Râmnicu Vâlcea: Primul Festival de Fanfare „Gabriel Chaborschi”, în municipiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Râmnicu Vâlcea se va desfăşura, în perioada 17-19 iunie, prima ediţie a Festivalului de Fanfare „Gabriel Chaborschi".

  „La eveniment sunt invitate să participe formaţii din Argeş, Constanţa, Bârlad şi Mureş. Fiecare va prezenta un repertoriu din zona pe care o reprezintă, respectiv marşuri, imnuri, prelucrări folclorice, valsuri, muzică religioasă şi muzică clasică", a declarat Constantin Andrei, dirijorul Fanfarei Gabriel Chaborschi a Palatului Copiilor Râmnicu Vâlcea. Fanfara din Râmnic are în componenţă 24 de elevi şi a fost înfiinţată în anul 2001. Copiii a susţinut de-a lungul anilor peste 600 de concerte în municipiul Râmnicu Vâlcea, în judeţele din ţară şi în străinătate, în Austria, Germania, Italia. Dirijorul Constantin Andrei spune că, la Festivalul de Fanfare „Gabriel Chaborschi" din vară, juriul va fi format din trei personalităţi din domeniul muzicii de fanfară din ţară. Este vorba de colonel Ionel Croitoru, maior Brănescu Gheza şi profesor Gheorghe Şoană. Evenimentul va fi organizat de Primăria Râmnicului, Liceul de Artă, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea, Palatul Copiilor Râmnicu Vâlcea şi Inspectoratul Muzicilor Militare din Bucureşti.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite