VIDEO Imagini senzaţionale surprinse în Apuseni. Aventura în munţi a unui grup de fotografi pasionaţi

VIDEO Imagini senzaţionale surprinse în Apuseni. Aventura în munţi a unui grup de fotografi pasionaţi

Fotografii fabuloase în Apuseni; Foto: FB Romania mea - Catalin Vezetiu

La iniţiativa unuia dintre membrii Fotoclubului „Floarea de Colţ” din Râmnicu Vâlcea, în Săptămâna Luminată s-a organizat o ieşire în Munţii Apuseni. Faima de care se bucură acesta a atras până la urmă şi alţi fotografi din mai multe colţuri ale ţării care s-au alăturat iniţiativei vâlcenilor. Iar şedinţa foto de la Dumeşti - Alba s-a finalizat cu fotografii memorabile.

   
Fondat în 1985, Fotoclubul „Floarea de Colţ” numără printre membri săi fotografi din mai multe colţuri ale ţării: Bucureşti, Craiova, Râmnicu Vâlcea, dar şi din străinătate: Germania şi Marea Britanie. Se numără printre cele mai active organizaţii partenere ale Asociaţiei Internaţionale ”Euro Foto Art”- unicul Membru Regional al Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică din lume, afliliată la UNESCO, şi ale Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România. 
 
Anul acesta, „Floarea de Colţ” Râmnicu Vâlcea s-a clasat pe locul 4 la concursul Fotoclubul Anului în România, desfăşurat la Oradea. 
 
„Escapada de luna aceasta a fost chiar faină, organizată la iniţiativa lui Cătălin Vezetiu, un "veteran" al ieşirilor la Dumeşti - Alba. Din partea fotoclubului au participat alături de mine şi iniţiator, Laurenţiu Mărgineanu, Rareş Cerbu şi Radu Creţu. Şi apoi a venit şi un grup de prieteni din ţară şi totul a fost minunat”, ne-a declarat Ioan Ciobotariu.
 

 
Pe Cătălin Vezetiu „fotograful în cârje” îl cunoaşteţi, probabil, dintr-un reportaj de anul trecut - este nimeni altul decât omul care colindă cele mai mari înălţimi din România în ciuda sechelelor la coloană cu care a rămas în urma unui accident de acum două decenii. De mai mulţi ani obişnuieşte să „vâneze” cadre unice în Apuseni care nu au rămas fără ecou în rândul pasionaţilor de fotografie, dar şi al celor îndrăgostiţi de frumos, în general. La începutul fiecărei primăveri îşi propune să meargă cu cortul cât mai des, primul loc ales în fiecare an fiind Apuseniul. Aşa s-a întâmplat şi de această dată. Iar iniţiativei sale i s-au alăturat şi alţi membri ai fotoclubului din Râmnicu Vâlcea şi nu numai. 
 
„Băieţilor le-a plăcut turele mele anterioare şi pentru că nu au fost niciodată, am organizat eu o ieşire pentru ei. Când au aflat că suntem în Apuseni, au venit şi alţi fotografi din Cluj, Huedin, Turda şi culmea, doi din Bucureşti. Şi, deşi a fost o ieşire a fotoclubului din Vâlcea, au fost mai mulţi ardeleni”, ne-a povestit amuzat Cătălin Vezetiu. 
 
„Oaspeţii” au aflat de pe Facebook de escapada fotografilor vâlceni. Din cauza vremii, însă, n-au reuşit să stea în tabără mai mult de trei zile, suficient am spune noi pentru a surprinde cadre spectaculoase, din care am ataşat şi noi câteva în Galeria Foto. Dacă ar fi să le catalogăm unele ar face parte din categoria „Solară”, altele din cea „Stelară”, şi ar mai fi şi categoria „Nori şi ceaţă”, având în vedere imaginile imortalizate.
 
„Din păcate, vremea nu a fost de partea mea şi fotografii am făcut puţine, dar am realizat un scurt clip, în care am încercat să surprind atmosfera. De văzut la rezoluţie maximă”, a scris Cătălin Vezetiu pe pagina sa de Facebook: „România mea - Cătălin Vezetiu”, unde pot fi văzute mai multe foto din Apuseni. Spectacolul surprins este absolut incredibil: totul pare un dans într-o operă, având ca protagonişti principali norii şi ceaţa.
 
Fotoclubul Floarea de Colţ Râmnicu Vâlcea şi-a făcut şi el de curând propria pagină de socializare, unde mai puteţi vedea o parte din cadrele surprinse în Apuseni, precum şi pe paginile de socializare ale fotografilor prezenţi la şedinţa foto. 

 

   

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Fotografii vâlceni de la Floarea de Colț la Cheile Râmețului Alba Foto FB Radu Florian Crețu

Imagini din aceeasi galerie
  • Fotografii vâlceni de la Floarea de Colț la Cheile Râmețului Alba Foto FB Radu Florian Crețu
  • La vânat de cadre unice în Apuseni Foto Fotoclub Floarea de Colț Rm Vâlcea
  • La vânat de cadre unice în Apuseni - Ioan Ciobotaru Foto Fotoclub Floarea de Colț Rm Vâlcea
  • La vânat de cadre unice în Apuseni Foto Fotoclub Floarea de Colț Rm Vâlcea
  • La vânat de cadre unice în Apuseni Foto Fotoclub Floarea de Colț Rm Vâlcea
  • La vânat de cadre unice în Apuseni Foto Fotoclub Floarea de Colț Rm Vâlcea
  • La vânat de cadre unice în Apuseni Foto Fotoclub Floarea de Colț Rm Vâlcea
  • Fotografii fabuloase în Apuseni Foto FB Romania mea - Catalin Vezetiu
  • Fotografii fabuloase în Apuseni Foto FB Romania mea - Catalin Vezetiu
  • Fotografii fabuloase în Apuseni Foto Ioan Ciobotaru
  • Fotografii fabuloase în Apuseni Foto FB Romania mea - Catalin Vezetiu
  • Fotografii fabuloase în Apuseni Foto FB Romania mea - Catalin Vezetiu
  • Fotografii fabuloase în Apuseni Foto FB Radu Florian Crețu
  • Fotografii fabuloase în Apuseni Foto FB Romania mea - Catalin Vezetiu
  • Fotografii fabuloase în Apuseni Foto Ioan Ciobotaru
  • Fotografii fabuloase în Apuseni Foto Ioan Ciobotaru
  • Fotografii fabuloase în Apuseni Foto FB Romania mea - Catalin Vezetiu
  • Fotografii fabuloase în Apuseni Foto FB Romania mea - Catalin Vezetiu
  • Fotografii fabuloase în Apuseni Foto Ioan Ciobotaru
  • Fotografii fabuloase în Apuseni Foto Ioan Ciobotaru
Distribuie imaginea
citeste totul despre: