Râmnicu Vâlcea:Scandal între popi: Preot în greva foamei la Arhiepiscopie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preotul exarh Nicolae State Burluşi a intrat de ieri seară în greva foamei pentru a protesta împotriva deciziei Arhiepiscopiei Râmnicului de a fi mutat la Biserica Cetăţuie. Acesta susţine că este vorba de o răzbunare a înaltelor feţe bisericeşti pentru faptul că, anul trecut, a fost unul din fondatorii sindicatului preoţilor din Vâlcea.

Nicolae State-Burluşi, figură preoţească de notorietate la Râmnicu Vâlcea, preot la catedrala Arhiepiscopală a intrat de ieri seară în greva foamei pentru a protesta împotriva unei decizii interne de a fi transferat la Biserica Cetăţuie, de pe dealul cu acelaşi nume din zona Nord a Municipiului. "Stau în post negru şi rugăciune. Dacă cei de la Arhiepiscopie nu vor să dialogheze cu mine voi continua această grevă", a declarat pentru Adevărul de Seară preotul State-Burluşi. El susţine că decizia de transfer i-a venit în data de 4 mai şi că, din cauza faptului că este grav bolnav şi operat pe cord nu poate lucra la Biserica aflată în vârful dealului Cetăţuie. "Motivele mele nu se leagă neapărat de această decizie. Se ştie foarte bine că de 20 de ani mă lupt cu cei din conducerea Arhiepiscopiei pentru a avea parte de o deschidere mai mare şi de o transparenţă în comunicare. Sunt preoţi care trăiesc de pe o zi pe alta şi nu îi întreabă nimeni din conducere dacă mai rezistă", susţine slujitorul Domnului. Acum un an, State Burluş a fost unul din membrii fondatori ai sindicatului preoţilor. El este acuzat în prezent de către conducerea Arhiepiscopie de nesupunere şi transferul său este unul disciplinar.

Rămâneţi pe ramnicu-valcea.adevarul.ro pentru a afla punctul de vedere al Arhiepiscopiei Râmnicului în acest caz.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite