, India - cel mai umed loc de pe glob
 
Aşezarea umană în care plouă cel mai mult pe glob, cu o medie de precipitaţii 11.430 mm/an, în timpul sezonului masonic, deţine din 2015 recordul în Guinness Book cu cele mai mari precipitaţii anuale - 17.800 m/an. 
 
Satul verde din India, Mawsynram, înconjurat de creste şi nori plutitori deasupra sunt o vedere zilnică: pantele alunecoase, munţii împăduriţi, orhideele înflorite fac din acest loc o destinaţie fascinantă.
 
 
Mawsynram este situat la 1.400 de metri deasupra nivelului mării. Ploile din Mawsynram sunt atât de puternice încât sătenii folosesc un strat gros de iarbă pentru a-şi proteja casele. Satul îşi trage denumirea de la megalitii găsiţi pe Crestele Khasi. Maw înseamnă „piatră”. Există o peşteră faimoasă - Mawjymbuin - situată în apropiere, cunoscută pentru stalagmitele sale fascinante. 
 
Femeile din sat prelucrează nişte obiecte numite „ciocuri” din bambus şi iarbă pentru localnici care au aceeaşi utilitate precum umbrelele. 
 
Marea barieră de corali din Australia - locul unic, pe cale de dispariţie
 
Unul dintre cele mai incredibilele daruri naturale ale Australiei, Marea Barieră de Corali este binecuvântată cu frumuseţea fără de seamăn a celui mai mare recif din lume. Datorită acestei frumuseţi a devenit una dintre cele mai atrăgătoare destinaţii turistice de pe glob. Are peste 900 de insuliţe care se întind pe mai bine de 2600 km şi aproape 3000 de recifuri individuale. Reprezintă o suprafaţă mai mare decât cea a Marii Britanii, Olandei şi Elveţiei la un loc.  
 
Este un ecosistem format din magnifice grădini minerale, populate de creaturi stranii, ale căror forme şi culori uimitoare par ireale. Organizaţia Naţiunilor Unite a concluzionat că aici se găseşte cea mai mare biodiversitate din toate siturile protejate UNESCO fiind de o importanţă ştiinţifică şi intrinsecă enormă.
 
Cu toate acestea, situl se află într-un real pericol din cauza încălzirii globale.
 
Oymyakon, Rusia - cea mai rece aşezare umană de pe glob
 
Cea mai rece aşezare umană de pe glob este, aşa cum era de aşteptat, în Siberia - Rusia. Recordul minim de temperatură înregistrat aici a fost de -71,2 grade Celsius în 1924. Este practic un loc îngheţat în tot timpului anului şi unde există numai un hotel. 
 
Ziua are în acest loc, pe timpul iernii, doar 3 ore, în timp ce vara are 21 de ore. Din cauza terenului îngheţat permanent, a climei subarctice extreme, nu se poate cultiva mai nimic, de aceea, dieta celor aproximativ 500 de locuitori din Oymyakon constă în principal în carne de ren şi cal. 
 
Santorini, Grecia - leagănul unei civilizaţii avansate în urmă cu milenii
 
Descoperiri importante au fost făcute în apropierea vestitului oraş Akrotiri. Săpăturile din această zonă au scos la iveală faptul că Santorini a fost leagănul unei civilizaţii avansate  în jurul anului 3600 î:Hr, distrusă de una dintre exploziile vulcanului. Plaja Roşie - Red Beach arată existenţa unei antice colonii minoice. Acest oraş este asemănător cu cele descoperite pe insula Creta, cu multe ornamente pe pereţi. 
 
În antichitate, minoienii au locuit mai întâi pe insulă. Mai târziu, în perioada doriană, în secolul al VII-lea î.Hr., a fost fondată celebra Cyrene - colonia lui Thera. În satul Palai Thera, sunt încă vizibile câteva resturi ale Thera elenistic-romane.
 
 
Săpăturile au evidenţiat numeroase vestigii importante, precum: străzile publice, clădirile, un templu din Apollo, construit parţial în stâncă, din secolul al VII-lea, o şcoală, Agora - un „loc de adunare” deschis, o bazilică - biserică, care datează din epoca elenistică şi restaurată în epoca romană. S-a descoperit şi o ceramică provenită din arta dorică şi câteva monede arhaice.
 
Cele mai multe picturi şi fresce deosebite care decorau pereţii caselor private sunt păstrate în Muzeul Naţional Arheologic din Atena.
 
Cutremurul a distrus şi îngropat nu numai clădirile, ci o istorie întreagă. Santorini nu este doar o insulă, ea nu a trăit şi nu s-a dezvoltat ca toate celelalte insule din apropiere, este un loc unic.
 
Taj Mahal India - mausoleul iubirii 
 
Un imens mausoleu din marmură albă şi gresie roşie pentru fortificarea structurii, cu detalii incredibile, Taj Mahal reprezintă bijuteria artei musulmane din India şi una dintre cele mai admirate opere universale de artă din patrimoniul mondial UNESCO.
 
Din 1983 este protejat UNESCO fiind declarat una dintre cele Şapte Minuni ale Lumii. 
 
Uimeşte orice vizitator nu numai prin simetrie şi frumuseţe structurală, dar şi prin caligrafia complexă, flori încrustate din pietre preţioase şi magnifica grădină.
 
 
Planul era ca Taj Mahal - „coroana regiunii” - să reprezinte cerul - Jannah pe Pământ. Nici o cheltuială nu a fost economisită pentru a face acest lucru. Cele 43 de tipuri diferite de pietre preţioase şi semi-preţioase utilizate pentru florile încastrate au venit din întreaga lume, inclusiv lapis lazuli din Sri Lanka, jad din China, malachit din Rusia şi turcoaz din Tibet. 
 
În anii 1800, când britanicii au renunţat la Mughal şi au preluat India, au început să se taie pietrele preţioase de pe pereţi, să se fure sfeşnicele şi uşile din argint şi chiar să se vândă până şi celebra marmură albă, care pare să-şi schimbe culoarea în funcţie de ora zilei. 
 
Monumentul UNESCO suferă şi el din cauza poluanţilor din fabricile din apropiere, dar şi a umidităţii create de turişti.
 
Marele zid chinezesc şi Marco Polo
 
Probabil cel mai cunoscut simbol al Chinei, este format din numeroase ziduri şi fortificaţii, multe dintre ele paralele. 
 
Conceput iniţial, de către Împăratul Qin Shi Huang în secolul al III-lea î.Hr., pentru prevenirea atacurilor hoardelor barbare, Marele Zid Chinezesc reprezintă una dintre cele mai complexe construcţii proiectate vreodată, fiind complet pe o distanţă de 21.196 km.
 
Curios este faptul că nu şi-a atins scopul propus fiind evitat sau chiar cucerit de triburile nordice. În 1644, chiar un general a deschis poarta de est pentru pătrunderea invadatorilor.
 
Doar pe anumite porţiuni a fost proiectat ca zid şi drum, motiv pentru care caii şi soldaţii trebuiau să meargă la baza zidului. 
 
Unul dintre argumentele potrivit cărora Marco Polo n-ar fi ajuns de fapt în China a fost faptul că nu a menţionat niciodată Marele zid chinezesc. Doar că nu s-a ţinut cont de faptul că la vremea respectivă - în secolul al XII-lea - China era condusă de mongoli, pe care nu i-a interesat zidul nici în timpul războiul şi prin urmare, nici pe timp de pace.  

 

Top 10 minuni ale lumii  - locuri fără seamăn pe planetă Foto colaj

Imagini din aceeasi galerie
  • Top 10 minuni ale lumii  - locuri fără seamăn pe planetă Foto colaj
  • Munții Curcubeului - Rainbow Mountains China Foto trilulilu ro
  • Munții Curcubeului - Rainbow Mountains China Foto Sane Travel
  • Munții Curcubeului - Rainbow Mountains China Foto Sane Travel
  • Munții Curcubeului - Rainbow Mountains China Foto Sane Travel
  • Munții Curcubeului - Rainbow Mountains China Foto Sane Travel
  • Cascadele Îngerului - Angel Falls Venezuela Foto YouTube
  • Cascadele Îngerului - Angel Falls Venezuela Foto worldatlas com
  • Cascadele Îngerului - Angel Falls Venezuela Foto beautifulworld com
  • Cascadele Îngerului - Angel Falls Venezuela Foto beautifulworld com
  • Cascadele Îngerului - Angel Falls Venezuela Foto beautifulworld com
  • Cascadele Îngerului - Angel Falls Venezuela Foto voyagenetions com
  • Canionul Antilopei - Antelope, Arizona Foto mnn com
  • Canionul Antilopei - Antelope Arizona - lacul Powell Foto zmr com
  • Canionul Antilopei - Antelope Arizona Foto directorsblog healthazdhs gov
  • Canionul Antilopei - Antelope Arizona Foto pixdaus com
  • Arang Kel - satul luxuriant din Pakistan Foto croozi com
  • Arang Kel - satul luxuriant din Pakistan Foto summitpost com
  • Arang Kel - mijloc de transport spre satul luxuriant din Pakistan Foto Twitter
  • Mawsynram India - cea mai umedă așezare umană de pe glob Foto theatlantic com
  • Mawsynram India - cea mai umedă așezare umană de pe glob Foto theatlantic com
  • Mawsynram India - cea mai umedă așezare umană de pe glob Foto theatlantic com
  • Mawsynram India - cea mai umedă așezare umană de pe glob Foto natnzin com
  • Mawsynram India - cea mai umedă așezare umană de pe glob Foto theatlantic com
  • Marea Barieră de Corali din Australia - GBR - recif Foto traveltriangle com
  • Marea Barieră de Corali din Australia - GBR - recif Foto telegraph co uk
  • Marea Barieră de Corali din Australia - GBR - recif Foto phys org
  • Marea Baieră de Corali din Australia Foto Arhiva Adevărul
  • Marea Barieră de Corali din Australia - GBR - recif Foto businessinsider com
  • Marea Barieră de Corali din Australia - GBR - recif Foto Arhiva Adevărul
  • Oymyakon Rusia Foto YouTube
  • Oymyakon Rusia Foto twitter
  • Oymyakon polul frigului weather.com
  • Străzile din Santorini Foto 123RF
  • Santorini Foto Arhiva Adevărul
  • Străzile din Santorini Foto edreams com
  • Străzile din Santorini Foto 123RF
  • Satul Oia - Santorini Foto Arhiva Adevărul
  • Taj Mahal Foto Arhiva Adevărul
  • Taj Mahal Foto EPA
  • Taj Mahal - India - interior Foto askideeas com
  • Taj Mahal - India Foto Nikolas Oikonomou
  • Taj Mahal - India - interior Foto askideas com
  • Taj Mahal Foto tajmahal gov in
  • Taj Mahal - India - interior Foto askideas com
  • Marele Zid Chinezesc  Foto Arhiva Adevărul
  • Marele Zid Chinezesc  Foto Arhiva Adevărul
  • Marele Zid Chinezesc Foto Arhiva Adevărul
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: