VIDEO Olarul român la muncă, un reportaj făcut în premieră de britanici la Horezu acum 50 de ani

VIDEO Olarul român la muncă, un reportaj făcut în premieră de britanici la Horezu acum 50 de ani

În urmă cu 5 decenii, British Pathé, considerată acum drept cea mai bună arhivă de ştiri din lume, cu o tradiţie de peste o sută de ani de implicare în crearea şi difuzarea filmului, istoriei şi divertismentului, filma la Horezu primul documentar despre ceramica românească. Se întâmpla în 1968, iar imaginile de colecţie adunate într-un videoclip alb-negru, deşi nu au coloană sonoră, sunt o mărturie vie a unui meşteşug nemuritor.

Documentarul celor de la British Pathé începe cu un cadru legat de peisaje specifice tărâmului mioritic, dar şi zonei în care s-a filmat: râu, stânci, arbuşti şi munţii în fundal. 
 
Apoi apare în scenă un om care, relaxat pe o ramură de copac, cântă la fluier – o altă imagine specifică României, mai ales a acelor vremuri - ciobănaşul, îmbrăcat în port popular. 
 
Următoarele cadre sunt luate de la un loc simbolic, încărcat de semnificaţii şi istorie, nu doar pentru Horezu, ci pentru întreaga Românie - Mănăstirea Hurezi, ctitorie a domnitorului Constantin Brâncoveanu, acum monument UNESCO. 
 
Iar după peisaje, ciobănaşul cu fluierul şi aşezământul monahal extrem de important pentru spiritualitatea românească, apare şi personajul principal al filmării: meşterul popular. Dar nu orice olar, ci unul care, în anii 60 ai secolului trecut, era o figură emblematică a meşterilor populari din România - Stelian Ogrăzeanu.
 
Cadrele cu meşterul Ogrăzeanu, la locul de muncă, ne invită în lumea fascinantă a unui meşteşug străvechi- olăritul, fiind menite să surprindă o tradiţie vie de milenii pe aceaste tărâmuri - ceramica populă românească.
 
Alături de celebrul Victor Vicşoreanu, Stelian Ogrăzeanu a fost promotorul ceramicii decorative, de folosinţă îndelungată, în locul vechii ceramici uzuale: cunoscutele străchini şi ulcele, pe care oamenii le căutau doar cu anumite ocazii: Sâmbăta morţilor şi Moşii de vară, când tradiţia în zonă cere să se dea de pomană mâncare în memoria celor care nu mai sunt. 
    
 
Ceramica decorativă i-a scos din sărăcie pe meşterii olari. Datorită lor, Horezu a devenit între timp Capitala Ceramicii Româneşti
 
Ca o picanterie, devenit rapid celebru, la câţiva ani după filmarea celor de la British Pathé, ceramistul Ogrăzeanu pleca peste hotare, de unde a revenit abia în urmă cu câţiva ani.
 
Ne întoarcem la documentar, unde în cadre apare alături de meşter şi o impresionantă colecţie de obiecte tradiţional româneşti destinate să menţintă legătura cu valorile culturale şi identitatea poporului român: autenticitate, geniu creator, tradiţie. 
 
Imaginile surprind momentele creaţiei - de la farfuria de lut, creată la roata olarului, la tehnicile şi motivele specifice folosite: geometrice, vegetale şi zoomorfe; de la uneltele folosite pentru ornare - din care nu lipseşte cornul de vită cu pană de gâscă, la simbolistica specifică zonei: spirala simplă sau dublă, cercul, zig-zagul - simboluri solare cu origini străvechi. 
 
Cu ajutorul acestor motive decorative, meşterii populari din zonă încă mai realizează compoziţii de mare frumuseţe artistică, extrem de variate.    
 
Nu lipsesc din documentarul britanicilor simbolurile religioase: Maica Domnului, răstignirea, intrarea triumfală a Mântuitorului în Ierusalim pe asin, fiind prezentate o serie de icoane realizate cu o tehnică destul de primitivă, copilărească chiar.
 
Iar la final apare iarăşi o imagine simbolică pentru români - zidul unei clădiri în inconfundabila arhitectură brâncovenească.  
 
Merită menţionat faptul că arta ceramică de la Horezu conţine printre cele mai reprezentative lucrări ce ţin de tradiţia românească, ce se disting prin eleganţa formelor şi ornamentaţia specifică. Ceramica de Horezu a fost inclusă, de UNESCO, în Patrimoniul Cultural Imaterial, din 2012, ca şi „meşteşug tradiţional unic”.
 
Filmarea alb - negru, fără sonor, a fost făcută în data de 18 noiembrie 1968.
 
British Pathé
 
Spuneam despre compania iconică British Pathé că este considerată drept cea mai bună arhivă de ştiri din lume, fiind o comoară de 85.000 de filme de neegalat în semnificaţia lor istorică şi culturală. 
 
Iar printre ele se află şi documentarul despre ceramica din Horezu, alături de imagini din întreaga lume a evenimentelor majore: precum războaiele mondiale, încoronarea regilor, succesul sau decăderea celebrităţilor, dar şi descoperiri ale ştiinţei, momente emblematice pentru cultură, chiar şi modă - o colecţie adunată în aproape un secol, în perioada anilor 1896 - 1976. 
 
De patru decenii, materialele adunate sunt folosite acum, în mare măsură, de către radiodifuzori, companii de producţie, sau corporaţii, dar şi editori, profesori şi muzee.
 
Şi încă un aspect ce merită menţionat - întreaga arhivă este disponibilă pentru vizionarea online gratuită prin intermediul site-ului britanic Pathé şi al canalului YouTube. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările