VIDEO Dezbatere publică pe tema amplasamentului unui nou cimitir public: râmnicenii au „sărit” pe consilierii PNL

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liberalii au incercat sa le explice ramnicenilor de ce vor cimitir in Argintari. Foto Adevarul
Liberalii au incercat sa le explice ramnicenilor de ce vor cimitir in Argintari. Foto Adevarul

Puţinii cetăţeni prezenţi la dezbaterea publică pe tema selectării amplasamentului noului cimitir public din Râmnicu Vâlcea au respins categoric proiectul susţinut de consilierii PNL.

Cei zece consilieri liberali care au solicitat organizarea dezbaterii publice susţin varianta amenajării cimitirului public pe islazul din zona Inăteşti-Argintari, argumentând în acest sens că în zonă se ajunge extrem de uşor şi că primăria nu va mai fi nevoită să facă expropieri pentru cauză de utilitate publică, întrucât terenul aparţine domeniului public. 

Liberalii şi-au atras rapid oprobriul celor câţiva cetăţeni prezenţi în sala, care au susţinut la unison că varianta unui cimitir în spatele târgului de la Râureni (n.r.-variantă promovată de actualul primar interimar al Râmnicului ) le convine mai mult. Deranjaţi de intervenţiile aleşilor liberali, cetăţenii le-au transmis pe un ton ridicat să ţină cont de vocea străzii şi să renunţe la a mai face jocurile unor terţi. 

Varianta  „Gutău” versus  varianta „Matei”

Identificarea unui amplasament pentru noul cimitir public tinde să se transforme în temă electorală, fiecare dintre părţi argumentând pro sau contra pentru una din cele două variante.

În timp ce râmnicenii din Ostroveni îi ţin isonul primarului interimar Ion Gigi Matei, preoţimea militează pentru varianta amenajării unui cimitir pe strada Argintari, subliniind totodată că Planul Urbanistic Zonal (PUZ)-Cimitir Public Inăteşti-Argintari a fost aprobat în 2009, când primar era Mircia Gutău. 

Specialiştii Primăriei Râmnicu Vâlcea susţin că pentru amenajarea cimitirului în această zonă se impun mai multe măsuri de drenare a apelor şi de sprijinire a malurilor, plus terasări şi construirea unor ziduri de sprijin. Astfel, în ciuda faptului că terenul de aproape cinci hectare e liber de sarcini, Consiliul Local va fi obligat să facă o investiţie serioasă în zonă. 

Pe de altă parte, varianta agreată de primarul interimar Ion Gigi Matei-cimitir în spatele târgului de la Râureni- presupune despăgubirea râmnicenilor care deţin aici aproximativ trei hectare de teren. PUZ-ul a fost elaborat în octombrie 2013, în perioada când Emilian Frâncu conducea Primăria Râmnicu Vâlcea, iar proprietarii spun că în urmă cu doi ani au purtat discuţii cu Municipalitatea şi că au au ajuns la un acord cu privire la cuantumul despăgubirilor, dar că tranzacţiile au picat. 

Extinderea cimitirului Cetăţuia, o problemă

În prezent, râmnicenii găsesc cu greu un loc de veci în cimitirele administrate de primărie. Extinderea Cimitirului Cetăţuia rămâne la stadiul de discuţii, căci Municipalitatea se judecă şi acum, după trei ani de când s-a făcut expropierea pentru cauză de utilitate publică,  cu proprietarii din vecinătatea cimitirului, care consideră ca terenurile lor valoarează mult mai mulţi bani. Dosarul se află în prezent pe masa judecătorilor de la Curtea de Apel Piteşti, următorul termen în dosar fiind stabilit pentru data de 17 decembrie 2015. 

Ultimul cuvânt în ceea ce priveşte selecţia amplasamentului viitorului cimitir public din Râmnicu Vâlcea îl va avea Consiliul Local. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite