Tensiuni între primar şi sindicaliştii din Poliţia Locală. Poliţiştii din Râmnic ameninţă cu proteste dacă nu primesc spor pentru radiaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tensiuni între primar şi sindicaliştii din Poliţia Locală. Liderii sindicali ameninţă cu proteste dacă poliţiştii nu vor primi un spor de radiaţii de 7,5%, aşa cum li s-a promis. În replică, primarul Ion Gigi Matei spune că reprezentanţii poliţiştilor locali interpretează eronat legea şi fac presiuni pentru acordarea sporului salarial.

În urma negocierilor din ultimele două luni, poliţiştilor locali au obţinut din partea conducerii Primăriei Râmnicu Vâlcea promisiunea că li se va acorda, pe lângă salariul de 750 de lei, şi o normă de hrană. Proiectul de hotărâre va fi supus aprobării Consiliului Local în data de 26 noiembrie şi va intra în vigoare în ianuarie 2014, dar în limita bugetului local.  Sindicatele din Poliţia Locală au mai cerut, cu ocazia negocierilor, şi acordarea unui spor de 7.5 %, cerere aprobată iniţial de primarul Ion Gigi Matei. Ulterior, conducerea primăriei a revenit asupra deciziei, fapt ce a cauzat multe nemulţumiri în rândul poliţiştilor locali care se plâng că, de la înfiinţarea instituţiei, nu au beneficiat de nicio majorare salarială.   

„Solicităm respectarea prevederilor ordonanţei 26/1994, republicată şi actualizată, cu privire la acordarea normei de hrană, acordarea unui spor de 7,5 % pentru radiaţii, expunere la câmp electromagnetic, pentru că avem în dotare aparatură care emite radiaţii. Ni s-a mai promis că se va rezolva acest lucru, dar nu este pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local din această săptămână. În medie, un poliţist local câştigă 750 de lei-lună”, declară Nicolae Nuţu, lider Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor, filiala Vâlcea. 

În urma discuţii purtate cu sindicaliştii, conducerea Primăriei Râmnicu Vâlcea i-a acuzat că fac presiuni pentru a primi mai mult decât prevede legea. 

„Proiectul de hotărâre propus de Primărie pentru şedinţa ordinară de miercuri, referitoare la acordarea normei de hrană pentru poliţitii locali pentru anul următor - este redactat în conformitate cu legislaţia în vigoare, presiunile de modificare a acestuia putând fi asimilate ca o instigare la încălcarea legii, fapt sancţionat de legea penală. Administraţia locală a municipiului Râmnicu Vâlcea a dovedit, în ultima perioadă, totala disponibilitate pentru soluţionarea problemelor sesizate de către poliţiştii locali în acord cu cadrul legal existent”, susţin reprezentanţii primăriei, într-un comunicat de presă. 

Poliţiştii neagă că ar fi recurs la presiuni pentru a primi sporul de 7.5 % şi ameninţă cu proteste în cazul în care nu se va ţine cont de solicitările lor. 

„În şedinţă există un proiect de hotărâre pentru alocarea normei de hrană începând cu 1 ianuarie 2015. Dacă nu vom primi, vom face demersurile legale, vom protesta legal.

Domnul primar a promis anumite drepturi şi acum s-a răzgândit, spune că aceste promisiuni au fost făcute la presiune. Nimeni nu a făcut presiuni asupra primarului, nu l-a constrâns nimeni. Dacă ştia că nu există posibilitatea acordării acestor drepturi, putea să spună de la bun început”, susţine preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor, filiala Vâlcea. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite