Schimbări în Poliţie. Comisarul şef Florian Marin revine în fruntea Poliţiei Râmnicu Vâlcea

Schimbări în Poliţie. Comisarul şef Florian Marin revine în fruntea Poliţiei Râmnicu Vâlcea

Florian Marin a fost împuternicit să conducă IPJ Vâlcea în aprilie 2013. Foto arhivă Adevărul

Comandantului poliţiei vâlcene îi expiră astăzi împuternicirea. După un an în fruntea IPJ Vâlcea, Florian Marin revine la comanda poliţiei municipiului, acolo unde este titular pe post.

Comisarul şef Florian Marin se întoarce în funcţia de conducere pentru care a susţinut concurs în urmă cu un an întrucât, legal, nu mai există posibilitatea prelungirii împuternicirii în fruntea IPJ. Astăzi, la sediul Inspectoratului va sosi şi adresa oficială prin care este numit un nou împuternicit. Funcţia de inspector şef nu poate fi scoasă la concurs întrucât este deţinută de chestorul Ion Stoica, cel care lucrează în acest moment în MAI. Noul comandant al IPJ Vâlcea este comisarul Nicolae Sărdărescu. Acesta a mai condus Inspectoratul în toamna anului 2009, ulterior fiind desemnat să conducă poliţia oraşului Horezu. Sărdărescu este împuternicit pe o perioadă de şase luni. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: