Reţete de murături ca la mama acasă. Cum prepară Sanda Olteanu salata de gogoşari fără egal în România

Reţete de murături ca la mama acasă. Cum prepară Sanda Olteanu salata de gogoşari fără egal în România

Sanda Olteanu FOTO Facebook

Gospodină desăvârşită, Sanda Olteanu e renumită în localitatea vâlceană Creţeni pentru murăturile pe care le face în fiecare toamnă. Nu puţine sunt vecinele care au încercat de-a lungul timpului să afle secretul salatei de ardei care se păstrează luni întregi fără ca ingredientele de bază să fi fost supuse unui proces termic de fierbere ori a zacuscăi fără strop de chimicale.

Ştiri pe aceeaşi temă

În camara Sandei Olteanu găseşti de toate, de la castraveţi în oţet până la zacuscă, majoritatea preparate după reţete proprii sau „la ochi”, după cum îi place gospodinei să spună, pentru că de foarte multe ori cântăreşte ingredientele de bază doar din priviri. Reţetele sunt cât se poate de simple, iar secretul reuşitei constă de foarte multe ori în calitatea legumelor. În plus, Săndina, cum este alintată de cei apropiaţi, şi-a făcut un obicei din a steriliza toate borcanele cu murături. 
 
Salată de gogoşari „Sanda”
 
Fie vară, fie iarnă, salata de gogoşari nu lipseşte niciodată de pe masa familiei Olteanu, iar calitatea murăturilor o depăşeşte cu mult pe cea a produselor de pe rafturile magazinelor, deşi Sanda Olteanu nici măcar nu fierbe ardeii. 
 
Ingrediente: 
 
-5 kilograme de gogoşari feliaţi;
-150 de grame de sare grunjoasă;
-500 grame zahăr;
-un litru de oţet;
-piper;
-trei ţeline cu frunză;
-câteva foi de dafin;
-hrean;
-un plic de conservant.
„Gogoşarii spălaţi şi curăţaţi sunt tăiaţi în patru - cinci bucăţi şi puşi într-un lighean, peste care se toarnă apoi toate celelalte ingrediente şi se amestecă. Ardeii sunt lăsaţi apoi 24 de ore în recipient, iar din când în când se mai amestecă, astfel încât legumele să absoarbă condimentele. A doua zi, salata se pune într-un borcan mai mare, iar deasupra se aşează o crenguţă de vişin”, explică Sandu Olteanu, gospodina din Creţeni.
Salată de varză în oţet
 
În categoria murăturilor care nu necesită prepararea termică intră şi salata de varză preparată în gospodăria familia Olteanu.
 
La opt kilograme de varză, Sanda Olteanu foloseşte un litru de oţet, opt linguriţe de zahăr şi opt linguriţe de sare. Ca şi în cazul reţetei de mai sus, varza tocată mărunt se amestecă cu celelalte ingrediente şi se lasă să stea până a doua zi, când se aşează în borcane. Deasupra, gospodina obişnuieşte să pună două bucăţi de hrean şi puţină sfeclă roşie, pentru culoare. 
 
 
Gogoşari în oţet
 
Ingrediente:
 
-5 kilograme de gogoşari
-500 grame de zahăr
-500 ml oţet
-100 ml ulei
-800 de grame de pastă bullion
 
Gogoşarii se spală, se curăţă şi se taie lamele. Celelalte ingrediente, zahărul, oteţul, uleiul şi bulionul se fierb într-un vas. “După primul clocot, în vas se introduc şi gogoşarii, dar numai cât să se opărească. După ce s-a răcit puţin, amestecul se pune în borcane si se căpăceşte. Eu obişnuiesc să-I pun apoi sub o pătură, până a doua zi“, spune Sanda Olteanu. 
 
Zacuscă fără conservanţi
 
Ingrediente:
-6 kilograme de ardei
-3 kilograme de ceapă
-6 kilograme de vinete
-un litru ulei
-800 de grame pastă bulion
 
Se căleşte ceapa în ulei, se adaugă ardeiul, pasta şi vinetele bine coapte. „Ingredientele se adaugă treptat, iar după ce ai pus ardeiul şi vinetele trebuie să aştepţi să fiarbă fiecare. Sarea se pune după gust, eu aşa fac, iar la final mai adaug şi puţin piper şi foi de dafin. Se păstrează destul de bine, deşi nu folosesc conservanţi. După ce pun zacusca în borcane trec la sterilizare. Timp de câteva minute fierb borcanele cu tot cu zacuscă”, mai spune Sanda Olteanu.
 
Pentru ciorbe şi tocăniţe, gospodina are o reţetă specială pentru a face zarzavatul să ţină până anul viitor, când se fac legumele în grădină. Aceasta fierbe cinci kilograme de morcovi daţi pe răzătoare cu 15 kilograme de gogoşari. La final, în amestec pune 10 aspirine dizolvate în apă, astfel încât legumele să nu fermenteze. Gospodinele care vor să încerce reţeta sunt sfătuite să folosească doar ardei bine-copt.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările