Râmnicu Vâlcea: Vacanţele magistraţilor amână divorţurile şi partajele

Atât pe penal, cât şi în civil se vor judeca doar faptele grave. Biroul de relaţii cu publicul va funcţiona în permanenţă, însă puţină lume va mai trece pragul instanţelor.

Forfota de la Judecătoria şi Tribunalul Vâlcea este pe ultima sută de metri. Judecătorii din completele de judecată dau deja termene de amânare a proceselor până hăt, către luna septembrie. „Eu mă judec cu frate-meu pentru o vacă de şapte ani şi credeam că se termină toată tevatura, că am dus martori, probe, dar mi-au dat termen la toamnă. Păi dacă până atunci dau colţul, cu vaca mea cum rămâne”, a spus Gheorghe Popescu, 82 ani, din Vlădeşti. Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Vâlcea, judecătoarea Mariana Vârga, a spus pentrtu Adevărul de Seară: „Vacanţa judecătorilor va începe de la 1 iulie şi până pe 31 august. Asta nu înseamnă că nu mai găsiţi pe nimeni la instanţe. Judecătorii de permanenţă vor judeca doar cauzele de urgenţă. În materie civilă se judecă Ordonanţele preşedinţiale, contestaţiile executorii, cauzele cu minori (încredinţări, plasament, etc.)” a spus magistratul.


Partidă de amor în stand-by


Pe latură penală se vor judeca contestaţiile, măsurile de arestare preventivă, fondurile şi cauzele de atac. „În materie comercială se judecă pe perioada vacanţei investirile cu formulă executorie, Ordonanţele preşedinţiale, suspendarea executării silite, suspendarea activităţii administrative, cererile de înfinţare sechestru şi somaţiile de plăţi”, a mai spus judecătoarea Vârga. Pe latură civilă, cei care vor să divorţeze vor trebui să mai aştepte până la toamnă, timp în care se pot răzgândi, iar despărţirea definitivă să fie înlocuită cu o nouă declaraţie de amor. „Ce să mă împact domnule, păi eu am găsit să mă însor, iar până atunci pierd partida”, a spus Daniel Arsene, din Râmnicu Vâlcea. Cât priveşte avocaţii, aceştia nu au o vacanţă oficială. „Profesiunea noastră este una liberală şi trăim din ceea ce câştigăm. De cele mai multe ori noi ne facem vacanţele în funcţie de  termenele pe care judecătorii le dau în instanţele de judecată”, a spus avocatul Paul Angelescu.


Casetă
Judecătorii vor judeca doar cauzele de urgenţă”, judecătoarea Mariana Vârga, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Vâlcea.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: