VIDEO S-au rupt norii peste Valea Oltului. Poliţia patrulează pe DN 7 cu semnalele luminoase în funcţiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marţi, Vâlcea a fost unul dintre judeţele aflate sub cod galben de vreme rea: vânt, furtună, grindină. Pe Valea Oltului, poliţiştii au fost nevoiţi să patruleze cu semnalele luminoase în funcţiune ca să-i determine pe şoferi să circule cu maximă prudenţă.

GALERIE FOTO

Pentru ziua de marţi, 21 mai, a fost Agenţia Naţională de Meteorologie a emis o alertă de Cod galben de vreme severă imediată  pentru judeţele Vâlcea şi Gorj care se va manifesta cu frecvente descărcări electrice, cantităţi de apă ce vor cumula 25 l/mp, grindină de mici dimeniuni şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

„În zona Brezoi - Proieni, de pe DN 7 / E 81 plouă torenţial, carosabilul fiind acoperit cu apă. Poliţiştii patrulează cu semnalele luminoase în funcţiune”, a precizat purtpătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, Cătălin Udrea care  recomandă şoferilor să circule cu maximă prudenţă.

Cu nici o oră înainte de furtuna de pe Valea Oltului, la ieşire din defileu, în zona Seaca din staţiunea Călimăneşti - Căciulata, o maşină a ieşit în decor, după ce şoferul a adormit la volan. În maşină erau două persoane pentru care scoaterea cărora a fost nevoie de echipajul de descarcerare al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea. O femeie de 70 de ani, din Botoşani, a fost rănită uşor.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite