Scandal la Oltchim. Foştii angajaţi şi-au cerut astăzi salariile compensatorii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 100 de foşti angajaţi ai combinatului din Râmnicu Vâlcea s-au prezentat în această dimineaţă la sediul societăţii pentru a-şi cere drepturile salariale. Disponibilizaţii i-au cerut socoteală directorului general Marius Pârvu.

Potrivit legii, vâlcenii concediaţi anul trecut din Oltchim au dreptul la 12, 18 sau 24 de salarii compensatorii, în funcţie de vechimea în muncă. Astfel, un disponibilizat ar trebui să primească între 20 000 şi 50 000 de lei. 

În urma discuţiilor cu directorul general al Oltchim, foştii angajaţi s-au întors acasă la fel de nemulţumiţi. Acestora li s-a comunicat că-şi vor primi banii doar după privatizarea combinatului.

„N-am ajuns la nicio concluzie, totul e abureală, n-am stabilit nimic concret. Numai vorbe.  Domnul director ne-a spus că îi pare rău de noi, dar că n-are nicio putere şi că trebuie să aşteptăm până în mai când se vinde Oltchimul”, declară Costel, un fost angajat al Oltchim.

image

„Ne-au spus să venim după privatizare, în mai. Până atunci nu sunt bani. Noi nu mai credem în privatizarea Oltchim, cred că o să fie falimentul Oltchim. Eu trebuie să primesc 24 de salarii compensatorii, mai aştept, dar e destul de greu”, spune un alt disponibilizat. 

Şomerii de la Oltchim vor se reia protestele în data de 20 mai, înainte de alegerile europarlamentare. Directorul combinatului din Râmnicu Vâlcea a refuzat să comenteze pe această temă. 

Peste 1000 de angajaţi ai combinatului au fost concediaţi în iunie 2013. Sociaetatea mai are în acest moment 2 200 de salariaţi, în Vâlcea şi Argeş.

După două tentative eşuate de privatizare, combinatul Oltchim va fi scos din nou la vânzare la mijlocul lunii mai.

Citeste si: Vânzarea Oltchim se amână cu 45 de zile, pentru ca statul să aibă timp să preia rafinăria Arpechim de la Petrom

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite