Valea Lotrului atrage sute de turişti veniţi cu cortul pe malul apei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Plimbările cu hidrobicileta, pescuitul pe lac, drumeţiile şi atenţia acordată turiştilor sunt ingredientele administratorilor de pensiuni

În inima Carpaţilor Meridionali, Valea Lotrului este în timpul verii una dintre cele mai animate văi, căutată fiind de turişti din toată ţara pentru frumuseţile şi cadrul pitoresc cu totul aparte. Lăsând în urmă mult prea aglomerata Vale a Oltului, în care furnicare de maşini trec într-un dute-vino permenent, iubitorii muntelui se aventurează pe DN 7 A, indicatorul arătându-le drumul spre Brezoi şi apoi către staţiunile Voineasa. Odată ajunşi la Brezoi, oraş forestier uitat parcă sub crestele munţilor, turiştii ambalează caii putere ai motoarelor, urcând paralel cu râul Lotru care izvorăşte din lacul glaciar Gâlcescu. Pe drumul lin care se aşterne, poţi observa cai sau cirezi de cornute care se întorc neînsoţite de la păşune. La Nord de oraşul Brezoi se observă cum apa şi vântul au sculptat în cremenea munţilor forme de relif numite Carapacele Doabrei.


Criza adună turiştii în corturi


Pe marginea Lotrului, sute maşini, ale căror numere de înmatriculare pot alcătui harta completă a întregii ţări, sunt trase „pe dreapta", iar turiştii se răsfaţă în jurul grătarelor pe care sfârâie micii şi carnea. Copiii bat mingea în poieniţe, iar cei mai temerari, preferă să ia pieptiş versanţii împăduriţi unde numele lotrilor de altădată au creat legede care mai dăinuie şi astăzi. „Am venit din Maramureş, de pe Valea Izei, pe Valea Lotrului. Se simte aerul mult mai ozonificat, iar liniştea de aici, tulburată doar de cântecul păsărilor, este ca un balsam pentru fircare turist ", spune Ion Avramescu, din Săpânţa. Corturile aliniate parcă unul în continuarea celuilalt sunt semn că turiştii preferă să doarmă în inima naturii, legănaţi de şuvoaiele Lotrului sau afluenţilor acestuia. Drumul până la Voineasa este flancat de zeci de pensiuni, multe cu nume de flori dar şi înconjurate cu multe flori. „Preferăm să venim cu mâncare de acasă şi să ne cazăm la pensiune. Condiţiile sunt excelente şi admistratorul este foarte atent cu noi. Este îndeajuns dacă ai venit o singură dată, că apoi de întorci cu dragă inimă în aceste locuri", spune Alexandru Ioaniţescu, din Arad. Administratorul uneia dintre pensiuni, ne-a declarat: „Dacă le-a plăcut, oamenii se întorc, dacă ceva i-a deranjat, nu îţi mai trec niciodată pragul pensiunii. Noi le oferim posibilitatea să se plimbe cu hidrobicileta pe lac, să pescuiască în iazul propriu, le prăgătim câte-o gustare". La Voineasa, staţiunea este înflortioare tot în jurul pensiunilor. Dacă vechile hoteluri Vidra, Brădişor, Lotrişor şi-au închis porţile, iar vilele cu acoperişuri ţuguiate din „cartierul eleveţian" cum îl numesc localnici par lipsite de animaţia turiştilor, de pe Valea Voineşiţei, pensiunile dau culoare şi farmec staţiunii.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite