Râmnicu Vâlcea: Doar 75% din elevi au trecut examenul de Bacalaureat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 Emoţiile bacalaureatului au trecut pentru majoritatea elevilor. Profesorii nu au dat anul acesta nicio medie de zece.

   În Vâlcea s-au înscris pentru a participa la examenul de Bacalaureat un număr de 4592 de elevi de clasa a XII, iar după finalizarea corectării lucrărilor în cele trei centre din Râmnicu Vâlcea un număr de 3408 se pot considera promovaţi. Datele furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea (ISJ) arată că 1134 de elevi au fost declaraţi respinşi după corectarea lucrărilor, iar 52 din cei înscrişi iniţial nu s-au prezentat pentru a susţine examenul de bacalaureat. „Pentru această sesiune de corectare a lucrărilor de Bacalaureat s-au organizat trei centre: la Grupul Şcolar Henri Coandă, la Seminarul Teologic Sfântul Nicolae şi la Grupul Şcolar General Magheru. Lucrările din teritoriu au fost distribuite spre corectare la comisiile de la Seminar şi la Grupul Şcolar General Magheru", explică Ana Maria Floroiu, purtătorul de cuvânt al ISJ Vâlcea. Ea mai spune că procentul de prmovabilitate, înainte de examinarea contestaţiilor se situează la 75,66%, cu mult mai puţin decât anul trecut, când promovabilitatea în Vâlcea a fost de peste 90%.

Nici o medie de zece

 Cele mai mari note le-au luat elevii care au terminat clasa a XII-a la Colegiul Naţional Alexandru Lahovari. „Din cei 421 de elevi de la Lahovari, care au susţinut examenul, doar 5% au fost respinşi, restul de 95% fiind admişi. Mai mult, aproape jumătate din cei admişi au medii între 9 şi 9,99. Nu s-a acordat nici o medie de 10", explică Ana Maria Floroiu. Nici la celelalte licee nu s-au întregistrat medii de 10.

 Rezultatele contestaţiilor pe 8 iulie

Elevii nemulţumiţi de rezultatele afişate au depus ieri contestaţiile la comisiile de corectare din centrele de examinare. Un număr de 1800 de astfel de contestaţii s-au adunat, ceea ce înseamnă că toţi cei care au picat şi-au cotestat notele. Potrivit conducerii ISJ lucrările vor fi reexaminate de o comisie formată la Grupul Şcolar Oltchim, iar rezultatele finale vor fi afişate în data de 8 iulie.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite