Râmnicu Vâlcea: Oierii din Vaideeni ies cu turmele la protest

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Crescătorii de oi sunt nemulţumiţi de faptul că anul acesta vor primi o subvenţie mai mică pe cap de animal. În comuna Vaideeni sunt peste 400 de crescători de oi, aceasta fiind principala sursă de venit a locuitorilor din zonă.

Oierii ameninţă că dacă nu li se vor respecta drepturile vor merge cu mioarele la Bucureşti pentru a protesta în faţa Palatului Victoria. „De subvenţii beneficiază toţi crescătorii de ovine sau caprine prinşi într-o formă asociativă şi care au minim 50 de oi sau minim 25 de capre. Între România şi Uniunea Europeană s-a încheiat un protocol ce prevede ca la sfârştul anului 2013, subvenţia pe cap de ovină să fie de 27 de euro. Anul trecut s-au dat 17 euro, dar anul acesta sunt probleme", a declarat Ivan Jinaru, preşedintele filialei Vâlcea a asociaţiei crescătorilor de ovine ROMOVIS. Crescătorii de ovine spun că au semnale că nu vor primi mai mult de 5 euro pe cap de animal, fapt care îi nemulţumeşte. „Este o sumă foarte mică şi în loc să primim mai mulţi bani, cum era normal, am fost anunţaţi că vom fi norocoşi dacă vom primi şi cinci euro. Am făcut memorii pe care le-am adresat Ministrului Agriculturii şi celui al Finanţelor. Dacă nu se va soluţiona nimic, suntem decişi să mergem cu oile la Bucureşti, în faţa Palatului Victoria pentru a ne striga nemulţumirea", completează Ivan Jinaru.


Oierii îşi vor primi banii


În replică, directorul APIA, filiala Vâlcea spune că nu este nimic adevărat, iar crescătorii de animale trebuie să stea liniştiţi pentru că îşi vor primi banii. „Subvenţiile pentru crescătorii de oi se vor acorda, fără niciun fel de problemă. Până în prezent, au fost depuse 512 cereri pentru oi sau capre. Angajaţii noştri sunt în teren şi fac verificările. 52 de cereri sunt controlate", a precizat Valerian Olaru, directorul APIA Vâlcea.


Localităţile vâlcene au tradiţie în păstorit


Judeţul Vâlcea are tradiţie în păstorit, filiala Vâlcea a Romovis fiind una din primele cinci din ţară. În mai multe commune Vaideeni, Mălaia, Câineni, Perişani activitatea de bază a localnicilor, dar şi principala sursă de venit este oieritul. Oamenii spun că nu este corect să li se taie subvenţiile în condiţiile în care, anul trecut au intrat la bugetul de stat 2 miliarde de euro numai din exportul de carne.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite