Râmnicu Vâlcea: Un elev se chinuieşte de două luni în spital, după ce a fost desfigurat în bătaie de colegi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia Vâlcea a făcut cunoscute câteva cazuri cutremurătoare de incidente violente, în care au fost implicaţi adolescenţi.

Pentru a conştientiza părinţii să-şi supravegheze îndeaproape copiii, mai ales la vârsta adolescenţei, care este şi una şi a teribilismului, Poliţia Vâlcea prezintă, într-un comunicat de presă, câteva cazuri de o violenţă extremă care au avut loc în judeţ, cazuri nepopularizate la vremea când s-au întâmplat. 


Bătut cu bestialitate pe holurile liceului din Horezu


La 2 martie, se arată în comunicatul IPJ Vâlcea, în incinta Grupului Şcolar Constantin Brâncoveanu din Horezu a avut loc o altercaţie între trei elevi. Unul dintre ei, în vârstă de 18 ani, a fost lovit cu pumnii în plină figură. În timp ce liceanul era bătut pe holul Corpului B al unităţii şcolare, profesorul de serviciu se afla în curtea grupului şcolar. Elevul agresat a suferit o fractură de mandibulă şi se află internat şi astăzi, la aproape două luni de la data altercaţiei, la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova. 


Aruncată de la etaj?


Un caz, la fel de grav, a avut loc la Grupul Şcolar Oltchim din Râmnicu Vâlcea, la 25 ianuarie, în jurul orei 19.30. O elevă de 15 ani a fost „luată pe sus“ de doi colegi, care voiau să o frece cu zăpadă. Din joacă, situaţia a degenerat şi fata a căzut de la etaj, fiind diagnosticată cu traumatism de coloană dorsală şi tasare de coloană.


„Uităm să devenim prieteni ai copiilor noştri“


„În ziua de azi, ca părinţi, suntem mult prea ocupaţi să mergem la şedinţele cu părinţii sau să mai trecem din când în când pe la şcoală ca să verificăm situaţia copiilor. Din nefericire, uităm să mai comunicăm cu copilul, că trebuie să fim cei mai buni prieteni ai copiilor noştri. Delincvenţa juvenilă se manifestă prin agresivitate verbală, însă de multe ori ea degenerează în agresivitate fizică. Discutaţi cu copilul dumneavoastră şi găsiţi împreună calea de a-l face să se simtă apreciat fără să intre în cercuri dubioase sau să facă lucruri doar pentru a-i impresiona pe alţii“, a spus subcomisarul Emilian Muşulete, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite