UPDATE FOTO VIDEO Maşini făcute praf în urma unui carambol pe Valea Oltului, într-una din „capcanele morţii”. Şapte victime, printre care şi un copil de 4 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Joi după-amiaza un grav accident de circulaţie s-a produs pe DN 7 / E 81, pe Valea Oltului, aproape de municipiul Râmnicu Vâlcea. O coliziune între patru maşini s-a finalizat cu cel puţin cinci victime, printre care şi un copil de 4 ani.

GALERIE FOTO

Update, ora 18.20 În urma accidentului produs pe Valea Oltului, în judeţul Vâlcea, la Bujoreni, şapte persoane au fost rănite, în total. 

Una dintre persoane, care a suferit cele mai grave leziuni: şoferul din autoturismul pick-up, din păcate, nu a putut supravieţui impactului, în ciuda eforturilor medicilor SAJ Vâlcea. Avea 48 de ani şi era din Călimăneşti - Vâlcea.

- ŞTIREA INIŢIALĂ - 

Accidentul de pe Valea Oltului s-a produs în comuna Bujoreni, în zona Capul Piscului, la km 181 + 500 m.

În urma acestui eveniment, circulaţia pe una dintre benzile pe sensul de mers Sibiu - Râmnicu Vâlcea s-a blocat, iniţial. La faţa locului au intervenit un echipaj SMURD, unul de la Descarcerare şi alte două ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Vâlcea.

Pe lângă două dintre maşinile implicate, care au suferit daună totală, după cum reiese şi din poze, cinci persoane au avut de suferit. 

Una dintre victime a fost evaluată de SMURD, o tânără care prezenta traumatism cranian şi dureri la piciorul stâng, fiind transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Vâlcea. 

Imagini de la accidentul produs pe Valea Oltului, pe DN 7 / E 81, în Bujoreni - Vâlcea, cu cinci victime şi patru maşini implicate (I)

Imagini de la accidentul produs pe Valea Oltului, pe DN 7 / E 81, în Bujoreni - Vâlcea, cu cinci victime şi patru maşini implicate (II)

Echipajele Serviciului Judeţean de Ambulanţă au evaluat alte trei persoane cu răni uşoare: un copil de 4 ani, mama acestuia şi bunicul, toate fiind transportate la Spitalul de Urgenţă Vâlcea.

Cea de-a cincea persoană a suferit cele mai grave leziuni, un bărbat care a fost intubat într-una din ambulanţele SAJ.

Potrivit Poliţiei Vâlcea, cauza producerii acestui eveniment este neadaptarea vitezei şi pătrunderea pe sens opus, motiv pentru care în final traficul s-a blocat total pentru cercetări şi acordarea primului ajutor persoanelor implicate. 

Zona în care s-a întâmplat accidentul este cunoscută drept una dintre „capcanele morţii” de pe DN 7 / E 81, de pe Valea Oltului, întrucât deseori aici se produc evenimente rutiere grave. Spre exemplu, în luna mai, în acelaşi loc, s-a răsturnat un microbuz plin cu pasageri, motiv pentru care s-a declanşat „Planul Roşu”. La finele anului trecut, tot în urma unui accident petrecut în zonă, un tânăr a murit carbonizat. Şoferul unui TIR a murit în urmă cu un an, în urma unei coliziuni cu un alt TIR, moment care a fost surprins şi pe camerele de filmat din zonă. Iar exemplele pot continua. 

Pe acelaşi drum, dar la câteva zeci de kilometri distanţă, spre Sibiu, la Tuţuleşti, în aceeaşi zi de joi, 26 septembrie, o ambulanţă privată a intrat în şanţ. Avea doi pacienţi pe care-i ducea la dializă, la Sibiu.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite