FOTO VIDEO Imaginile dezastrului, surprinse cu drona. Peste 7.000 de metri cubi de arbori puşi la pământ în Parcul Naţional Cozia şi Ocolul Silvic Călimăneşti

FOTO VIDEO Imaginile dezastrului, surprinse cu drona. Peste 7.000 de metri cubi de arbori puşi la pământ în Parcul Naţional Cozia şi Ocolul Silvic Călimăneşti

Imaginile dezastrului în Parcul Naţional Cozia, Foto: RNP Romsilva

O furtună puternică de luna trecută a afectat peste 1000 de hectare de păduri administrate de Direcţia Silvică Vâlcea, potrivit unei estimări a celor de la Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva finalizată la sfârşitul săptămânii trecute.

Ştiri pe aceeaşi temă

Natura dezlănţuită a făcut ravagii pe raza Ocolului Silvic Călimăneşti şi a Parcului Naţional Cozia. Cum statul nu administrează decât o porţiune din pădurile României (49% la nivelul întregii ţări, potrivit Agent Green), nu se ştie nimic despre zona privată  - a obştilor de moşneni, afectată de asemenea de furtună.
 
„Furtuna puternică, cu vânt de peste 80 de kilometri pe oră, a provocat doborâturi şi rupturi pe suprafeţe concentrate sau dispersate pe 1.033 de hectare de păduri administrate de Ocolul Silvic Călimăneşi şi alte 14,68 hectare în zona de protecţie integrală a Parcului Naţional Cozia”, au anunţat cei de la RNP - Romsilva.
 
Aceştia au reuşit să evalueze pagubele cu ajutorul dronelor şi al aplicaţiei ARC GIS, estimând că volumul afectat de doborâturi şi rupturi este de 7.318 de metri cubi. Accesul în zonă este dificil, în teren accidentat, numeroşi arbori doborâţi blocând căile de comunicaţii.
    
Direcţia Silvică Vâlcea se va ocupa, în următorii 2 ani, de degajarea arborilor doborâţi şi va reîmpăduri toate zonele afectate, conform normelor silvice, potrivit anunţului făcut de cei de la  RPN – Romsilva, care a oferit şi dovezi în acest sens, un film şi poze cu zonele afectate de furtună devenind virale.

Problema este comentată şi de internauţi care se tem că pe lângă tăierile legale, se va profita de situaţie. „Asta stârneşte suspiciune. Sub aşa ceva se pot ascunde şi tăieri legale, care sunt de fapt ilegale”, spun internauţii.

Pagubele produse de furtunile şi inundaţiile de luna trecută, în tot judeţul Vâlcea, depăşesc la o primă estimare 30 de milioane de euro, potrivit unui bilanţ întocmit de Prefectura Vâlcea. Documentul Comitetului pentru Stuaţii de Urgenţă Vâlcea arată că inundaţiile au produs pagube cât în ultimii cinci ani la un loc.

La Vâlcea, Direcţia Silvică administrează prin intermediul a 9 ocoale silvice 93.705 hectare păduri de stat şi asigură servicii pentru alte 39.183 hectare de păduri.

Păduri puse la pământ de furtună, Foto: RNP Romsilva

Imagini din aceeasi galerie
  • Păduri puse la pământ de furtună, Foto: RNP Romsilva

Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre:
Modifică Setările