FOTO VIDEO Cum arăta dosarul unei crime comise cu peste 150 de ani în urmă: „Este cercetarea pentru omorul unei roabe ţigănci“

Ziua Porţilor Deschise la Serviciul Judeţean Vâlcea al Arhivelor Naţionale (SJVAN) a fost un prilej inedit pentru a accede la documente rare, vechi de secole. Cel mai vechi dosar privind anchetarea unei crime, din 1852, a fost prezentat în premieră, pentru „Adevărul”.

GALERIE FOTO

Scris în limba română, dar cu caractere chirilice, dosarul aflat în depozitele Serviciului Judeţean Vâlcea al Arhivelor Naţionale (SJVAN) cuprinde ancheta făcută pentru elucidarea unei crime, în urma căreia a murit o roabă ţigancă: „Cercetarea lui Vasile Pleşoianu pentru omorul unei ţigănci a lui Barbu Pleşoianu”.

Este vorba despre perioada în care populaţia de origine romă era încă în sclavie. „În actele de judecată se povesteşte cum s-a petrecut fapta. Astfel arăta un «tacrir», adică un interogatoriu cu întrebări şi răspunsuri”, ne-a explicat arhivistul Bogdan Aleca, de a SJVAN, cel care ne-a prezentat în exclusivitate ineditul document.

Practic, fiecare pagină a dosarului cuprinde două coloane, una cu întrebările„ procurorului”, iar în cea din dreapta cu răspunsurile „martorului”. Documentul conţine efectiv modul în care „se făcea pe acele vremuri o investigaţie”, în cazul de faţă a unei  crime.

„Adevărul” a avut astfel acces la unul dintre rarele acte de acest gen care mai există în analele Vâlcii şi ale României în general.

Prezentarea, în premieră, pentru cititorii „Adevărul”, a celui mai vechi dosar privind o crimă comisă în Vâlcea, la 1852. Bogdan Aleca de la Serviciul Judeţean Vâlcea al Arhivelor Naţionale povesteşte despre dosar...

O crimă comisă cu puţin timp înaintea dezrobirii ţiganilor

Deşi „în general era o societate destul de violentă”, chiar şi pentru acele vremuri, dosarul era „unul dintre puţinele” fiindcă, „nu se ajungea de fiecare dată la crimă”, ţine să ne asigure arhivistul vâlcean. În dorinţa de a afla cât de dese erau faptele de acest gen, la o simplă căutare pe net am descoperit un caz asemănător: „Crima lui Barbu, ţiganul din Loleşti (Romanaţi) care şi-a omorât nora şi a folosit bani falşi”, comisă în 1837 – un alt dosar care se află în arhiva judeţului Olt, spre exemplu.

Şi nu doar crimele în care erau implicaţi ţigani erau specifice acelor vremuri, ci şi altele în care protagonişti erau oameni de toate categoriile sociale: preoţi, ciobani, tâlhari etc. ori naţionalităţile: români, evrei, basarabeni etc.

Dosarul din Vâlcea, vechi de mai bine de un secol şi jumătate, prezintă crima comisă chiar cu câţiva ani înainte de a se desfiinţa robia ţiganilor particulari, proces început încă de la Revoluţia din 1848, dar concretizat abia în 1856 în Ţara Românească, dar şi în restul teritoriilor.

Cea mai lungă sclavie din istoria lumii

Ţiganii au fost robi în Ţările Române timp de jumătate de mileniu, considerată cea mai lungă din istoria lumii. Originari din India şi Pakistan, se crede cu au ajuns în ţările româneşti în urmă cu şase sute de ani. Nu se cunoaşte clar momentul, dar îi regăsim din secolul al XIV-lea ca robi ai domniei, mănăstirilor sau boierilor, fiind acceptaţi pentru forţa de muncă ieftină pe care o ofereau şi multitudinea de meserii.

Domnul Moldovei, Dimitrie Cantemir, îi descria: Ţiganii sunt împrăştiaţi în toată ţara şi nu e boier care să nu aibă mai multe familii de ţigani, supuse lui”. Cei mai de temut erau „netoţii”, care nu aveau nici o ocupaţie, nici o locuinţă, rătăceau prin ţară şi se ocupau cu jafurile şi crimele. Îi regăsim şi în Transilvania unde unii se ocupau cu agricultura, alţii erau fierari sau aveau alte meşteşuguri şi mai existau şi lăutarii. 

Între 1830 şi 1860, în Ţara Românească şi Moldova trăiau până în 250.000 de robi romi, care reprezentau mai puţin de 10 % din populaţie şi, totodată, o treime din numărul existent la nivelul întregii Europe. 

Abuzurile sexuale ale boierilor şi înaltelor feţe bisericeşti

Există dovezi că boierii abuzau sexual roabele ţigănci. Într-o carte din secolul al XIX-lea, „Călătoriile unui român ardelean în ţară şi străinătate“, se vorbeşte despre dreptul de viaţă şi de moarte asupra robilor ţigani, inclusiv cel de „ius primae noctis sau droit de cuissage“, adică dreptul la prima noapte.

În jurnalul său „Amintiri. Ce-am auzit de la alţii“, Radu Rosetti vorbeşte despre stăpânii care îşi tratau robii ţigani fără teama mâniei divine ori a consecinţelor de natură penală sau coercitivă. „Ţigancele, fete mari şi femei măritate în toată regula erau privite de stăpâni ca adevărată carne pentru plăcere. Se uza de ele în această însuşire cu ştirea părinţilor şi a soţilor”, scria Rosetti.

Nu doar boierii abuzau roabele, ci şi înaltele feţe bisericeşti: „Şi să nu se creadă că numai stăpânii mireni uzau de drepturi regaliene asupra ţigancelor: aceste roabe alcătuiau adevărate haremuri pentru igumenii mănăstirilor... Mai cu samă egumenii greci ai mănăstirilor închinate aveau reputaţia că ştiu, prin schimburi, să-şi alcătuiască seraiuri de frumuseţi ţigăneşti“, mai menţiona Radu Rosetti.

O mulţime de scriitorii şi istoricii din secolul al XIX-lea au pomenit despre selecţiile pe care le făceau boierii în privinţa roabelor ţigănci de o frumuseţe răpitoare.

Dosarul scris în română, cu slove chirilice, pentru descifrarea cărora este nevoie de un specialist

Nu se cunosc mai multe amănunte despre dosarul crimei din Vâlcea, fiindcă, deşi scris în română, la acea vreme se folosea alfabetul chirilic, iar până la această oră el nu a fost studiat de niciun specialist. Iar în Vâlcea, există foarte puţine persoane specializate în „româna veche”. Studierea şi practic traducerea dosarului respectiv ar lua unui specialist în jur de o săptămână, potrivit reprezentantului SJVAN. Nu este exclus însă ca şi în acest caz să fie vorba tot despre vreun abuz sexual, care s-a finalizat cu o crimă, după cum se întâmpla în acele timpuri.

Criminalul - un posibil arendaş, iar stăpânul un boier înstărit din Râmnicu Vâlcea

Am făcut câteva cercetări pe net şi am descoperit că prezenţa robilor ţigani este atestată în Vâlcea, de la 1382, într-un hrisov al lui Mircea cel Bătrân, o perioadă în care ţiganii erau proprietatea exclusivă a domniei. Am mai descoperit, de asemenea, că un anume Barbu Pleşoianu erau un boier înstărit pe la jumătatea anilor 1800, care deţinea mai multe case în Râmnicu Vâlcea. Despre un anume Vasile Pleşoianu am găsit menţiuni în anul 1864, când exista un arendaş cu acest nume al moşiei Cassiei Rosetti, care ulterior a devenit proprietarul moşiei. Noul proprietar a demolat vechiul conac şi a construit un altul care mai există şi în zilele noastre în satul Pârâienii de Jos, unde a funcţionat şi sediul C.A.P. din comuna Livezi. De asemenea, îl mai regăsim în alte documente din secolul al XIX-lea în care se spune că a cumpărat alături de o altă persoană „moşia Tina”, în 1858. 

Liceenii, fascinaţi de vechile documente

Revenind în zilele noastre, după ce dosarul crimei de la 1852 a fost prezentat în premieră reporterului „Adevărul”, l-au mai putut vedea şi elevi de liceu invitaţi de SJVAN la Ziua Porţilor Deschise: „Vrem să le arătăm elevilor, ca să vadă cum se scria pe atunci, fiindcă lumea nu ştie că nu a fost mereu alfabetul latin. În 1862, când s-a făcut trecerea de la alfabetul chirilic la cel latin, s-a dat o lege de trecere. De aceea, funcţionarii şi populaţia au învăţat pe parcurs să scrie cu caractere latine”. Cu toate acestea, „Biserica a mers cu caracterele slave până în 1980”, am mai aflat de la arhivistul Bogdan Aleca.

Româna, limba care s-a scris cu două alfabete: chirilic şi latin

Mai bine de trei secole, limba română s-a scris cu slove chirilice. Există istorici care susţin că acest lucru se practica şi în secolul al XV-lea. Dar primul text în limba română, cu litere chirilice, este cel de la 1521 – „Scrisoarea lui Neacşu de la Câmpulung”. Se folosea acest alfabet pentru că limba oficială folosită atât în biserică, dar şi în primele şcoli şi administraţie era slavona. Alfabetul chirilic a fost folosit până în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când a fost înlocuit cu cel latin, în mod oficial, aşa cum amintea şi arhivistul vâlcean.  Există însă dovezi că în textele bisericeşti şi unele documente, alfabetul chirilic s-a folosit şi după 1860. Astfel se explică de ce dosarul crimei de la 1852 era scris cu slove chirilice.