Urmărit internaţional pentru spargeri comise în Germania, găsit ascuns aproape de casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hoţului i s-au pus cătuşele, urmând să răspundă pentru spargerile date în Germania FOTO Adevărul
Hoţului i s-au pus cătuşele, urmând să răspundă pentru spargerile date în Germania FOTO Adevărul

Poliţiştii de la Investigaţii Criminale au prins un bărbat pe numele căruia a fost eliberat un mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare din Germania. Tânărul de 23 de ani din Bălceşti, judeţul Vâlcea, se ascundea într-un alt oraş, la 60 de kilometri depărtare, după ce a comis mai multe furturi în străinătate şi un prejudiciu de peste 20.000 de euro.

În oraşul Băbeni din judeţul Vâlcea, oamenii legii au găsit un tânăr care era urmărit internaţional pentru furt calificat. 

Pe numele acestuia, autorităţile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare. Este vorba despre un hoţ de 23 de ani, din oraşul Bălceşti, despre care se ştie cu certitudine că a comis cel puţin două spargeri în vara anului trecut, după cum ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, Loredana Sandu.

În data de 16 iulie 2017, a pătruns prin efracţie într-o firmă din oraşul Gunzburg din Germania. De aici a plecat cu bunuri în valoare de 20.000 de euro şi banii găsiţi - 383,42 euro. 

Trei nopţi mai târziu se afla în altă localitate Aichach, unde a intrat într-o altă firmă, prin forţarea ferestrelor. Paguba creată prin forţarea uşii şi a ferestrelor, 2000 de euro, a fost mai mare decât bunurile şi sumele furate - 600 euro şi un aparat de cafea în valoare de 50 euro. 

După ce i-au pus cătuşele, poliţiştii vâlceni l-au dus pe infractor la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, unde un procuror a luat măsura reţinerii acestuia pentru 24 de ore. Aşa a ajuns hoţul în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş.

În continuare, se derulează procedurile legale în vederea predării către autorităţile germane.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite