Salvamontiştii avertizează: „Nu avem ce căuta la peste 1800 m altitudine - pericol de avalanşe de gradul 4 şi 5”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Risc de producere a avalanşelor de gradul 4 şi 5 la peste 1800 metri altitudine - în imagine zona montană a Vâlcii; Foto Ion Cârstea
Risc de producere a avalanşelor de gradul 4 şi 5 la peste 1800 metri altitudine - în imagine zona montană a Vâlcii; Foto Ion Cârstea

Din cauza zăpezii abundente, în zonele înalte din judeţul Vâlcea, la peste 1.800 de metri, riscul de producere a avalanşelor este extrem de ridicat,  de gradul 4. Situaţia va continua până în martie.

Salvamontiştii atrag atenţia iubitorilor de natură şi sporturi de iarnă să nu se mai aventureze în această perioadă în zonele montane la altitudini de peste 1.800 de metri, unde riscul de avalanşă este de gradul 4 şi în unele zone chiar de gradul 5. 

Este vorba de întreaga latură sudică a Carpaţilor Meridionali. 

Potrivit specialiştilor în aceste zone, stratul de zăpadă este extrem de instabil, iar precipitaţiile vor fi şi mai abundente după cum au anunţat meteorologii, mai ales la acest sfârşit de săptămână, în care este şi ultimul weekend de vacanţă şcolară. 

Atenţionările privind pericolul din zonele înalte sunt valabile până în luna martie, potrivit şefului Salvamont Vâlcea, Mircea Lera. 

Acesta ne-a oferit informaţii despre zonele cu pericol de avalanşe, din judeţul Vâlcea, despre stratul generos de zăpadă şi vremea din weekend şi ne-a explicat cum a fost posibilă tragedia din Bucegi în care au murit doi alpinişti. De asemenea, a vorbit pentru „Adevărul” şi despre utilizarea snowmobilelor în zona montană şi despre dorinţa firească de a ne bucura de iarnă, în siguranţă.

Ski Resort Transalpina - Vâlcea - domeniul schiabil de la lângă Lacul Vidra Foto Denisa Pirnea

Ski Resort Transalpina - Vâlcea - domeniul schiabil de la lângă Lacul Vidra Foto Denisa Pirnea 

 

Zonele cu avalanşe de gradul 4 şi 5

Turiştii nu se mai pot aventura spre unele dintre cele mai populare obiective turistice din zona montană a Vâlcii, dar nici spre zonele înalte, în această perioadă, din cauza stratului gros instabil de zăpadă, a riscului de avalanşă şi a vremii nefavorabile, au atras atenţia reprezentanţii Salvamont Vâlcea.

„Legat de stratul de zăpadă există risc de gradul 4 de producere a avalanşelor, pe o scară de la 1 la 5, adică mare, dat de studiile ANMH, la tot ce înseamnă zonă montană peste 1800 de metri, adică în munţii: Făgăraş, Căpăţânii, Latoriţei, Lotrului şi Parâng, referindu-ne strict la Vâlcea. În principiu, tot ce înseamnă sudul Carpaţilor Meridionali, inclusiv Bucegii, au risc de gradul 4 de producere a avalanşelor. Asta înseamnă că există şi porţiuni în care riscul este de gradul 5, unde zăpada pleacă instantaneu singură, în timp ce la gradul 4 pleacă la orice presiune uşoară asupra stratului, chiar şi din cauza vântului, a unei pietre, sau a unui zgomot. Avem în acest moment pante expuse, cu acumulare mare de zăpadă care porneşte singură la vale. E imposibil să te poţi apăra în atare condiţii de avalanşe”, a precizat şeful Salvamont Vâlcea.

Imagine indisponibilă

Stratul de zăpadă la Vârful lui Roman - Horezu, în judeţul Vâlcea - în imagine şeful Salvamont Vâlcea Foto Mircea Lera

Cum a fost posibil „episodul Bucegi”

Acesta a făcut şi câteva recomandări pentru turiştii dornici să meargă în zona montană, mai ales spre culmi;: „Solicităm tuturor celor care au mai mare încredere în ei, sau depăşesc pregătirea de ”om de potecă” să renunţe la ieşirea în zona montană, cel puţin până în luna martie, de acum înainte. Ca să nu se mai repete regretatul episod din Bucegi”. 

Referitor la episodul în care au murit doi alpinişti, salvamontistul şef a explicat cum s-a ajuns într-o astfel de situaţie: „Ideea este că în unele cazuri colţarii de gheaţă fac mai mult rău decât bine: spre exemplu, dacă avem peste piatră o pojghiţă de gheaţă de sub un centimetru, sau chiar mai mică, atunci colţarul devine chiar periculos. Dacă pe lângă temperatura scăzută avem şi ceaţă, factorul de stres, de oboseală, este mult mai mare, atenţia scade odată cu vizibilitatea. Riscurile devin mari chiar şi pentru nişte experimentaţi”.

Strat de zăpadă de peste un metru şi jumătate

Riscuri care există şi acum la orice pantă aflată la peste 1800 de metri altitudine, fie ea şi de 30 de grade, potrivit specialiştilor. „Există riscuri şi sub 1.800 de metri, unele zone montane sunt pe gradul 2 şi 3 de producere de avalanşe, dar la peste 1.800 de metri nu avem ce să căutăm în perioada aceasta”, a mai subliniat şeful salvamontiştilor vâlceni atrăgând atenţia că „sunt lucruri pe care nu le putem opri sau stăpâni, controla, decât dacă cei care practică astfel de sporturi devin conştienţi de existenţa lor şi se feresc”. 

Releul de pe Cozia - Vâlcea Foto Emil Gheorghe

Releul de pe Cozia - Vâlcea, o zonă în care troienele pot ajunge şi la 6 - 7 metri, deşi vârful este sub cota 1800 m; Foto Emil Gheorghe

Mai ales că, în această perioadă stratul de zăpadă, la altitudini mari este destul de mare. „Noi am beneficiat de precipitaţii puternice, cel puţin pe partea sudică a Carpaţilor Meridionali, în urma frontului atmosferic venit dinspre Mediterană. Avem zone unde zăpada ajunge şi la 1,20 metri, - 1,50 metri. Doar că stratul nu este consolidat şi nici nu se va consolida”, a mai spus Mircea Lera.

„Snowmobilele: ATV-urile şi UTV-urile nu au treabă cu zona montană”

Referindu-se la pericolele din zona montană, salvamontistul a adus în discuţie şi pe cei care care traversează munţii pe snowmobile, de la Rânca spre Obârşia Lotrului, sau de la Obârşie spre Oaş, spre exemplu. „Nu ne putem opune, nu există o reglementare clară legată de cine, cum şi când poate să folosească astfel de mijloace de deplasare”, este de părere salvamontistul şef.

UTV-urile pe zăpadă - adevărate pericole pentru pasageri - consideră salvamontiştii Foto Ion Cârstea

UTV-urile pe zăpadă - adevărate pericole pentru pasageri - consideră salvamontiştii , în imagine un UTV rămas înzepezit pe Cozia - Vâlcea Foto Ion Cârstea

Dar susţine că astfel de vehicule reprezintă un real pericol pentru cei care le folosesc. „UTV-urile, ”ultima fiţă” în domeniu, sunt tot ca ATV-urile,doar că au o structură deasupra, care se presupune că ar trebui să protejeze la cădere, sau la răsturnare. Numai că, spre exemplu, chiar la Vârful lui Roman - Horezu, am avut accident cu un astfel de vehicul, în care una dintre victime a fost luată cu elicopterul şi dusă la Craiova. În ceea ce mă priveşte cred că ATV-urile şi UTV-urile nu au treabă cu zona montană, sunt nişte mijloace de deplasare cu ecartamentul mai mic decât al maşinii (distanţa între roţi)  şi dezvoltă putere foarte mare în timp scurt. Intră uşor în viteză, dar şi imediat se răstoarnă pentru că nu au echilibru”, a opinat şeful salvamontiştilor vâlceni. 

La săniuţă, cu distanţare socială

În schimb, a precizat că putem găsi alt gen de distracţii, în această perioadă, dar că este extrem de important să respectăm regulile anti-COVID şi să avem grijă de noi: „Da, ne putem da cu săniuţa, dacă nu ne aglomerăm, că avem restricţiile legate de distanţare socială şi dacă acolo unde ne dăm, nu ne punem viaţa în pericol, atunci e foarte bine! Nici nu-i poţi ţine pe oameni în momentul acesta în casă, pe undeva trebuie să debuşeze, nu poţi să stai închis, suntem într-un sezon în care toată lumea îşi doreşte zăpadă care, în zona de şes sau colinară, este din ce în ce mai puţină”, a recunoscut şeful Salvamont Vâlcea Mircea Lera. 

Curmătura Vidruţei transformată în derdeluş lângă pârtiile închise ale Domeniului Schiabil Transalpina Ski Resort - Vâlcea Foto Cătălin Andreas Scobiola

Curmătura Vidruţei, aflată în apropierea domeniului schiabil Ski Resort Transalpina - Vâlcea, transformată de turişti în derdeluş Foto

 

Cod galben de ninsori

La finele acestei săptămâni sunt prognozate ninsori în zona montană a Vâlcii, fiind emisă o atenţionare de vreme rea: „COD GALBEN - 8 ianuarie, ora 12:00 - 9 ianuarie ora 04:00, ninsori însemnate cantitativ şi lapoviţă local, accentuat în zona montană”, a anunţat ISU Vâlcea. Până vineri seara, 8 ianuarie, ora 20:00, potrivit unui buletin nivometeorologic emis de ANMH, sunt anunţate ninsori însemnate cantitativ în Carpaţii Meridionali, dar şi risc mare de avalanşe în zonele montane înalte din masivele sudice. 

Avertizările ANMH privind avalanşele şi ninsorile din Carpaţii Meridionali Foto Adevărul

Avertizările ANMH privind avalanşele şi ninsorile din Carpaţii Meridionali Foto Adevărul

Cum este ultimul weekend de vacanţă şcolară, în ciuda interdicţiilor, a drumurilor montane închise, precum Transalpina, drumul spre Cozia sau Petrimanu, ori Vârful lui Roman, şi chiar dacă nici un domeniul schiabil nu este deschis, precum Ski Resort Transalpina de lângă Lacul Vidra, autorităţile sunt conştiente că zonele montane ale Vâlcii se vor aglomera din nou cu turişti din întreaga ţară, aşa cum se întâmplă de la Crăciun încoace. 

Vă mai recomandăm şi:

Staţiune şi drumuri montane închise din cauza zăpezii. Indicatoarele rutiere, date jos de turişti

Nebunie pe drumuri şi pe pârtiile închise din Vâlcea: „Se putea schia mai bine decât la Sinaia” FOTO VIDEO

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite