FOTO VIDEO Totul despre Sfântul de la Bistriţa care aduce ploaia şi colţul de rai din Băile Govora şi din Rezervaţia Buila Vânturariţa
0Vâlcea este unul din judeţele cu cele mai multe mânăstiri şi schituri, staţiuni balneare şi locuri inedite cu o mare încărcătură istorică a căror poveste o aflaţi prin intermediul campaniei Adevărul - „125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă“.
Călătorul neobosit poate vizita pe o rază de câţiva zeci de kilometri mai multe obiective: Staţiunea Băile Govora, Depresiunea Horezu, Mânăstirea Bistriţa sau Parcul Naţional Buila Vânturariţa. Acesta nu trebuie decât să se abată de la DN 67, care leagă Râmnicu Vâlcea de Târgu Jiu.
La doar 22 kilometri distanţă de municipiul Râmnicu Vâlcea, în inima pădurii, se găseşte staţiunea balneară Băile Govora, o oază de linişte.
Nu pot ascunde că staţiunea este una din preferatele mele, mai ales datorită parcului din inima oraşului. În Govora, fiecare pom, fiecare metru de spaţiu verde contează pentru autorităţi.
Pe o suprafaţă de 20 de hectare, în parcul din centrul staţiunii, se găsesc specii de castan salbatic, arţar, plop sau brad argintiu. De curând, am remarcat că staţiunea e atât de curată încât cu greu găseşti un muc de ţigară pe străzi.
Grija pentru natură se explică poate şi prin faptul că aici veţi inspira cel mai curat aer din România, recunoscut pentru efectele benefice în tratamentul astmului, bronşitelor cronice şi a altor boli respiratorii.
De remarcat este şi că oraşul este cunoscut peste hotare, încă din 1866, şi pentru apele minerale iodate şi sulfuroase. Govora este a doua staţiune din Europa unde coexistă aceste două tipuri de ape.
Celor care au rămas cu un gust amar, după ce au vizitat Govora în anii trecuţi, le recomand să revină.
Starea de dezolare care cuprinsese staţiunea balneară a dispărut odată cu finalizarea lucrărilor de modernizare a infrastructurii turistice. Cu fonduri europene s-a reuşit reabilitarea parcului, construcţia unui alpinariu şi a unui amfiteatru în aer liber. În luna mai, o clădire emblematică a oraşului.
Hotelul Palace, un monument istoric construit în 1911, a fost redeschisă turiştilor după ce I s-a redat strălucirea de la începutul secolului al XX-lea. Hotelul are patru stele şi, în ultimii cinci ani, a fost supus unor ample lucrări de reabilitate şi modernizare finanţate de U.E.
Staţiunea are în total 1000 de locuri de cazare. În această perioadă, gradul de ocupare în unităţile hoteliere şi pensiunii este de 70%. O cameră curată veţi găsi întotdeauna şi la “particularii” din Govora. Mulţi dintre ei obişnuiesc să-şi închirieze toată casa pe perioada verii.
Cei care doresc să viziteze şi alte obiective turistice din Vâlcea îşi pot continua călătoria pe DN 67, spre Costeşti.
La intrarea în localitate veţi găsi, pe partea stângă a şoselei, Rezervaţia Naturală Muzeul Trovanţilor, singurul parc amenajat, de acest gen, din Europa.
Trovanţii sunt formaţiuni geologige rezultate în urma unor cimentări produse în urmă cu mai bine de cinci milioane de ani.
În popor, trovanţii sunt cunoscuţi drept “pietre care cresc după ploaie” sau bolovani ciudaţi, cu forme bizare. Există opinii potrivit cărora formaţiunile s-au desprins din râpa aflată în imediata apropiere.
Mănăstirea Bistriţa, locul unde sunt ţinute de peste 500 de ani moaştele Sfântului care aduce ploaia
De pe DN 67 se ajunge foarte uşor şi la Mănăstirea Bistriţa. După Muzeul Natural al Trovanţilor, drumul se ramifică la dreapta, spre satele din Costeşti. Lăcaşul impunător pare o cetate de la depărtare datorită zidurilor exterioare, foarte înalte. În interior, tronează ca o catedrală biserica Mânăstirii Bistriţa. Lăcaşul a fost construit în 1490 de boierii Craioveşti şi este cunoscută şi pentru că aici s-a tipărit prima carte pe pământ românesc, în anul 1508. De asemenea, în incinta Mânăstirii Bistriţa a funcţionat prima tiparniţă din Ţara Românească.
Mulţi credincioşi parcurg sute de kilometri până la Bistriţa dintr-un singur motiv: pentru a se ruga la moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, făptuitorul de minuni. Copii şi adulţi, cu toţii îngenunchează pentru a trece pe sub racla cu moaştele Cuviosului.
Legenda spune moaştele au fost cumpărate în urmă cu mai bine de 500 de ani de la un negustor turc. Cel din urmă s-a învoit să vândă destul de greu, abia după ce boierul Barbu Craiovescu i-a promis contravaloarea în aur a greutăţii raclei cu osemintele. Boierul a plătit câţiva bănuţi pentru moaşte întrucât, spune legenda, Sfântul a înfăptuit o minune iar racla a devenit dintr-o dată foarte uşoară. Boierul a hotărât să ducă moaştele la o mânăstire din Oltenia, însă Sfântul nu a dorit să rămână la Cozia sau Tismana, iar caii care transportau racla s-au oprit doar în faţa Mânăstirii Bistriţa.
De-a lungul timpului, s-a dorit mutarea osemintelor Sfântului Grigorie Decapolitul de la Mânăstirea Bistriţa de mai multe ori, însă, racla nu a putut fi deplasată pe distanţe foarte mari din cauza greutăţii inexplicabile. Se spune că, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, Sfântul s-a lăsat transportat doar în Capitală pentru a-i scăpa de ciumă pe bucureşteni. În satele din Vâlcea, este cunoscut faptul că moaştele sunt scoase pe uliţe când este secetă.
De fiecare dată când Sfântul este scos din Mânăstire, norii se adună pe cer şi începe să plouă. O dată pe an, racla este depusă la Arhiepiscopia Râmnicului astfel încât să se poate ruga la Sfânt cât mai mulţi credincioşi.
După vizita la Mânăstirea Bistriţa, turiştii îşi pot continua călătoria fie pe malul râului Bistricioara, prin Cheile Bistriţei, fie spre un alt lăcaş de cult. La şase kilometri distanţă de Mânăstirea Bistriţa se găseşte un alt aşezământ monahal încărcat de istorie: Mânăstirea Arnota. Urcuşul până la mânăstire e anevoios din cauza drumului de piatră dar, odată ajuns pe platoul din faţa lăcaşului, veţi constata că efortul a meritat. La aproape 1000 metri altitudine, priveliştea îţi taie respiraţia. De pe platoul din faţa mânăstirii se vede toată valea Bistriţei, Costeştiul şi cariera de piatră.
Încă de la intrarea pe poarta Mânăstirii Arnota, vizitatorii afla că acest lăcaş este ctitoria domnitorului Matei Basarab. Legenda spune că, înainte de a ajunge voievod, acesta a fost acuzat de turci de comiterea unei crime şi, pentru a nu fi prins, a fugit prin munţi, până la Arnota. Matei Basarab a scăpat de urmăritori după ce s-a ascuns într-un stufăriş iar, în semn de recunoştiinţă, domnitorul a hotărât să construiască în 1633 o mânăstire, exact în locul unde s-a ascuns de otomani. În incinta bisericuţei construită în urmă cu aproape patru sute de ani se găseşte mormântul voievodului Matei Basarab. Domnitorul a ţinut foarte mult ca tatăl său, vornicul Danciu, să fie înmormântat în această mânăstire.
În vremea regimului comunist, Mânăstirea Arnota a fost transformată în închisoare. Imediat după Revoluţie, la Arnota au fost aduşi mai mulţi călugări. Abia în anul 2000, lăcaşul a devenit mânăstire de maici.
Cheile Bistriţei şi Parcul Buila-Vânturariţa, un colţ de Rai
La câteva sute de metri de Mânăstirea Bistriţa se înalţă falnice Cheile Bistriţei. Cheile sunt cele mai înguste din România, iar în momentul în care ajungi în zonă ai senzaţia că pereţii calcaroşi se prăvălesc peste tine. Intrarea în Chei este marcată de o cruce de 5 metri cioplită în calcar. Cheile se întind pe o lungime de un kilometru, de-o parte şi de alta a Bistricioarei, spre Parcul Naţional Buila Vânturariţa. Iubitorii muntelui, obişnuiţi cu mersul pe jos, nu vor fi deranjaţi să-şi continue călătoria pe un drum forestier care, pe hârtie, este de fapt drum judeţean.
Rezervaţia naturală Buila Vânturariţa se întinde de la Cheile Bistriţei până la Cheile Olăneştilor, are 20 de trasee turistice şi peste 100 de peşteri, dintre care, cele mai cunoscute sunt sunt Peştera Urşilor şi Peştera Liliecilor din Munţii Arnota. Aici aveţi ocazia să vedeţi capra neagra, jderul, râsul sau cerbul.
În Buila Vânturaţia se poate se poate ajunge şi pe traseul Munţii Parâng-Munţii Căpăţânii. Din Curmătura Buila există un traseu marcat până la Schitul Pătrunsa şi Schitul Pahomnie. De aici se coboară lejer până la Mânăstirea Iezer şi staţiunea Băile Olăneşti.
Horezu, locul unde meşterii populari te învaţă olăritul
Cei care vor să petreacă o minivacanţă în zona Bistriţei se pot caza fie la Mânăstirea Bistriţa, fie la Mânăstirea Horezu, aflată la aproximativ 10 kilometri distanţă. La ctitoria lui Constantin Brâncoveanu, tariful este de 100 lei /noapte, iar turiştii trebuie să ştie că mâncarea nu este inclusă în preţ. La Mânăstirea Horezu, călătorii pot uita uşor de cotidian căci aici găsesc o oază de linişte unde sunt permise foarte puţine lucruri. Dacă aveţi de gând să le arataţi prietenilor ce obiective turistice monahale aţi vizitat trebuie să ştiţi că, în incinta bisericii, este interzisă fotografierea şi filmarea.
Mânăstirea construită în 1693 de domnitorul Constantin Brâncoveanu a fost inclusă în 1995 în patrimoniul UNESCO. Pe pereţii lăcaşului pot fi admirate şi acum mai multe portrete care-I înfăţişează pe Constantin Brâncoveanu şi familia sa, care s-au conservat foarte bine de-a lungul timpului.
Mormântul pregătit pentru Constantin Brâncoveanu, la Horezu, a rămas gol căci, după ce acesta a fost decapitat, domnitorul a fost îngropat în taină în în Bucureşti.
Şi dacă aţi ajuns în Horezu, e musai să-i vizitaţi şi pe meşterii olari, cei care au făcut din ceramica de Horezu un brand de ţară. La intrarea în oraş, de-o parte şi de alta a aceluiaşi DN 67, sunt înşirate mai multe magazine în care puteţi găsi tot felul de obiecte din ceramică. Pe partea dreaptă, în apropierea unei benzinării, veţi găsi atelierul de ceramică al lui Laurenţiu Pietraru. Toţi cei care vor să înveţe cum se învârte roata olarului îşi pot face ucenicia aici. În plus, turiştii pot primi sfaturi utile de genul cum se deosebeşte ceramica de Horezu de cea produsă în China sau Bulgaria, vândută în magazinele de la intrarea în oraş.
Unul dintre sfaturi ar fi ca fiecare călător care se opreşte în Horezu să se uite după semnătura meşterului olar.
Persoanele interesate pot vizita şi satul Olari din Horezu, acolo unde locuiesc câţiva meşteri renumiţi în zonă. Dacă nu vă descurcaţi, puteţi opri şi cere informaţii suplimentare la Centrul de Informare Turistică din Horezu.
Ceramica de Horezu a fost inclusă în anul 2012 în patrimoniul imaterial al UNESCO.
Dacă ai fost în locuri inedite de lângă o destinaţie similară din România şi vrei să ne povesteşti din amintirile tale, sau vrei să ne sfătuieşti ce să mai vedem în acest loc al României, ne poţi scrie pe bucuresti@adevarul.ro, în secţiunea de comentarii sau pe pagina noastră de Facebook, 125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă.
Pe aceeaşi temă
FOTO VIDEO Pe urmele sfântului părinte Arsenie Boca, în cel mai iubit loc din Ţara Haţegului
FOTO VIDEO Totul despre Dunărea la Cazane. Chipul lui Decebal şi Mânăstirea Mraconiaâ
Se încarcă comentariile...
