Tot mai mulţi copii şi tineri, infectaţi cu SARS-CoV-2. Un vâlcean de 24 de ani, nevaccinat, a decedat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cursurile din clasă s-au mutat acasă - 250 de elevi din Vâlcea depistaţi cu SARS - CoV-2 Foto Adevărul - credit CNI Matei Basarab
Cursurile din clasă s-au mutat acasă - 250 de elevi din Vâlcea depistaţi cu SARS - CoV-2 Foto Adevărul - credit CNI Matei Basarab

La fel ca în întreaga ţară şi la Vâlcea, odată cu valul patru al pandemiei, numărul copiilor şi al tinerilor depistaţi cu virusul SARS - CoV-2 creşte îngrijorător.

După nici o lună de şcoală, aproximativ 250 de şcolari şi preşcolari au fost descoperiţi infectaţi cu noul coronavirus în judeţul Vâlcea. Pe zi de trece numărul acestora este tot mai mare.  

Nici în rândul cadrelor didactice şi al personalului auxiliar situaţia nu este mai bună, până acum peste 60 de persoane fiind depistate pozitiv, marea majoritate fiind dascăli, deşi proporţia celor vaccinaţi în rândul acestora este mai mare faţă de personalul TESA, respectiv 60/40. 

În acest moment, 111 clase (cinci de grădiniţă) din 33 de unităţi şcolare din întregul judeţ au raportat că funcţionează în sistem online. Ni s-a adus însă la cunoştinţă faptul că Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea nu a actualizat situaţia, fiind şcoli în care numărul claselor ai căror copii nu mai vin la şcoală este mult mai mare. 

Cea mai îngrijorătoare situaţie a fost raportată de Liceul Constantin Brâncoveanu din Horezu - 21 de clase funcţionează în online. În această localitate incidenţa SARS - CoV-2 a trecut însă de 11 cazuri la mia de locuitori. 

În acest context, pare cel puţin straniu că din alte două localităţi unde rata de infectare a trecut de 10 cazuri la mia de locuitori, Stroeşti şi Făureşti, nu s-a raportat nici un caz printre şcolari sau preşcolari. 

Un număr mare de clase care învaţă în online se mai întâlneşte la Colegiul Naţional de Informatică Matei Basarab, dar şi la Şcoala Gimnazială nr. 4, ambele din Râmnicu Vâlcea unde rata de incidenţă era miercuri, 6 octombrie, de 5.02 cazuri la mia de locuitori - câte 13 clase la fiecare instituţie şcolară. Restul unităţilor au raportat  până în 10 clase ai căror elevi fac şcoală de acasă.

Reamintim că, potrivit noilor reguli, dacă un singur copil este diagnosticat cu virusul SARS - CoV-2, întreaga clasă intră în carantină. Elevii sănătoşi pot reveni la clasă după opt zile, numai dacă demonstrează, în urma unei testări medicale, că nu sunt purtători ai virusului. 

Se remarcă o creştere a infectărilor nu doar în rândul copiilor, ci şi al tinerilor, un alt fenomen specific la nivelul întregii ţări. În ultimele 24 de ore, un vâlcean de 24 de ani, care nu se vaccinase, dar nici nu suferea de comorbidităţi, a decedat. 

Vă mai recomandăm şi:

Staţiunile balneare, „fabrici de sănătate” ce pot salva turismul în pandemie

Exploatarea ilegală a unor păduri virgine din Munţii Făgăraş, întoarsă spre anchetare. Cercetătorul german implicat în afacere făcea studii de caz FOTO

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite