Rezultate finale Evaluarea Naţională Vâlcea. 70,2 % dintre elevii vâlceni au obţinut medii peste 5

Rezultate finale Evaluarea Naţională Vâlcea. 70,2 % dintre elevii vâlceni au obţinut medii peste 5

211 elevi din Vâlcea au obţinut nota 10 la Matematică

Absolvenţii clasei a VIII-a care au depus contestaţii după afişarea rezultatelor parţiale la Evaluarea Naţională au reuşit să-şi mărească mediile.

Ştiri pe aceeaşi temă

Procentul notelor peste 5 este de 85% la Limba şi Literatura Română, respectiv 65% la matematică, astfel încât, la acest examen, 70,2% dintre elevi au obţinut o medie generală de admitere peste 5.
 
Aproximativ 86% din numărul de unităţi şcolare din judeţul Vâlcea au avut note medii de examen peste 5 la disciplina limba şi literatura română, iar 65% din şcolile vâlcene au avut note medii peste 5 la disciplina matematică. 
       
După contestaţii, în Vâlcea s-au înregistrat 19 note de 10 la Limba şi Literatura Română şi 211 note de 10 la matematică.
 
Inspectorul general şcolar al ISJ Vâlcea se declară mulţumit de rezultate. 
 
“Eu sunt foarte mulţumit de cum s-a desfăşurat examenul şi de rezultatele obţinute de elevi. În urma contestaţiilor, a crescut procentul notelor peste 5. De asemenea, a crescut şi numărul mediilor şi notelor de 10. După contestaţii avem 14 elevi cu media 10, 19 note de 10 la Limba şi Literatura Română şi 211 la Matematică” precizează inspectorul general şcolar Remus Grigorescu.
 
În urma contestaţiilor, un elev de la Şcoala George Ţărnea din Băbeni a reuşit să obţină media 10. De asemenea, numărul mediilor de 10 a crescut de la două la patru, la Şcoala Take Ionescu din Râmnicu Vâlcea.
 
 
Programul remedial continuă şi în anul şcolar 2013-2014
 
Potrivit lui Remus Grigorescu, foarte mulţi elevi au avut de câştigat de pe urma meditaţiilor gratuite din cadrul programului remedial implementat de Inspectoratul Şcolar Vâlcea. 
 
De asemenea, pentru anul şcolar viitor, elevii de clasa a VIII-a trebuie să se aştepte la două simulări ale Evaluării Naţionale.
 
“Vreau să le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat în oraganizarea examenului, dar şi cadrelor didactice care participat la programul remedial pentru elevii cu rezultate slabe la simulări. Vreau să vă spun că, 2/3 dintre elevii cu note între 3 şi 5 la simulări au obţinut note peste 5 la Evaluarea Naţională. Vă anunţ că vom continua cu această strategie, iar în anul şcolar 2013-2014 vom avea două simulări, în octombrie şi martie”,  declară Remus Grigorescu.
 
3 317 elevi din Vâlcea s-au înscris la Evaluarea Naţională din acest an.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările