Românul de 52 de ani care a alergat 370 kilometri şi a doborât recordul naţional al Cehiei: „Ultimii metri i-am făcut în lacrimi, cu steagul României de gât“

Românul de 52 de ani care a alergat 370 kilometri şi a doborât recordul naţional al Cehiei: „Ultimii metri i-am făcut în lacrimi, cu steagul României de gât“

Daniel Truşcă - ultramaratonist - recordman-ul României şi Cehiei - cursa de 48 de ore - cea mai lungă cursă străbătută de un român Foto Adevărul

Un vâlcean în vârstă de 52 de ani a reuşit să alerge în 48 de ore peste 370 de kilometri la un concurs din localitatea cehească Kladno.

Ştiri pe aceeaşi temă

GALERIE FOTO

Ultramaratonistul Daniel Truşcă este un român care s-a apucat  de alergat doar în urmă cu doi ani „pentru sănătate”. Omul care până atunci avea grijă de o afacere de familie, s-a hotărât brusc să participe la o competiţie naţională de la Timişoara, în urmă cu un an şi jumătate. 

Culmea este nu doar că s-a aflat printre finalişti, ci şi că a ocupat locul II pe podium, devenind dintr-un „necunoscut” un „sportiv de performanţă”.

Până luna trecută, cea mai bună performanţă a sa era de 231,72 km străbătuţi în 24 de ore, în luna martie, la Belgrad. La momentul respectiv a fost înregistrat ca record naţional. Între timp, acesta a fost doborât de Florian Ioniţă (244,5 km), în luna mai, al cărui prim record îl doborâse iniţial „necunoscutul Daniel Truşcă”. 

Imagini surprinse de soţia lui Daniel Truşcă la maratonul din Cehia şi postate pe YouTube:

Recordurile României şi Cehiei, doborâte de un „sportiv de performanţă amator”

Revenind la ultima performanţă, să mai spunem că, din nou, vâlceanul a reuşit nu doar să doboare un record, ci a reuşit să învingă oameni cu experienţă, care sunt atleţi de ani de zile şi fac parte din loturile naţionale ale ţărilor din care provin. În plus, concursul de la Kladno - Cehia, a fost din nou prima experienţă de acest gen pentru românul Daniel Truşcă. 
 

Este vorba despre „48 h Self-Transcendence Race”, un maraton organizat săptămâna trecută în Cehia.  Aici a doborât recordul naţional al României care era de de 307 km în 48 de ore şi-i aparţinuse lui Cristian Borcan, dar şi recordul naţional al Cehiei, obţinut în urmă cu câţiva ani de zile şi care era de 355 km. 

Truşcă s-a dovedit cel mai bun alergător nu doar la categoria sa de vârstă, 50 - 59 de ani, ci din întreaga competiţie. Următorul la categoria sa de vârstă a străbătut mai puţin de 285 km. Cel care s-a apropiat cel mai mult de recordul românului este un finlandez de 46 de ani, o altă categorie de vârstă, cu 365 de kilometri străbătuţi în 48 de ore, un atlet de meserie din Lotul naţional al Finlandei. 

Cea mai lungă distanţă parcursă de vreun român la un maraton

Românul a devenit campion la cursa din Cehia cu 370,121 km străbătuţi în 48 de ore - cea mai lungă distanţă parcursă de vreun român la un maraton. 

Cursa a avut loc într-un orăşel de lângă Praga, la 25 kilometri depărtare - Kladno, pe o căldură înăbuşitoare - în care erau peste 30 de grade la umbră, motiv pentru care s-au amplasat stropitori pe traseu pentru răcorirea alergătorilor”.

„M-au încercat nişte sentimente greu de exprimat în cuvinte: Alergi şi plângi!”

Daniel Truşcă a povestit în exclusivitate pentru reporterul Adevărul aventura de la Kladno - Cehia: „Dacă vrei să faci un lucru, toate limitele trebuie să cadă.  Ultimii 2 km i-am alergat cu steagul României de gât. M-au încercat nişte sentimente atât de puternice încât nu le pot exprima în cuvinte, Scala emoţiilor depăşeşte posibilitatea de exprimare verbală. Alergi şi plângi!”, ne-a mărturisit ultramaratonistul despre ultima sa performanţă.

„Într-adevăr, ultima realizare este aceasta de la Kladno - Cehia, unde am fost singurul român care a participat. Şi am câştigat şi cursa. A fost cea mai mare distanţă alergată în concursul de la Kadno şi recordul cursei, inclusiv recordul naţional al României. Recordul Cehiei era de 355 km reuşit în urmă cu căţiva ani, iar al României de 307 km în 48 de ore”.

Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât Truşcă, care nu este atlet de meserie, a participat pentru prima dată la o astfel de competiţie - alergare în 48 de ore: „Şi pentru mine a fost o provocare, căci a fost prima cursă de 48 de ore la care am participat. Dar nu va fi şi ultima. Şi-mi voi îmbunătăţi recordul”, ne-a mai spus vâlceanul amuzat de situaţie.

Competiţia de 48 de ore în care efectiv 44 de ore a fost în cursă: mintea a învins corpul

O cursă în care aproape nu a dormit deloc: „Prima noapte pot spune că am tras pe dreapta două ore şi jumătate, deşi nu prea am putut să dorm. Nu ştiu cât am reuşit practic să dorm: o oră, o oră jumătate, nu-mi dau seama cât. Ştiu că mi-am lăsat urmăritorii la 10 km în urma mea, cu atât conduceam în acel moment în clasament şi după somn i-am găsit cu 10 km înaintea mea. Dar până a doua zi la prânz i-am prins şi i-am şi depăşit. Am devenit liber, ştiam că o pot face, pentru asta muncisem! Aveam un avantaj: ei nu dormiseră, iar eu dormisem ceva. Era o diferenţă, ştiam că mai devreme sau mai târziu îşi va spune cuvântul”, ne-a mai povestit sportivul de performanţă.

Şi chiar dacă a refuzat să doarmă, corpul a fost cel care a cedat. Însă în ciuda impedimentelor legate inclusiv de starea de sănătate, ambiţia a fost cea care şi-a spus cuvântul: „N-am mai vrut să mai dorm, dar a doua zi dimineaţa, cam pe la ora 5.00, am avut o criză de stomac. Am ajuns la Infirmierie, mi s-a făcut masaj, mi s-a dat Imodium, nişte prafuri şi m-au băgat la cort. Şi a trebuit să stau o oră şi jumătate în cort. N-am avut ce face, fiindcă eram ameţit”.

„Când m-am întors în cursă am învăţat să merg, ultimele cinci ore mi-am numărat respiraţia”

Aşa se face că din 48 de ore, 44 de ore a fost pe metereze. În perioada în care a fost nevoit să stea pe margine, urmăritorii de la 13 km în urmă au ajuns la 2 kilometri depărtare. „Când am ieşit, prima tură am învăţat să merg, pentru că nu mai puteam, eram ameţit, am tuşit, am expectorat, alergând cu gura deschisă. Mi-am curăţat filtrele şi credeţi-mă că, ultimele cinci ore şi jumătate, mi-am numărat fiecare respiraţie şi fiecare pas făcut în alergare”, ne-a mai mărturisit alergătorul. 

„Am văzut lumina în ochii celui care mă urmărea, sperând să mă bată”

Daniel Truşcă a recunoscut însă că ceea ce l-a motivat cel mai mult a fost competiţia, concurenţa cu cel mai titrat dintre maratonişti - atletul din Lotul Naţional al Finlandei: „Am văzut lumina în ochii celui care mă urmărea şi am văzut cum mă depăşeşte, sperând să mă bată. M-am gândit atunci că am muncit prea mult ca să mă las bătut. Şi atunci, încet - încet, am mărit cadenţa, până l-am prins şi apoi l-am depăşit. Şi am terminat cu 5 kilometri înaintea lui”, o distanţă destul de mare. 

„N-am făcut altceva decât să-mi folosesc corpul matematic”

Ultimii kilometri au fost însă o bătălie mai mult cu sine, cu propriul corp: „N-am făcut altceva decât să-mi folosesc corpul matematic, să-mi dau seama cât de repede aleargă el, şi apoi să trag cel puţin la fel ca el şi ulterior să măresc efortul uşor - uşor. Am luat-o cu serii de respiraţie în alergare, la 250 de metri, apoi mergeam 20 - 40 de metri şi tot aşa până le-am lungit şi am trecut de ritmul lui. Mi-am dat seama că nu mai poate şi şi-a dat şi el seama”, ne-a mai spus Daniel Truşcă despre cum a reuşit să-şi învingă adversarii şi să obţină cea mai bună performanţă pentru un român, la un maraton, de până astăzi. 

Din inginer petrolist, afacerist şi apoi ultramaratonist
 
Daniel Truşcă, de 52 de ani, s-a născut în Drăgăşani - Vâlcea, acolo unde şi locuieşte. A absolvit la doi ani după Revoluţie Institutul de Petrol şi Gaze din Ploieşti, dar nu a practicat niciodată meseria de inginer petrolist. A cochetat în şcoală cu atletismul, apoi un pic în facultate. A reuşit cam în tot ce şi-a propus, în viaţa personală sau profesională, fiind o fire autodidactă, extrem de competitivă şi performantă. Are o fetiţă care formează împreună cu soţia echipa de suport a alergătorului şi aşteaptă un al doilea copil. Deţine o afacere personală cu profile de depozitare pentru magazine.

Daniel Trușcă - ultramaratonist - recordman-ul României și Cehiei - cursa de 48 de ore - cea mai lungă cursă străbătută de un român Foto Adevărul

Imagini din aceeasi galerie
  • Daniel Trușcă - ultramaratonist - recordman-ul României și Cehiei - cursa de 48 de ore - cea mai lungă cursă străbătută de un român Foto Adevărul
  • Daniel Trușcă - ultramaratonist - recordman-ul României și Cehiei - cursa de 48 de ore - cea mai lungă cursă străbătută de un român Foto Adevărul
  • Daniel Trușcă - ultramaratonist - recordman-ul României și Cehiei - cursa de 48 de ore - cea mai lungă cursă străbătută de un român Foto Adevărul
  • Daniel Trușcă - ultramaratonist - recordman-ul României și Cehiei - cursa de 48 de ore - cea mai lungă cursă străbătută de un român Foto Adevărul
  • Daniel Trușcă - ultramaratonist - recordman-ul României și Cehiei - cursa de 48 de ore - cea mai lungă cursă străbătută de un român Foto Adevărul
  • Daniel Trușcă - ultramaratonist - recordman-ul României și Cehiei - cursa de 48 de ore - cea mai lungă cursă străbătută de un român Foto Adevărul
  • Daniel Trușcă - ultramaratonist - recordman-ul României și Cehiei - cursa de 48 de ore - cea mai lungă cursă străbătută de un român Foto Adevărul
  • Daniel Trușcă - ultramaratonist - recordman-ul României și Cehiei - cursa de 48 de ore - cea mai lungă cursă străbătută de un român Foto Adevărul
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: