Singurul producător de biocide din România aşteaptă un aviz pentru a putea produce dezinfectanţi pentru coronavirus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hipocloritul de sodiu produs pe platformele Chimcomplex Borzeşti şi Râmnicu Vâlcea FOTO Adevărul
Hipocloritul de sodiu produs pe platformele Chimcomplex Borzeşti şi Râmnicu Vâlcea FOTO Adevărul

În timp ce instituţiile publice, comercianţii şi restul autorităţilor se plâng că nu mai au dezinfectanţi, în România soluţia este la nivel guvernamental.

În România există la această oră un singur producător de biocide pe bază de clor, hipoclorit de sodiu, clorură de var pentru tratarea şi dezinfecţia suprafeţelor. În plină criză a dezinfectanţilor necesari în lupta cu virusul COVID - 19, compania are nevoie doar de un aviz de la minister pentru a ajuta la ieşirea din criză.

Doar că hipocloritul produs pe platformele Chimcomplex Borzeşti şi Râmnicu Vâlcea (fost Oltchim) are concentraţie mult prea mare faţă de soluţia diluată de pe piaţă, fiind folosit ca materie primă pentru alţi producători locali de dezinfectanţi, depăşiţi în acest moment de situaţie. 

Conducerea companiei susţine însă că are şi posibilitatea şi capacitatea de a produce necesarul de dezinfectanţi cerut acum de piaţa locală: distribuitori, instituţii publice / private şi utilizatori finali.

În contextul pandemiei de coronavirus şi a decretării stării de urgenţă, un reporter „Adevărul” a adresat o serie de întrebări companiei legate de posibilitatea rezolvării crizei de dezinfectanţi, la care a răspuns CEO Chimcomplex, Tivadar Runtag. 

„Capacităţile noastre de producţie pot asigura stocurile pentru a acoperi nevoile naţionale”

„Chimcomplex este unic producător în România al substanţelor active biocide pe bază de clor, hipoclorit de sodiu, clorură de var. Aceste produse asigură tratarea şi dezinfecţia suprafeţelor în lupta cu cei mai periculoşi viruşi şi agenţi patogeni şi sunt utilizate de asemenea, şi în procesul de tratare al apei potabile. Produsele sunt folosite atât în România cât şi în Moldova, Bulgaria, Ucraina, Serbia etc. 

Chimcomplex este singurul producător de hipoclorit de sodiu soluţie min. 12,5% din România, pentru care deţine avizele de biocide de către Comisia Naţională pentru Produse Biocide privind punerea pe piaţă. Produsul este comercializat atât la nivel naţional cât şi internaţional ca dezinfectant direct şi ca materie primă pentru alţi dezinfectanţi ce se prepară mai departe de către anumiţi producători locali.

Venim în întâmpinarea eforturilor depuse de autorităţi în lupta cu COVID19 şi pentru a ajuta la eforturile privind stoparea pandemiei generate de acest virus am aplicat pentru eliberarea unui aviz de biocid pentru producţia locală de Hipoclorit de sodiu soluţie 1.5%, care va putea fi utilizat de către toate părţile interesate la nivel naţional: distribuitori, instituţii publice/private, utilizatori finali. Hipocloritul de sodiu soluţie 1,5% se va produce în regim prioritar, pe platformele Chimcomplex Borzeşti şi Râmnicu Vâlcea respectând legislaţia specifică în vigoare.

Capacităţile noastre de producţie pot asigura stocurile de hipoclorit de sodiu pentru a acoperi nevoile naţionale din această perioadă. Luăm însă în calcul şi dificultăţile care pot apărea din punct de vedere logistic şi de aprovizionare ca urmare a declarării stării de urgenţă. Rămânem în contact cu instituţiile abilitate şi clienţii pentru a răspunde nevoilor naţionale din această perioadă”, a precizat Tivadar Runtag, CEO Chimcomplex.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite