Râmnicu Vâlcea: Piaţa Centrală, desfiinţată de Planul Urbanistic General

0
Publicat:
Ultima actualizare:

PUG-ul prevede transformarea zonei în scuar pentru Hala Centrală. Documentul, schiţat de experţii municipalităţii şi arhitecţi, prevede o schimbare majoră a modului în care oraşul va arăta în următorii ani.

Potrivit propunerilor înaintate pentru noul Plan Urbanistic General de către experţi şi arhitecţi, cea mai mare piaţa din Râmnicu Vâlcea ar trebui să se transforme într-un scuar aferent Halei Centrale. „Zona este propusă pentru modernizare, urmând aplasarea mai multor pieţe perimteral în cadrul oraşului", se explică în raportul înaintat de către Ordinul Arhitecţilor - filiala Sibiu - Vâlcea către primărie. Ideea este doar una din multele propuse pentru schimbarea modului în care Râmnicul arată în momentul de faţă. Potrivit primarului Romeo Rădulescu, zona centrală va deveni una mult decongestionată după aplicarea tuturor prevederilor PUG-ului. „Zonele de în care vor fi amplasate alte pieţe urmează a fi hotărâte în proiectul final al PUG-ului. Deocamdată, ce avem în faţă este o informare pe baza căreia se va întocmi acest plan", explică edilul-şef din Râmnicu Vâlcea. Mutarea pieţii nu este însă o noutate pentru ramniceni, planurile municipalităţii iniţiale fiind de intervenţie şi renovare în această zonă. „Dacă o mută de tot o să fie o greşeală. Este foarte bine amplasată această piaţă, în centrul oraşului, şi nu văd unde ar putea fi amplasată mai bine", Mădălina Popa, o locatară din apropierea pieţei.


Albia Olăneştiului, zonă de agrement


Mutarea principalei pieţe din zona centrală spre alte perimetre nu este singura schimbare prevăzută de noul PUG în zona centrală. Potrivit propunerilor experţilor, zona râului Olăneşti ar urma să fie amenajată ca una de agrement, urmând ca suprafaţa de spaţiu verde să crească. Aceeaşi funcţiune ar urma să o îndeplinească şi Dealul Capela, ce ar trebui transformat în parc cu traseu turistic.


 Schimbări în cartiere


Shimbările se vor face simţite şi în celelalte cartiere ale oraşului. În Ostroveni construcţiile vor fi interzise din cauza gradului mare de ocupare al terenului, în schimb PUG-ul prevede amenajarea mai multor spaţii verzi şi de agrement. În schimb zona industrială de pe strada Morilor se va transforma în cartier de locuinţe cu regim mare de înălţime, potrivit ideilor din noul PUG.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite