Râmnicu Vâlcea: Românii s-au întrecut în primul concurs naţional de “Eurocosaşul” Ruris

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Horezu coasa tradiţională a fost abandonată pentru unelte performante de ultimă generaţie. Prima ediţie a unei competiţii inedite de cosit a debutat într-un lan de la marginea oraşului olarilor. La anul, câştigătorul îşi va apăra titlul pe teren propriu, la Mehedinţi.

Orasul Horezu din Râmnicu Vâlcea a fost ieri gazda Campionatului naţional de cosit “Eurocosaşul Ruris“. La această întrecere au participat meşteri ai ierbii din toate colţurile ţării, care au venit aici pentru a câştiga marele premiu, o cupă, 3000 de Ron şi produse din gama firmei organizatoare „Ruris”. Competiţa a atras peste 300 de spectatori, iar mulţi dintre ei nu au plecat acasă cu mâna goală. Nicolae Papură, din Bălceşi a probat un motocositor şi a decis să îşi achiziţioneze un aparat de tăiat iarbă: “Am venit cu soţia să vedem competiţia şi ne-am gândit să ne luam şi noi o „eurocoasă”, pentru că e bună la casa omului. E mult mai spornică, eu sunt un om mai în vârstă şi nu pot să mai depun efort mult. Mi-a plăcut şi competiţia, a fost interesantă. Poate la anul particip şi eu” a glumit bărbatul de 64 de ani.

Participanţi de toate vârstele

Cei 14 concurenţi au avut de cosit câte o parcelă de 100 de metrii pătraţi, în cel mai scurt timp posibil, iar firul ierbii nu trebuia să depăşească zece centrimetri. Fiecare participant a fost încurajat de pe margine de prieteni şi localnici, care şi-au aplaudat frenetic cosaşii.
“A fost uşor. Cu o coasă normală mi-ar fi luat în jur de cinci ore să termin suprafaţa care am cosit-o. Nu mi s-a părut nici grea, cred că într-o zi de lucru aş cosi un hectar. Din păcate nu am câştigat concursul, dar este bine că am acumulat experienţă” a spus cel mai în vârstă participant al competiţiei, Burcea Tănase, din Vâlcea.
Aflată la prima ediţie, competiţia a fost un succes pentru organizatori, care au încercat tot timpul să îi mulţumească pe concurenţi, dar şi pe curioşii veniţi din tot judeţul. “Această competiţie are rolul de a promova produsele noastre dar şi sprijinul agruculturii cu produse româneşti. Am optat pentru Horezu pentru că este o localitate plină de viaţă, cu oameni iscusiţi, dar şi pentru că este aproape de sediul nostru de la Craiova. Prin această întrecere, sperăm să motivăm românii, să aibă posibilitatea să se gospodărească mai bine” a declarat preşedintele firmei organizatoare ”Ruris”.

Premiere ca la Formula 1

Festivitatea de premiere a fost asemănătoare cu cea de la Formula 1, unde cei de pe podium au sărbătorit cu sticle mari de şampanie. Câştigătorul competiţiei a fost Andrei Nicuşor (65) din Mehedinţi. Vârsticul a mărturisit că s-a antrenat pentru acest concurs timp de două luni, dar nu credea că va câştiga.”La început nu mi s-a părut greu, dar apoi mi s-a făcut frică, dar am trecut peste. A fost ceva deosebit pentru mine, voi participa şi la anul pentru a-mi apăra titlul” a spus Nicuşor. Ediţia de anul viitor a “Eurocosaşului” se va ţine, potrivit regulamentului, în judeţul câştigătorului. Astfel, competiţia se mută la anul în Mehedinţi.


3000 de Ron şi produse din gama „Ruris” au fost marile premii pentru care s-au luptat cei 14 concurenţi.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite