VIDEO Cine este bărbatul care şi-a bătut fosta iubită, târând-o de păr pe străzile din oraş: „Vă arăt din puţinul meu făcut pe traseu“

VIDEO Cine este bărbatul care şi-a bătut fosta iubită, târând-o de păr pe străzile din oraş: „Vă arăt din puţinul meu făcut pe traseu“

Bătăuşul incendiator din Drăgăşani - Vâlcea Denis Mitală Foto FB Denis Mitala

Un tânăr de 26 de ani din localitatea vâlceană Drăgăşani este cercetat pentru ameninţare, lovire şi alte violenţe şi distrugere după ce şi-a bătut crunt fosta iubită, a târât-o de păr prin oraş, s-a luat apoi la bătaie cu tatăl şi bunicul acesteia, iar ulterior le-a incendiat maşina. Reţinut pentru 24 de ore, pe numele lui Rusalin Denis Mitală a fost emis miercuri seara, 7 august, un mandat de arestare preventivă.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Denis Mitală este un tânăr de etnie romă - rudar din Drăgăşani - Vâlcea. A avut o relaţie cu o tânără, cu opt ani mai mică decât el, Roxana, pe care sâmbătă seara, 4 august, a snopit-o în bătaie. A găsit-o într-un bar din „municipiul dintre vii”, a scos-o din local târând-o de păr pe o alee lăturalnică, unde şi-a revărsat toată furia asupra ei, fiindcă fata l-a părăsit, după cum susţin rudele acesteia. Cei doi au avut o relaţie care nu a fost agreată de părinţii fetei.
 
Tatăl şi bunicul tinerei, care i-au sărit în ajutor, alertaţi de cunoştinţe, s-au luat la bătaie cu Mitală, iar în urma altercaţiei, trei persoane au ajuns la spital. Din spital, fostul iubit s-a dus peste noapte la locuinţa părinţilor fetei şi le-a incendiat maşina. 
 
După ce au pus toate probele cap la cap, poliţiştii din Drăgăşani - Vâlcea l-au reţinut, marţi, 6 august, pentru 24 de ore, iar ieri seară Judecătoria Drăgăşani a emis pe numele lui Denis Rusalin Mitală un mandat de arestare pentru 30 de zile. 
 
„Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Mitală Rusalin Denis, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de „lovire sau alte violenţe”, şi „ameninţare”, „distrugere”, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de astăzi, 07.08.2019 şi până la data de 05.09.2019, inclusiv”, se spune printre altele în justificarea mandatului. 

Roxana Elena Fudulu, fosta iubită, tatăl ei - Cornel Fudulu şi bunicul Vasile Fudulu sunt victime. În plus, instanţa a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive, cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura controlului judiciar. Denis Mitală poate să conteste măsura în 48 de ore de la pronunţare.
 
Cum nu are cazier, am căutat pe reţelele de socializare, pentru a ne face o idee despre cine este bătăuşul incendiator din Drăgăşani.
 
Iată ce posta în urmă cu o lună, pe contul său de Facebook, cu textul „Am să vă arăt deocamdată din puţinu meu făcut pe traseu”:
 


„Şi pârnaie dacă fac, orgoliu meu rămâne, ştii ce zic”
 
Nu este singura postare pe Facebook în care se laudă cu banii, deşi prietenii îl avertizează că riscă să intre în atenţia ANAF-ului. Din postările sale reiese că petrece non-stop, îi place să epateze, se plimbă prin Europa şi are o viaţă aventuroasă. 
 
Obişnuieşte să facă destul de des live-uri pe contul său de socializare, indiferent de motiv: la grătar, ascultând manele, în maşină, cu prietenii etc., în care se laudă cu cât de bine o duce, cât este de bogat, de frumos, de „şmecher”, ori pe unde se plimbă. Pretinde că este „mafiot”, un cuvânt de altfel des întâlnit în comentariile sale, unul dintre ID-urile de cont fiind chiar „denis.mafia21”. Trage de fiare, expunându-şi în mai toate postările muşchii şi tatuajele.
 
Îi plac copii, cu care apare într-o serie de postări, şi pare să fi avut un respect deosebit şi o relaţie foarte apropiată cu mama sa. 
 
Pe contul său de socializare, bărbatul a menţionat la rubrica stare civilă – „văduv”, deşi la evenimente de viaţă apare menţiunea „relaţie, în octombrie  2018”, fără să posteze altceva în acest sens.
 
Ne-a atras atenţia un scurt dialog, la o postare de a sa, cu mai bine de doi ani în urmă, în timp ce se afla lângă o limuzină de lux şi o tânără drăguţă. Un dialog cu fosta lui iubită: în care aceasta îi atrage atenţia să nu ajungă la „pârnaie”. „Niciodată, nebuno. Şi pârnaie dacă fac, orgoliu meu rămâne, ştii ce zic”, a fost reacţia lui Denis Mitală.
 
Chiar în ziua în care şi-a bătut fosta iubită, a postat mai multe poze cu textele „My style is hard to copy” în traducere „Nu are nimeni mod de a fi ca al meu,” şi „Să nu uităm că viaţa este plină de vrăjeli”. Într-una din poze admiră nişte trandafiri, iar în alta pare că se aruncă în cap, de pe un pod, direct pe o conductă, în loc să aterizeze în râul Olt. 
 
Dosarul acestei poveşti se află în anchetă la Biroul de Investigaţii Criminale al Poliţiei Drăgăşani. Fosta iubită se află în continuare internată, în timp ce agresorul este acum în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea. În funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale primit de fiecare victimă în parte, se poate schimba şi încadrarea juridică din „loviri sau alte violenţe” în „vătămare corporală”, moment în care se va decide dacă va fi judecat după gratii sau în libertate.

Bătăușul incendiator din Drăgășani - Foto FB Denis Mitală

Imagini din aceeasi galerie
  • Bătăușul incendiator din Drăgășani - Foto FB Denis Mitală
  • Bătăușul incendiator din Drăgășani - Vâlcea Denis Mitală Foto FB Denis Mitala
  • Bătăușul incendiator din Drăgășani - Vâlcea Denis Mitală Foto FB Denis Mitala
  • Bătăușul incendiator din Drăgășani - Vâlcea Denis Mitală aruncându-se în cap în Olt - postare chiar din ziua comiterii agresiunii Foto FB Denis Mitala
  • Bătăuşul incendiator din Drăgăşani - Vâlcea Denis Mitală - postare chiar din ziua comiterii agresiunii Foto FB Denis Mitala
  • Bătăuşul incendiator din Drăgăşani - Vâlcea Denis Mitală Foto FB Denis Mitala
  • Tânără din Drăgăşani bătută de fostul iubit Foto captură video TV VL 1
  • Maşina familiei incendiată de fostul iubit al unei tinere din Drăgăşani după ce a fost bătută Foto captură video TV VL 1
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: