Râmnicu Vâlcea: Moartea pacientului în curtea Spitalului Bălceşti nu a sensibilizat Ministerul Sănătăţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unitatea sanitară rămâne, oficial, închisă, doar femeile de serviciu fiind cele care azi păzesc spitalul

Azi, Spitalul din Bălceşti, locul unde în urmă cu trei zile a murit vâlceanul Ion Sanda (42 ani), din Laloşu era păzit doar de câteva femei. Managerul spitalului, Gabriel Popescu, ne-a spus: „Ceea ce s-a întâmplat la Spitalul din Bălceşti nu a sensibilizat pe nimeni. Nici Ministerul Sănătăţii, nici Casa Asigurărilor de Sănătate. I-a durut în.... «14». Astăzi, doar femeile de serviciu asigură paza spitalului. Nu putem funcţiona atâta timp cât nu avem medicamente, oxigen. Nu se poate face medicină cu mâinile goale oricâtă voinţă ar fi din partea cadrelor sanitare. Luni vom avea o discuţie în Consiliul Local al oraşului Bălceşti şi vom vedea ce se va mai întâmpla". Ieri, 8 aprilie, la Spitalul din Bălceşti, medicii şi asistentele au venit şi au asigurat asistenţă medicală la patru pacienţi. „Am avut un pacient cu hipertensiune arterială şi trei copii cu febră, cărora le-am acordat îngrijiri", ne-a spus managerul Gabriel Popescu.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite