Un poliţist din Vâlcea a refuzat o mită de 700 de lire sterline ca să înapoieze un permis auto

Un poliţist din Vâlcea a refuzat o mită de 700 de lire sterline ca să înapoieze un permis auto

Lire sterline - mită pentru recuperarea unei permis auto, Foto: ziare.com

Un bărbat din Vâlcea a fost prins în flagrant în timp ce oferea unui poliţist o mită de 500 de lire sterline pentru a-l rezolva cu un dosar penal. Vâlceanul a fost prins conducând pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice şi a rămas fără permis auto. Acum riscă să stea după gratii 30 de zile pentru dare de mită.

Ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Judeţean Anticorupţie (SJA) Vâlcea, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, au prins în flagrant un bărbat în vârstă de 39 ani în timp ce oferea suma de 500 lire sterline unui agent de poliţie.

Poliţistul urma să soluţioneze favorabil un dosar penal în care cel care oferea mita era cercetat.

La începutul lunii martie, în data de 02.03.2018, suspectul i-a oferit agentului de poliţiei, din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vâlcea, 700 lire sterline pentru a-şi recupera permisul de conducere. 

Acesta a fost reţinut, după ce bărbatul a fost prins pe drumurile publice la volanul unei maşini fiind sub influenţa băuturilor alcoolice.

Agentul de poliţie a refuzat, iar apoi l-a denunţat la Direcţia Generală Anticorupţie - S.J.A. Vâlcea. 

Ca să poată să demonstreze spusele colegului, judiciariştii de la IPJ i-au întins o capcană şoferului, desfăşurând „activităţi procedurale pentru administrarea probatoriului, în conformitate cu ordonanţele de delegare emise de procuror”, potrivit unui comunicat de presă emis astăzi, 17 martie.

Vineri, 16 martie, suspectul a fost prins în flagrant în timp ce îi oferea agentului de poliţie suma de 500 lire sterline cu scopul menţionat anterior.

Bărbatul a fost dus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea pentru cercetări, iar în baza probelor administrate, procurorul de caz a dispus reţinerea acestuia, pe 24 ore, pentru dare de mită.

Astăzi, 17 martie, va fi prezentat Tribunalului Vâlcea cu propunere de arestare preventivă pentru 30 zile.

Ofiţerii D.G.A. – S.J.A. Vâlcea au beneficiat de sprijinul mascaţilor de la Direcţia de Operaţiuni Speciale – Brigada Operaţiuni Speciale Piteşti.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: