VIDEO FOTO Misterele sihaştrilor: „A petrecut trei decenii în munte, sub legământul tăcerii“

VIDEO FOTO Misterele sihaştrilor: „A petrecut trei decenii în munte, sub legământul tăcerii“

Sihastrul Antonie a vieţuit trei decenii într-o grotă Foto colaj Ion Lera şi Floriana Boghez

În grotele şi peşterile din munţii Vâlcii, în Parcul Naţional Cozia de pe Valea Oltului şi în Parcul Naţional Buila – Vânturariţa, din Munţii Căpăţânii, şi-au găsit liniştea, de veacuri întregi, oameni aflaţi în căutarea lui Dumnezeu.

În zilele noastre, pustnicii stau ascunşi în locuri atât de greu accesibile, încât e aproape imposibil să dai de refugiile lor, iar dacă cineva se apropie, dispar şi se întorc ulterior, după plecarea intruşilor. Alţii fac legământul tăcerii şi refuză să vorbească.

Sunt cei care caută sfinţenia, precum sihaştrii de odinioară, precum Daniil şi Misail (în urma cărora a rămas Mănăstirea Turnu) sau Meletie, Neofit şi Isaia, care au ridicat Mănăstirea Stânişoara. Munţii Vâlcii sunt plini de astfel de lăcaşuri de cult ridicate de către sihaştri, precum Schiturile Iezer şi Pahomie sau Mănăstirea Pătrunsa. 

GALERIE FOTO

Mulţi dintre călugării care ajung în aceste schituri şi mănăstiri pleacă în pribegie să-şi testeze credinţa. Mănâncă puţin şi niciodată pe săturate: ierburi, fructe de pădure, bureţi. Deseori îşi fac ceaiuri din plante. Se culcă în rugăciune şi se trezesc la fel. Puţini sunt cei care au avut ocazia de a-i întâlni şi de a le afla misterul, fiindcă fug de o lume plină de ispite care nu le-ar da pace să descopere ce caută. Le-am aflat poveştile, cu ajutorul celor care i-au cunoscut.

Sihaştrii din Munţii Cozia

De la Pavel Prundurel, directorul Parcului Naţional Cozia, am aflat că se ştie despre existenţa unor sihaştri care au locuit sau încă mai locuiesc în Munţii Cozia. Erau zece la un moment dat şi au mai rămas trei.

„Aici nu sunt peşteri, sunt grote, cu piatră dură. Se hrănesc cu seminţe şi cu ce le dăruieşte natura“, povesteşte directorul despre cei care îndură condiţii grele, mai ales în timpul iernii. Îi caracterizează ca fiind „bărbaţi de vârstă mijlocie, nici foarte tineri, nici foarte bătrâni, pe la 40-50 de ani“, în general „oameni cu carte, cultivaţi“. „Caută un loc retras, de linişte deplină, pentru o viaţă duhovnicească desăvârşită“, mai spune directorul.

Legământul tăcerii

El a povestit că cel mai deosebit caz este cel al unui pustnic care s-a adăpostit pe Muntele Basarab, din zona Parcului Naţional Cozia. Puţină lume ştie că a trăit aici aproape trei decenii, până când într-o zi a dispărut. Nimeni nu pare să ştie unde, pentru că nu a lăsat niciun indiciu în urma lui. „Ani de zile a stat acolo, într-o linişte desăvârşită. S-a hrănit numai cu ce-i dădea natura. Părea un om taciturn, dar era extrem de inteligent. Am comunicat cu el doar în scris. L-am întrebat ce face şi, pe caieţelul pe care-l avea mereu asupra lui, mi-a spus că vrea să fie liniştit, cu crezul lui, departe de lumea zgomotoasă, rea şi păcătoasă“, spune Pavel Prundurel. 

Sihaştrii care ajung în Cozia sunt în căutarea unor refugii extrem de izolate, susţine directorul parcului. „Nu mulţi au curajul să ducă o astfel de viaţă. Aleg zone din Munţii Cozia ca loc de tăcere, închinăciune, singurătate, să fie doar ei cu natura, cu cerul, cu Divinitatea. Le este atât de frică de păcat, încât decid să se izoleze de oameni, ca să nu mai fie ispitiţi. 

Pustnicul pe care ni l-a dat exemplu Pavel Prundurel a fost protagonistul, în urmă cu şase ani, al unei operaţiuni de salvare, după ce şi-a rupt mâna, iar starea de sănătate i s-a agravat. Cu o lună înainte de a fi salvat de jandarmii montani şi salvamontişti a coborât la Mănăstirea Cozia, unde a lăsat un bilet în care recunoştea că nu se simte prea bine. S-a întors în grota lui de la 1.200 m altitudine, care îi era casă de atâta amar de vreme. 

Sihastrul Antonie - „ascetul perfect“ 

Cel mai bine îi cunoaşte povestea un împătimit al munţilor, Dinu Boghez, astăzi în vârstă de 86 de ani, un bucureştean care s-a stabilit în tinereţe, datorită profesiei de inginer constructor, în Râmnicu Vâlcea. L-a cunoscut pe pustnic în urmă cu un deceniu şi a povestit întâlnirea pe blogul personal.  

„...Nu vorbea cu noi, doar făcea semnele cuvenite cât să se facă înţeles. Asta-i era canonul sihăstriei, să nu vorbească cu oamenii. Era însă dornic de ei şi asta pentru că ne-a primit cu zâmbet întipărit pe faţa lui îngălbenită, cu barbă neagră, rară. Mâinile lui erau tot galbene şi pielea îi părea împietrită pe degetele-i osoase. Cu încetul a început să se familiarizeze cu noi. Ne-a arătat gândurile sale aşternute pe hârtie, cu slovă cam mare şi cam dezordonată“, povestea Dinu Boghez pe site-ul personal.

 „L-am întrebat ce face şi, pe caieţelul pe care-l avea mereu asupra lui, mi-a spus că vrea să fie liniştit, cu crezul lui, departe de lumea zgomotoasă, rea şi păcătoasă“. Pavel Prundurel

„Ne-a pus să-i citim cu voce tare cele scrise şi satisfacţia i se citea pe faţă. Ne-a arătat şi cărţi, roase pe margini de atâta răsfoială, poate în nopţile lungi de iarnă, la lumina vreunei lumânări. Apoi, ne-a pofitit în scorbura muntelui unde-şi înjghebase sălaşul. I-am aflat numele de sihastru, era Antonie. Stătea aici de 17 ani! (era în 2010 – n.r.) Cobora arareori la Mânăstirea Coziei, poate la două - trei luni o dată. Era, ne-a făcut să înţelegem, un ascet perfect. Ne-a oferit seminţe de tei, ne-a arătat fagii de pe care-şi culegea bureţii de fag şi păstrăvii, pe care şi-i usca pentru zilele de iarnă. Am stat cu el, la taifasul muţesc al semnelor, mai mult de o oră, şi timpul a trecut pe nesimţite”. 

La plecare, le-a dăruit vizitatorilor câte o cruciuliţă şi i-a condus pe o potecă „pe care şi el o cobora până la izvor”. Cu ajutorul unei plante, rostopasca, i-a oblojit vizitatorului „sângerarea dintr-o zgaibă căpătată pe munte“. Apoi şi-a notat numele vizitatorilor ca „să se roage pentru ei”. 

Pavel Prundurel a mai spus că sihastrul de la Muntele Basarab a plecat şi nu mai are informaţii despre el. „A plecat de acolo, dar a lăsat foarte mare ordine în urma lui”. 

Pe aceeaşi temă:

VIDEO Cine este bărbatul găsit într-o grotă din Munţii Cozia. „Era lihnit de foame“

VIDEO Pustnic găsit în grota de lângă Mănăstirea Stănişoara din Munţii Cozia. A fost deconspirat de turiştii cărora le-a cerut de mâncare

 

Sihastrul Antonie a vieţuit trei decenii într-o grotă din Muntele Basarab - Căpăţânii - Vâlcea comunicând în scris cu turiştii Foto colaj Ion Lera 

Imagini din aceeasi galerie
  • Sihastrul Antonie a vieţuit trei decenii într-o grotă din Muntele Basarab - Căpăţânii - Vâlcea comunicând în scris cu turiştii Foto colaj Ion Lera 
  • Sihastrul Antonie care a viețuit trei decenii într-o grotă din Muntele Basarab - Căpățânii Vâlcea comunicând doar în scris cu turiștii Foto colaj Ion Lera și Floriana Boghez
  • Locul în care se refugiase sihastrul Antonie de pe Muntele Basarab - Căpățânii - Vâlcea Foto Ion Lera
  • Merindele sihastrului Antonie de pe Muntele Basarab Vâlcea Foto blog spot somesulsalaj
  • Scrierile sihastrului Antonie din Muntele Basarab - Vâlcea care a păstrat legământul tăcerii timp de 3 decenii Foto Floriana Boghez
  • Muntele Basarab - Căpățânii Vâlcea pe care a viețuit 3 decenii sihastrul Antonie la 1200 m altitudine Foto Dragoș Asaftei
  • Muntele Basarab - Căpățânii Vâlcea pe care a viețuit 3 decenii sihastrul Antonie la 1200 m altitudine Foto Dragoș Asaftei
  • Imaginea deasupra intrării în Defileul Oltului de pe Muntele Basarab din Parcul Național Cozia Foto Ion Lera
  • Sihastrul Antonie a vieţuit trei decenii într-o grotă din Muntele Basarab - Căpăţânii - Vâlcea comunicând în scris cu turiştii Foto colaj Ion Lera și Floriana Boghez
  • Sihastrul Antonie a viețuit 3 decenii pe Muntele Basarab - Căpățânii - Vâlcea în legământul tăcerii - imagine din 2010 Foto Ion Lera
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările