Râmnicu Vâlcea: Săptămâna femeii este sărbătorită cu surprize şi premii la River Plaza Mall

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima săptămână a acestei luni de primăvară este dedicată femeilor la River Plaza Mall, unde sunt pregătite o serie de activităţi pentru a întâmpina sosirea primăverii şi pentru a sărbători femeile. Până pe 8 Martie, la River Plaza Mall vor avea loc diverse evenimente bazate pe tradiţiile româneşti.

Fiecare zi a săptămânii are o temă, cu diferite activităţi, derulându-se sub conceptul „Visul fiecărei femei". Sărbătorirea primăverii a început mai devreme, datorită numărului mare de copii participanţi de la şcolile din Râmnicu Vâlcea. Cei mici au creat Mărţişoare în timpul unor workshop-uri pe care apoi le-au expus la River Plaza Mall cu ajutorul profesorilor. Expoziţia copiilor va reflecta restul evenimentelor ce se vor petrece de-a lungul Săptămânii Femeii.

Întreaga săptămână femeile au posibilitatea să câştige un voucher de 50 de euro pentru a-şi cumpăra pantofi în cursul zilei de Joi, haine sport Vineri şi îmbrăcăminte la modă în timpul zilei de Sâmbătă. Aşadar, femeile sunt aşteptate în fiecare zi la River Plaza Mall cu o mulţime de surprize şi oferte speciale.

River Plaza Mall a pregătit cel mai important eveniment pentru ziua de Sâmbătă, 5 Martie: un spectacol de prezentare de modă la nivel profesionist unde vor putea fi admirate ultimele tendinţe în modă. De asemenea, se va desfăşura o şedinţă foto profesională pentru tinerele interesate de o carieră în modeling la o agenţie intenaţională de profil. Ele vor putea fi subiectele acestei sesiuni foto în timp ce vor defila pe podium.

Săptămâna dedicată femeilor nu se încheie aici. Mamelor şi celor mici le este pregătită o surpriză la începutul săptămânii viitoare.
„Femeile sunt aşteptate la River Plaza Mall pentru a petrece câteva zile minunate împreună, sărbătorind sosirea primăverii, vor avea şansa de a câştiga premii şi se vor putea bucura de surprizele pe care le pregătim pentru ele", declară Alin Mesea, managerul River Plaza Mall din Râmnicu Vâlcea.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite