VIDEO Peisaje fantastice printre „carapace de animale preistorice“: Valea Doabrei din Parcul Naţional Cozia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stâncăriile Doabrei - Parcul Naţional Cozia - Vâlcea Foto Adevărul - credit Denis Fîşcă
Stâncăriile Doabrei - Parcul Naţional Cozia - Vâlcea Foto Adevărul - credit Denis Fîşcă

Odată cu relaxarea măsurilor privind pandemia de coronavirus, avem în sfârşit şansa să ne bucurăm de natură. Vă propunem un loc mai puţin cunoscut din Parcul Naţional Cozia.

GALERIE FOTO

Parcul Naţional Cozia este unul dintre cele două parcuri naţionale din judeţul Vâlcea. Situat în partea central-sudică a Carpaţilor Meridionali, este traversat de râul Olt şi E 81 / DN 7, şi este mărginit în partea de nord de o regiune încărcată de istorie cunoscută drept Ţara Loviştei sau străvechea Terra Loystha, la sud de Depresiunea Jiblea – Berislăveşti, la est de Muscelele Topologului şi Depresiunea Poiana, iar la vest de Munţii Căpăţânii. 

Se întinde pe 17.000 de hectare şi se află în aria administrativă a mai multor localităţi vâlcene.

Rezervaţia naturală începe de la ieşire din staţiunea Călimăneşti – Căciulata, chiar la intrarea Râmnicu Vâlcea – Sibiu, în Defileul Oltului.

Vă supunem atenţiei în materialul de faţă o zonă de pe Valea Lotrului – Valea Doabrei unde floarea de colţ se găseşte la cea mai mică altitudine din Europa, imortalizată cu ajutorul dronei de un localnic, Denis Fîşcă.   

„Încleştare între stâncă şi viaţă, un loc de care îţi vei aduce aminte multă vreme” 

O excelentă descriere a acestei zone deosebite, ce pare un tărâm desprins din „poveştile cu zmei şi babe cloanţe”, am descoperit la un cunoscător, un împătimit al muntelui, „călător neobosit în ţara minunilor” – inginerul vâlcean Dinu Boghez, despre ale cărui experienţe puteţi afla mai multe chiar pe blogul personal.

Accesul către Valea Doabrei se face chiar din centrul oraşului Brezoi, unde se poate ajunge şi cu autocarul, din Bucureşti ori Sibiu. Se traversează râul Lotru pe un pod de beton, spre Valea Vasilatului. În dreptul primei uliţe, pe dreapta, începe urcarea de-a lungul Pârâului Doabra, iar traseul până în Poienile Suliţei durează câteva ore: între trei şi trei ore jumătate pentru cunoscători. 

Prima recompensă o primim imediat cum ajungem la altitudine, unde ni se înfăţişează stâncăriile Doabrei în toată splendoarea lor. Chiar dacă înălţimile acestora nu depăşesc 700 - 800 m înălţime, au creste cu muchii spectaculoase pe care se ajunge urmând traseul marcat cu triunghi roşu.

Dinu Boghez mărturiseşte despre călătoriile sale în Valea Doabrei: „Parcă suntem într-un imens şantier arheologic: relicve de uriaşi „dinţi” de rechin, risipite printre „carapace” de animale preistorice pe măsură.”

Şi recunoaşte că,  deşi „poate”, locurile nu sunt „chiar unice” prin munţii din ţara noastră, „această încleştare între stâncă şi viaţă rămane un loc de care îţi vei aduce aminte multă vreme”.

Stâncăriile cu aspect de „carapace de ţestoasă”  între relicvele de „dinţi de rechin”

„De vină”, probabil, că este aspectul de „carapace de broască ţestoasă” care te întâmpină încă de la intrare, „până la vârfurile ascuţite cum ar fi cel al Zimbrului, care privit de pe Muchia Coşarei pare o adevărată gură de rechin, la cele de pe muchia vestică cu cele două rânduri de dinţi înşirate unul sub altul, până la abrupturi cu verticale impresionante, unele cu aspectul unor turnuri de catedrală, despărţite fiecare dintre ele de hornuri întortocheate, cu arbori agăţaţi de te miri ce”, după cum descrie Dinu Boghez stâncăriile Dobrei - „locurile te fac să crezi că eşti pe tărâmul unei alte lumi”.

Locuri ce par să se schimbe la fiecare incursiune, de parcă ar fi într-o permanentă schimbare.

Chiar dacă zona pare uşor accesibilă, pentru cunoscători, ea cuprinde văi cu pereţi înalţi, un adevărat labirint în care aventura se poate transforma dintr-odată într-un coşmar, dacă ai ghinionul ca vremea să se schimbe brusc şi să te prindă vreo furtună.

Privelişti deosebite şi floră aproape unică

Demn de reţinut este faptul că Doabrele sunt „păstrătoare ale unor comori florale bine ascunse”. La înălţimi de 600 - 700 metri putem găsi de la floarea de colţ, la iedera albă, de la căldăruşa „aproape neagră”, la dediţel – „floarea albastră ca cerul unei zile de primavară”. De altfel, în această zonă, găsim floarea de colţ la cea mai joasă altitudine din Europa, sub 500 m.

Dincolo de labirintul Doabrelor, ceea ce se remarcă aici este „peisajul aparte cu tancuri solitare, cu floră aproape unică, cu privelişti către munţii mari de care este înconjurat”: Căpăţânii, Lotrului şi Făgăraşi.

„De pe acest ultim vârf, (...) avem privelişti deosebite: Creasta Făgăraşilor, până către Iezer; Muntele Ghiţu, pe de-a-ntregul; întunecatul Frunţi şi mai apropiata Cozie. Ţara Loviştei ni se prezintă în toată întinderea ei. Alături de pantele care urcă spre Cozia, în stânga, înaintea Făgăraşilor, o masă compactă, deasupra depresiunii: Poiana Spinului, cu doar 1359 m altitudine. Cetatea Foarfecii Narăţului, Sturii lui Pavel şi Muchia Vulturesei se ridică semeţ pe malul drept al Lotrului. Se văd primele vârfuri din Munţii Căpăţânii. Peste toate, un turn, impresionant prin zvelteţe: Vf. Vioreanu, din Buila. În depărtări, Piatra Târnovului. Sub noi, pe stânga, adâncurile Văii Vasilatului. Din înălţimile Munţilor Lotru se zăreşte Robu. În faţa noastră, Poienile Suliţei, cu sălaşe răspândite, locuite permanent de cei care cultivă petice de pământ”. 

Doabra reprezintă astfel o „barieră de stâncă” între orăşenii Brezoiului şi izolaţii din Poiana Suliţei. Iar Poiana Suliţei este „un altfel de nod orografic, către care converg toate aceste muchii stâncoase”. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite