Râmnicu Vâlcea: Poliţiştii sunt datori-vânduţi la medicina legală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laboratorul de analize medico-legale
Laboratorul de analize medico-legale

Datoria este de 450.000 lei, iar medicii legişti ameninţă că nu vor mai elibera documentele expertizelor. Şeful Poliţiei speră că se va găsi înţelegere.

Medicii legişti au ajuns să o ducă tot mai greu din cauza datoriilor pe care instituţia Poliţiei Vâlcea o are către Serviciul de Medicină Legală. „Nu mai avem bani de reactivi, pentru plata utilităţilor, pentru a achiziţiona materiale medico-legale, pentru benzină, pentru fel de fel de cheltuieli administrative. Nu mai putem merge în teren să facem autopsiile, ba chiar şi o parte din salarii sunt plătite tot din aceste fonduri", ne-a spus în această dimineaţă şeful medicilor legişti, dr. Florian Ghiţă. Medicul spune că datoria ce s-a acumulat din anul 2009 până la 1 ianuarie 2010 era de 500.000 lei, iar până azi s-au mai adunat încă 50.000 lei. La sfârşitul lui 2009 Poliţia a achitat 100.000 lei, rămânând în acest moment cu o datorie de 450.000 lei.

„Suntem bugetari şi unii şi alţii"

Dr. legist Florian Ghiţă spune că fiind „Săptămâna Mare" v-a tolerara doar până după Paşte această situaţie. „Apoi vreau să am o discuţie serioară cu şeful IPJ Vâlcea, cms. şef Eugen Neaţă, pentru că sumele sunt mari. Dacă nu vom cădea la înţelegere se poate ajunge până acolo ca noi să ne facem datoria dar să nu mai eliberăm documentele legale către Poliţie". Mai marele Poliţiei Vâlcea, cms. şef Eugen Neaţă, ne-a declarat: „Datoria de care vorbeşte dl. doctor este mai mică, de 300.000 de lei şi ceva... nu ştiu exact să vă spun. Noi, Poliţia Vâlcea, nu suntem ordonatori direcţi de credite, ci doar terţiari. Ştiu că s-au făcut programări la nivel de minister şi situaţia se va rezolva. Nu cred că va fi un astfel de blocaj între cele două instituţii, mai ales că şi unii şi alţii suntem bugetari. Sunt convins că se va găsi înţelegere şi lucrurile vor intra în normal, mai ales că noi am mai plătit o parte din datorii", a spus şeful IPJ Vâlcea.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite