Un viţel cu două capete a băgat groaza în nişte ţărani din Vâlcea. Ciudăţenia „sugea cu o gură şi încerca să mănânce şi cu a doua gură”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vitelusul cu doua capete a supravietuit doar cateva zile. Foto Adevarul
Vitelusul cu doua capete a supravietuit doar cateva zile. Foto Adevarul

O familie din comuna vâlceană Lăcusteni a tras o sperietură zdravănă când una din vacile pe care le creşte în gospodărie a fătat doi viţei. Surpriza mare a fost provocată de faptul că unul din viţei s-a născut cu două capete. Proprietarii vor să împăieze animalul cu malformaţii şi să-l ducă la muzeu.

Întâmplarea mai puţin obişnuită a pus pe gânduri întreaga comunitate, gospodăria familiei Preduţ, din comuna Lăcusteni, transformându-se în loc de pelerinaj pentru sătenii curioşi să vadă cum arată un viţel cu două capete. Însuşi proprietarul animalelor recunoaşte că s-a speriat puţin când a văzut cum arată unul dintre viţei. 

“Prima oară, când am văzut că are două capete, ne-am speriat. Veterinarul tocmai plecase de la noi şi nu a apucat să-l vadă. Pentru că s-a născut de Rusalii, am zis apoi că e o minune dumnezeiască şi am început să-l hrănim cu biberonul. În timp ce sugea cu o gură, avea reflexe şi încerca să mănânce şi cu a doua gură. Singura problemă a reprezentant-o faptul că viţeluşul nu se putea ridica în picioare”, povesteşte Ionuţ Preduţ.

 Cel de-al doilea vitel este sanatos. Foto Adevarul

 Ciudăţenie. O vacă a fătat doi viţei

Vor să-l expună la muzeu

O ciudăţenie a naturii, viţeluşul cu două capete nu a supravieţuit, însă, prea mult timp, soţii Preduţ găsindu-l mort în grajd în această dimineaţă. Familia consideră că locul animalului cu malformaţii este într-un muzeu, dar autorităţile nu par interesate de acest lucru. 

“Băiatul meu a sunat la muzeul din Craiova, a încercat şi pe internet, dar nimeni nu ne-a dat un răspuns pozitiv.  Ne-au spus doar că nu sunt interesaţi să ia viţeluşa şi să o împăieze. Nici măcar doctoral veterinar din comună nu a venit să vadă animalul ”, mai spune Ionuţ Preduţ.

Specialiştii susţin că  vietăţile care se nasc cu două capete nu pot suporta greutatea celor două cranii şi mor după un timp, chiar dacă organele lor funcţionează normal.  

 Ciudăţenie. O vacă a fătat doi viţei
Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite