VIDEO Oraşul în care locuitorii sortează gunoiul, dar se colectează la grămadă. Administraţia locală: „Ne gândim să facem o firmă proprie de salubrizare”

VIDEO Oraşul în care locuitorii sortează gunoiul, dar se colectează la grămadă. Administraţia locală: „Ne gândim să facem o firmă proprie de salubrizare”

Râmnicu Vâlcea oraşul în care gunoiul sortat de localnici este colectat la grămadă Foto captură video

Un scandal în urma căruia s-a aflat că localnicii din municipiul Râmnicu Vâlcea sunt puşi să colecteze selectiv gunoiul de pomană, fiindcă firma de salubrizare cu care primăria municipiului are contract nu este capabilă să sorteze şi să depoziteze deşeurile în mod corespunzător, a determinat administraţia locală să se gândească la posibilitatea de a-şi înfiinţa propriul serviciu de salubrizare.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
O postare pe Facebook, publicată în urmă cu trei săptămâni, a scos la iveală faptul că locuitorii municipiului Râmnicu Vâlcea sortează gunoiul conform normelor UE, deşi firma de salubrizare care operează în oraş nu este capabilă să colecteze selectiv deşeurile. 
 
Din cauza scandalului creat în online, dar şi a altor motive, administraţia municipală caută soluţii pentru a nu se trezi că nu mai are cine să ridice gunoiul. Printre acestea şi posibilitatea de a-şi creea propria firmă de salubrizare. 
 
Un alt motiv care a determinat municipalitatea să se gândească la înfiinţarea unui serviciu propriu îl constituie şi faptul că în mai puţin de un an va expira prelungirea acordată actualei firme de salubrizare. În plus, din cauza problemelor birocratice ale instituţiei care se ocupă de acest domeniu la nivel judeţean - Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) de Salubrizare Vâlcea - de anul viitor, Râmnicu Vâlcea riscă să nu mai poată încheia nici un contract cu vreo firmă de salubrizare în timp util. 
 
Scandalul care a creat o oportunitate
 
Într-o postare pe Facebook, din luna august, se vede cum gunoiul depozitat selectiv de o parte dintre cetăţenii oraşului este pur şi simplu colectat la grămadă în aceeaşi benă a firmei care se ocupă de salubrizare, la preţuri care se majorează în fiecare an.
 

„Într-un Râmnic condus de un primar al ecologiştilor (Mircia Gutău este preşedintele PER Vâlcea - n.r.) avem colectare selectivă de gunoi... la grămadă”, sună titlul textului care însoţeşte postarea „# Later Edit: Orice explicaţie ar avea administraţia sau firma de curăţenie, sticla plastic nu se face... Firma de salubritate care, cu hărnicie, dăruire şi oribil huruit de motoare, ne dă unora trezirea la primele orele ale dimineţii, ca să nu întârziem la serviciu, pare că a abandonat înaintea multor râmniceni ideea de selectare a deşeurilor!
 
După ce că, oricum, unii mai ameţiţi de caniculă confundă clopotul de deşeuri din sticlă cu cel de plastic sau hârtie, lucrătorii din imagine toarnă claie peste grămadă toate deşeurile din sectorul de gunoaie selectionate în aceeasi remorcă.
 
Ne întrebăm, aşadar, ce rost are să ne mai batem capul cu separarea deşeurilor dacă domnii care iau bani foarte, foarte mulţi de la primărie - deci de la noi - nici măcar nu se mai străduiesc să pară că fac diferenţa în "lupta" colectării selective, capitol la care România e arătată cu degetul în UE?”, se spune în textul postării.
 
„Multe localităţi sunt efectiv sufocate de deşeuri. Nu vreau să ajung până acolo”
 
În urma acestei postări, s-a declanşat un adevărat scandal în mediul online.La finele săptămânii trecute, edilul Mircia Gutău anunţa public intenţia ca administraţia locală, nemulţumită de modul în care se colectează gunoiul din Râmnicu Vâlcea, să-şi înfiinţeze propriul serviciu de salubrizare, care să se ocupe de colectarea, transportul şi depozitarea gunoiului. 
 
„În principiu se poate realiza acest lucru. Acum trebuie să vedem şi sub ce formă. În stilul acesta nu se mai poate. La nivelul întregului judeţ, multe localităţi se confruntă cu un blocaj total în privinţa mizeriei, sunt efectiv sufocate. Nu vreau să ajung până acolo. Colectare selectivă nu, seriozitate nu... Cu firma cu care avem contract nu se mai poate continua. Vom pune bazele acestei societăţi. Vreau ca municipiul să fie permanent curat”, afirma edilul Mircia Gutău.

Misterul colectării la grămadă - dezlegat: „Nu li s-a impus acest lucru la vechea licitaţie”
 
Cum s-a ajuns ca localnicii să sorteze gunoiul în timp ce firma de salubrizare colectează la grămadă, am aflat în urma unei convorbiri telefonice cu edilul municipiului Râmnicu Vâlcea: „Ce să discut cu ei (Romprest - n.r.)? Tot aşteptăm că serviciul va fi scos la licitaţie. Mai avem doar câteva luni de contract cu ei. Orice firmă care vine să colecteze gunoiul trebuie să vină dotată cu utilaje de colectare selectivă. Numai că în fostul caiet de sarcini, la vechea licitaţie, nu li s-a impus acest lucru. Prin urmare, legal nu le pot impune. O pot face doar dacă vor.  De aceea, încerc să urgentez, ca în noul caiet de sarcini firma care va câştiga licitaţia să aibă şi utilaje de colectare selectivă, ca să corelăm colectarea cetăţenilor cu cea a firmei”, ne-a declarat Mircia Gutău.

„Nu se mai poate pune problema unei alte prelungiri cu firma Romprest”
 
În discuţia cu reporterul „Adevărul”, primarul Râmnicului şi-a nuanţat declaraţiile oferind şi alte detalii: „Este o discuţie principială, până ce ADI Salubrizare nu decide ce face în continuare. Nouă, la anul, ne expiră şi cei doi ani de prelungire cu firma Romprest care se ocupă acum de salubrizare. Deci, nu se mai poate pune problema unei alte prelungiri. Conform legii, în aceşti doi ani, ADI Salubrizare ar fi trebuit să facă o altă licitaţie; se demareze procedura, să scoată caietul de sarcini, contestaţii... Acest lucru trebuia deja început, ca până la anul să se rezolve chestiunea. Doar că şi ei au propriile probleme: fostul ADI Salubrizare este sub noul ADI Salubrizare, se dau în judecată unii pe alţii, iar asta poate dura foarte mult. De aceea, mă gândesc la cât mai multe variante, să nu rămân descoperit”, ne-a mai declarat primarul.
 
„Suntem prevăzători, ca să nu ne trezim că oraşul e inundat de gunoaie”
 
Mircia Gutău susţine că înfiinţarea unei firme de salubrizare proprii, în subordinea Primăriei, este doar una dintre variantele pe care le are în calcul: „Dacă nu mă mişc de acum să găsesc o soluţie, mă voi trezi la anul că nu va ridica nimeni gunoiul. Ce mă voi face atunci? Dacă nu se ridică două săptămâni gunoiul, va fi dezastru în oraş. De aceea, ne gândim şi la varianta de a face o firmă proprie de salubrizare. Este o măsură de precauţie pe care o am în vedere. Suntem prevăzători ca să nu ne trezim că oraşul e inundat de gunoaie, aşa cum s-a întâmplat în multe locuri din judeţ şi din ţară.”
 
„Am băgat 14 milioane de euro la Feţeni! Nu pot să mă uit lung şi să văd oraşul plin de gunoi!”
 
Până atunci însă, Primăria Râmnicu Vâlcea pare legată de mâini şi de picioare de ADI Salubrizare: „Am discutat şi cu specialişti, dar trebuie să vedem şi ce implică acest lucru, inclusiv costuri. Nu vreau să creez probleme nici celor de la ADI Salubrizare, dar nici eu să am groapă de gunoi proprie, însă nimeni care să-mi ridice gunoiul! Am băgat 14 milioane de euro acolo! Nu pot să mă uit lung şi să văd oraşul plin de gunoi!”, ne-a mai declarat şeful administraţiei locale. 
 
În urmă cu un deceniu, Râmnicu Vâlcea şi-a înfiinţat propria rampă de colectare ecologică a gunoiului, pe fonduri europene, la marginea oraşului - la Feţeni, pentru construcţia căreia s-au investit 16,5 milioane de euro prin programul ISPA,  din care 11 milioane au reprezentat fonduri europene, iar restul sume locale şi guvernamentale.

Pentru că Romprest Energy nu a putut să depoziteze deşeurile la această groapă, fiind vorba de depozitare selectivă, operatorul de salubritate s-a văzut nevoit să ducă gunoaiele la alte gropi, inclusiv în Bucureşti. Din cauza facturii pentru transport, care depăşea 1 milion de euro, firma a dat în judecată administraţia locală, doar că procesul a fost pierdut în instanţă, printr-o hotărâre definitivă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la finele anului trecut. 
 
În privinţa ADI Salubrizare Vâlcea, potrivit legislaţiei în vigoare, managementul deşeurilor din judeţul Vâlcea, inclusiv licitaţiile pentru stabilirea operatorilor se află în sarcina acestei instituţii. Numai că aici s-au schimbat mai multe lucruri, inclusiv conducerea, în primăvara acestui an. Toate acestea şi procesele din instanţă, de care pomenea edilul, au blocat efectiv activitatea acestei instituţii. 
 
Sortare selectivă pe banii şi timpul contribuabililor 
 
Între timp însă, municipalitatea continuă să achiziţioneze containere pentru colectarea selectivă a deşeurilor din Râmnicu Vâlcea. Chiar la începutul lunii septembrie, primăria a achiziţionat 12 containere supraterane pe care intenţionează să le amplaseze în tot oraşul alături de cele 35 de baterii de ”clopote” deja existente. 

În comunicatul de presă care a însoţit această ştire se menţiona inclusiv programul de colectare selectivă: „în fiecare marţi - pentru hârtie şi sticlă şi în fiecare joi - pentru metal şi plastic (golirea realizându-se la momentul la care containerele sunt pline peste 70%). Totodată, colectarea deşeurilor reciclabile de la cele 129 de puncte moderne de colectare (care au înlocuit, în ultimii trei ani, vechile şi inesteticele ţarcuri de gunoi) se face după următorul program: pentru zonele Nord, Traian şi Centru - lunea se colectează hârtia; miercurea se colectează sticla şi metalul; joia se colectează plasticul, iar pentru zonele Ostroveni şi Calea lui Traian Sud - marţea se colectează hârtia; miercurea se colectează sticla şi metalul; vinerea se colectează plasticul”.
 
Tot în luna septembrie, pe data de 3, aceeaşi administraţie a semnat un contract de achiziţionare a peste 1,2 milioane de saci menajeri pentru a fi repartizaţi celor aproximativ 6.000 de gospodării din municipiu în vederea colectării selective a deşeurilor.
 
În luna iulie a acestui an, pe site-ul Primăriei apărea şi următoarea postare: „Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea a adoptat HCL nr. 413/2018 privind modificarea şi completarea Regulamentului, a Caietului de sarcini şi a Contractului de delegare a gestiunii unor activităţi componente ale serviciului de salubrizare de pe raza Municipiului Râmnicu Vâlcea (...), precum şi HCL nr. 13/2019 privind aprobarea tarifelor distincte pentru activităţile serviciului de salubrizare de pe raza Municipiului Râmnicu Vâlcea a căror gestiune a fost delegată. De asemenea, în vederea gestionării fluxului de deşeuri din ambalaje, prin HCL nr. 174/2019, Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat modelul de acord de colaborare pe care Municipiul Râmnicu Vâlcea urmeză să îl încheie cu ROMPREST ENERGY SRL (operatorul de salubritate) şi cu operatorii economici autorizaţi pentru preluarea responsabilităţii pentru deşeuri de ambalaje”. Din discuţia cu edilul reiese însă că acest „model de acord de colaborare” cu Romprestul nu a fost încheiat până acum.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Colectare selectivă deșeuri în Râmnicu Vâlcea Foto Primăria Râmnicu Vâlcea

Imagini din aceeasi galerie
  • Colectare selectivă deșeuri în Râmnicu Vâlcea Foto Primăria Râmnicu Vâlcea
  • Containere pentru colectare selectivă a gunoiului în Râmnicu Vâlcea achiziționate de administrația locală dar inscripționate cu numele Romprest Foto Primăria Râmnicu Vâlcea
  • Containere pentru colectare selectivă a gunoiului în Râmnicu Vâlcea achiziționate de administrația locală Foto Primăria Râmnicu Vâlcea
  • Containere pentru colectare selectivă a gunoiului în Râmnicu Vâlcea achiziționate de administrația locală Foto Primăria Râmnicu Vâlcea
  • Containere pentru colectare selectivă a gunoiului în Râmnicu Vâlcea achiziționate de administrația locală Foto Primăria Râmnicu Vâlcea
  • Containere pentru colectare selectivă a gunoiului în Râmnicu Vâlcea achiziționate de administrația locală Foto Primăria Râmnicu Vâlcea
  • Containere - clopot pentru colectare selectivă a gunoiului în Râmnicu Vâlcea achiziționate de administrația locală Foto Primăria Râmnicu Vâlcea
  • Rigolele depozitului ecologic de deșeuri de la Fețeni - Râmnicu Vâlcea refăcute în 2018 Foto Primăria Râmnicu Vâlcea
  • Rigolele depozitului ecologic de deșeuri de la Fețeni - Râmnicu Vâlcea refăcute în 2018 Foto Primăria Râmnicu Vâlcea
  • Rigolele depozitului ecologic de deșeuri de la Fețeni - Râmnicu Vâlcea refăcute în 2018 Foto Primăria Râmnicu Vâlcea
  • Râmnicu Vâlcea orașul în care gunoiul sortat de localnici este colectat la grămadă Foto captură video
Distribuie imaginea
citeste totul despre: