Râmnicu Vâlcea: O nouă rundă de comasări în şcolile vâlcene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

  Noi comasări de unităţi de învăţământ, ori ore desfăşurate simultan, pentru una din variante trebuie să opteze primarii, până pe 25 februarie. Din 15 septembrie 2011, rămân la catedră doar cadrele didactice titulare.

  Primarii au la dispoziţie două zile, în care să se consulte cu comunităţile locale şi să ia o hotărâre cu privire la descentralizarea sistemului de învăţământ preuniversitar. Gabriela Ene, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Vâlcea s-a întâlnit, ieri, cu primarii din judeţ, în Sala de şedinţe a Direcţiei Finanţelor Publice, pentru a discuta despre descentralizare. „Legea educaţiei naţionale vine şi spune că vom avea o descentralizare reală. Cheltuielile de salarizare sunt suportate tot din bugetul de stat, se dă posibilitatea unităţilor de învăţământ să titularizeze suplinitorii care au obţinut peste şapte la examenele din 2008, 2009 sau 2010, iar cheltuielile curente şi funcţionarea şcolilor vor ţine de primării. Sunt puţine comune în judeţ unde vor rezista două şcoli cu personalitate juridică, la Frânceşti şi Stoileşti. Nici Alunu, care e localitate mare, nu va avea două şcoli", le-a explicat Gabriela Ene, primarilor.


 Primarii nu sunt de acord cu comasările


  Inspectorul general le-a cerut primarilor să se sfătuiască cu oamenii din comune şi până pe 25 februarie să informeze ISJ dacă comasează unităţile, ori fac ore la simultan. „În urma comasărilor vor rămâne la catedră cadrele didactice care sunt titulare", a mai precizat Ene. Primarii nu sunt de acord cu comasarea şcolilor pentru că nu au microbuze şcolare cu care să îi transporte pe copii. „Sunt de acord cu titularizarea cadrelor didactice, dar nu cu închiderea unei grădiniţe şi a unei şcoli. Dacă le comasez şi pe ele rămân cu o singură şcoală. Avem un singur microbuz şi cu mari eforturi reuşim acum să îi transportăm pe elevi la şcoală. În momentul de faţă cei mici sunt călcaţi în picioare de cei mari. Dacă se fac alte comasări nu am cu ce să îi duc pe copii la şcoală pentru că mai am nevoie de microbuze", a spus Ion Dobre, primarul din Lădeşti. Horia Horăscu, primarul comunei Prundeni a precizat că ar opta pentru orele simultane, deoarece comasările duc la cheltuieli mai mari cu transportul elevilor. În Vâlcea sunt peste 600 de unităţi de învăţământ şi 281 dintre ele au personalitate juridică.


 Şcoli cu certificate de funcţionare


 Până la întâi septembrie toate şcolile trebuie să aibă certificat de funcţionare şi o jumătate de normă de contabilitate pentru a putea atrage fonduri structurale pe proiecte. Şcolile comasate pot fi transformate în biblioteci, muzee, ori cluburi pentru copii şi bătrâni.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite