Sute de artificii, explozie de culoare şi veselie pe cerul din Râmnicu Vâlcea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Revelion în Râmnicu Vâlcea
Revelion în Râmnicu Vâlcea

Vâlcenii s-au adunat în noul centru din Râmnicu Vâlcea ca să petreacă împreună noaptea dintre ani. Au jucat hore, pe ritmuri populare, au fredonat melodiile celor de la Antract şi au dansat pe ritmuri dance, hip-hop şi rap (Doddy).

În Râmnicu Vâlcea, sute de oameni au plecat de acasă cu pahare şi şampanie ca să participe la petrecerea în aer liber organizată de municipalitate în noul centru al oraşului. Cluburile şi restaurantele s-au dovedit şi ele neîncăpătoare pentru petrecăreţi. 


Noul An a fost întâmpinat cu un spectaculos foc de artificii care a ţinut mai mult de 10 minute. Cerul Râmnicului a fost luminat jumătate din noapte, din zeci de locuri private. 


Spectacolul pirotehnic a fost precedat de concerte de muzică populară, dar şi de muzică rock, dance şi rap.

Cei prezenţi au avut ocazia să redescopere melodiile celor de la Antract (o formaţie care s-a născut la Râmnicu Vâlcea în urmă cu mai bine de trei decenii), după o perioadă destul de mare de absenţă, în care n-au mai concertat în stradă, ci doar în diverse localuri din oraş.


Cel mai mare succes l-a avut spectacolul de lumini. Vâlcenii s-au declarat însă dezamăgiţi de oferta muzicală, despre care, spun ei, nu s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite