VIDEO Lecţia pe care vrea să o dea un român celor care obişnuiesc să abandoneze animalele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi pisoi abia născuţi au fost abandonaţi la poarta preşedintelui unei asociaţii pentru protecţia animalelor din Vâlcea. Pentru că are sistem video de monitorizare a locuinţei, vâlceanul a postat pe Facebook ce lecţie are de gând să le dea autorilor acestei fapte reprobabile.

GALERIE FOTO

Iulian Puican, preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor „A doua şansă” din Râmnicu Vâlcea, a găsit, marţi, în faţa casei în care locuieşte, o cutie cu doi pisoi abandonaţi. Gestul l-a înfuriat atât de tare încât a decis să publice toate dovezile pe care le are, pe pagina sa de Facebook, iar alături de acestea a postat şi explicaţii cu decizia pe care a luat-o şi cum a ajuns la concluzia că trebuie să le dea o lecţie celor care au abandonat animalele. 

Pe scurt, omul are de gând să facă plângere la Poliţie şi să intenteze proces civil celor doi tineri surprinşi de camerele de luat vederi când lasă cutia cu pisoii. 

Din imagini reiese că o fată şi un băiat ştiau cine locuieşte la adresa respectivă, dar şi că locuinţa este monitorizată video. S-au uitat înainte să vadă dacă este cineva prin curte, s-au dus până în spatele unei camere de luat vederi, au lăsat cutia lângă gard şi apoi au făcut cale întoarsă, aruncând din nou o privire spre curtea casei. Probabil nu au ştiut că sistemul de supraveghere al proprietăţii are mai multe dotări video. Din imagini, reiese că gestul lor a fost premeditat. 

      

„Oare ce are în cap un om (ca să nu zic doi) când aruncă doi pisoi neînţărcaţi într-o cutie lângă gardul meu? Că face o faptă bună? Că le salvează viaţa? Se întreabă oare dacă am unde să îi mai iau (că poate a vazut curtea plină de animale), dacă am ce să le dau mâncare, dacă am timp să îi hranesc la biberon? Că poate sunt plecat în concediu?”, îşi începe postarea apărătorul pentru drepturile animalelor, Iulian Puican, supărat că pe cei care cred că „există proşti destui care să se ocupe de treburile murdare”, după care menţionează că voluntariatul „nu este o activitate remunerată”. 

„Asta nu înseamnă că am o obligaţie în a creşte animalele de care consideraţi voi să vă descotorosiţi la poartea mea. Dacă eu aleg să iau o hârtie când o văd pe jos, nu înseamnă că accept ca tu să îţi goleşti tomberonul la poarta mea”.

„Probabil, veţi scăpa cu o amendă de 500 de lei”

Apoi explică ce are de gând să facă în continuare: Deci, uite cam ce se va întâmpla. Eu o să depun mâine o plângere la poliţie pentru abandon, plus imaginile de pe camere, Eu zic că vor duce în scurt timp la identificarea voastră, pentru că, deşi aţi ocolit poarta hoţeşte, imaginile sunt bune şi cu siguranţă îşi va aduce cineva aminte de voi. Probabil, veţi scăpa cu o amendă, în jurul a 500 ron, ştiu pentru că nu sunteţi voi primii. Atât poate legea. Dar, situaţia nu se termina aici. Pisoii sunt foarte mici, necesită îngrijire de specialitate, hrănire la fiecare 3 ore etc. Nu aveţi voi de unde să ştiţi lucrurile acestea. Aşa că sunt internaţi la un cabinet veterinar unde vor sta câteva săptămâni, poate chiar o lună, depinde cum evoluează. Costă 100 ron/zi, fiecare, plus medicaţia”.

Proces civil pentru „prejudiciu”: pisoii sunt bine, vestea proastă, „veţi primi o lecţie”

Preşedintele asociaţiei pentru protecţia animalelor din Râmnicu Vâlcea a mai spus şi că intenţionează să intenteze un proces civil: „Pentru că mi-aţi cauzat un prejudiciu şi este normal să mi-l recuperez. În plus, şi copilul e traumatizat, se teme de cutiile roz, îi e frică că sunt animale abandonate în ele. Apoi, trebuie să vedeţi şi voi cum e când te trezeşti pe cap cu ceva ce nu ai cerut: o factură la veterinar de exemplu.Vestea bună este că pisoii sunt bine. Vestea proastă este că veţi primi o lecţie. Cât să ţineţi minte să nu mai aruncaţi animale la poarta mea. Dacă vreau să iau animale abandonate, mi le găsesc singur. La fel şi pentru voi, dacă vreţi să salvaţi animale - salvaţi-le! Nu le aruncaţi altora! Până atunci: grijă mare să nu ne întâlnim cumva!”

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite